duminică, 13 noiembrie 2016

Fascismul cel mai mic



Cum de-a ieșit președinte al SUA un tip cu coeficientul de inteligență al lui Gigi Becali nu știe nimeni. Sau știe cineva, dar nu ne-a spus clar ce s-a întâmplat. Minunea neprevestită de niciun sondaj i-a luat pe toți prin surprindere, inclusiv pe el, marele impostor portocaliu.

Există întrebări prost puse, astfel încât ele nu primesc niciodată un răspuns satisfăcător. Dacă întrebi ”Cum de l-au votat românii cu 80% pe Ion Iliescu în 2000, după toate câte a făcut?” n-ai să primești niciun răspuns clarificator, pentru că cei 80% au votat ÎMPOTRIVA celuilalt.

Întorcându-ne la alegerile SUA, consat că nimeni nu a pus întrebarea: ”Ce i-a speriat pe oameni atât de tare la Hillary de l-au votat pe Trump?”. Mă văd nevoit să găsesc un adevăr trist, pe care l-aș vrea dezvoltat de un american, nu de mine: între Trump și Hillary, americanii au ales fascismul cel mai mic.

Este evident că Trump a câștigat mult călcând în picioare corectitudinea politică și sugerând clar că mexicanilor și negrilor le va fi mai greu sub mandatul său. Acest lucru pare mortal în ochi unui om democrat, deschis să accepte minoritățile etnice, sexuale etc., dar iată că, dimpotrivă, a fost o mișcare câștigătoare.

Atunci care-i marele fascism de care s-au speriat americanii și care venea dinspre Hillary? Care a fost acea valoare negativă care anula toate lucrurile bune - practic extraordinare - făcute de democratul Obama? De ce au urinat portocaliu americanii pe partidul omului care i-a scos din criză și șomaj?

Răspunsul este eco-fascismul democrat.

Lucrurile bune ale democraților (atât de bune încât nici acum nu îmi vine să cred că au pierdut) au venit la pachet cu ceva foarte periculos, născut din anarhismul anilor 70 și crescut în secret cu lapte comunist până în ziua de astăzi: ecologia.

Ecologia este o religie emergentă, care propune înlocuirea lui Dumnezeu cu Mama Natură. Ea a fost inițial o revoltă anti-capitalistă, anti-productivitate, care, neavând de ce să se țină, s-a agățat de dreptul clorofilei de a exista peste oameni. Gogorița a ținut: în sfârșit, zeitatea avea formă, o puteai mângâia, gâdila, adula, te puteai freca de ea. Iarba, soarele, pădurea, lacul. ”Nu te atinge de natura mea!” - au țipat din toate colțurile lumii anarhiștii, luându-și cel mai tare aliat pe care vreo mișcare l-a avut: Planeta. Să vorbești în numele planetei este mult mai tare decât să vorbești în numele lui Dumnezeu și ziua în care Papa de la Roma va pupa mâna Șefului de la Greenpeace nu e departe. Numai că apostolii eco-fascismului s-au cam grăbit.

Ca orice isterici care vor ca apocalipsa să aibă loc în timpul vieții lor, preoții verzi au declarat că ea deja se întâmplă, că de vină este CODOIUL Antihristul și luciferii lui. Uitați-vă câți președinți TRECUSERĂ deja la greenpișism înainte ca alegerile SUA să fie nevoite să-l decarteze pe vechiul președinte expirat. Hollande, de exemplu, a cărui limbă verde s-a înfipt în curul verzilor de le-a ajuns în intestinul subțire, a și pornit cruciada încălzirii globale și a împărțit deja dreptul de a respira pe această planetă.

Eco-fascismul este de neoprit și omenirea nu are cum să scape de schimbarea brutală a paradigmei energetice, dar există un proverb românesc care spune: ”prostul nu e prost destul până nu e și fudul”. Fiind pe cai mari și având mandat internațional să circumcidă orice oponent, verzeala n-a avut răbdare cu rednecșii și a zis că-i spulberă en passant. Întâmplător, absolut întâmplător, cei mai conservatori oameni de pe pământ, cei care pe jumătate cred că un bărbos s-a jucat cu niște noroi și a făcut un bărbat și o femeie din el, au ajuns să fie nevoiți să explice că încălzirea globală are loc, numai că ea nu este generată de către oameni, ci de către Soare. amărâtul de dioxids de carbon, care se află în proporție de doar 0,04% în atmosfera pământeană nu poate provoca efectul de seră, căci dacă ar fi așa, milioane de firme inteligente ar face reșouri pe bază de CO2, care să capteze energia luminoasă și s-o distribuie acolo unde-i iarnă.

Nimeni nu vede că dacă CO2 ar avea o extraordinară capacitate de absorbție a energiei termice n-am mai avea probleme pe Pământ cu producerea de căldură, dar nimeni nu are luciditate suficientă să iasă din paradigma luptei împotriva dușmanului.

Republicanii, neputând înțelege că încălzirea globală este generată NUMAI de încălzirea soarelui (care va face în câteva sute de milioane de ani să fiarbă oceanele) și că nu o putem opri decât cu deplasarea Planetei pe orbita lui Marte, au ales să zică că ea nu există. Normal, sunt aproape toți creștini și la ei asta e o soluție rapidă: n-a zis Domnul de ea, nu există.

Ce a urmat, știți. Ați văzut la TV cum democrații amenințau că termină cu petrolul, cu cărbunele și cu nucleara, cei trei piloni energetici pe care este clădită TOATĂ industria americană. Când cineva îți promite că atunci când vine la putere va șterge din istorie tot ce-au făcut tactu, bunică-tu și străbunică-tu, ți se strânge stomacul și te duci de-ți cauți flinta.

Ceea ce s-a și întâmplat. Pe șest, fără să spună clar în sondaje, republicanii au generat o uriașă conspirație a tăcerii și a votului pe șest. Republicanii n-au văzut-o de cât sânge aveau în instalație.

Din nou buturuga mică răstoarnă carul mare. Vă întrebați de ce Trump a declarat că nu se atinge de deal-ul cu Iranul? De ce continuă Obamacare? Păi, v-am explicat: lor le era frică de altceva și de aceea vor fi penibili de împăciuitori cu toată lumea și vor lăsa să curgă TOATE lucrurile bune făcute de Obama.

Pe ei nu-i interesează decât să nu le ei petrolul, cărbunele și nuclearele. Nu știu ce pregătesc eco-fasciștii, dar sigur vor contra-ataca sângeros. Este prima dată când au luat-o peste bot și nu au mamă, nu au tată. Sunt născuți din anarhiști și s-au hrănit cu lăptic kagebist în cei mai grei ani ai războiului rece. Vor toți banii din lume și toată puterea din lume și sunt gata să facă aproape orice pentru asta.

Nu știu ce aș vrea să se întâmple. Aș vrea să piardă ambele tabere, dar acest lucru e imposibil. Știu că mi-e dor de Obama, deși îi mângâia pe cap pe eco-fasciști. Cu un om ca el președinte SUA, parcă lumea se putea sinucide energetic, pentru o vreme.

luni, 23 decembrie 2013

Când nu gândim



Cerno – Fuku – Cernavodă, 
o triadă prea la modă


Deşi sunt ateu, în cel mai frumos vis pe care-l pot avea, El vine la mine şi-mi cere să-i cer ceva, ca să-mi poată astfel dovedi că există. Eu răspund invariabil: „Fă să doară prostia”, iar el, ca bonus că am ales ceva altruist, îmi dă puterea să zbor peste tot prin lume, ca să-i văd pe toţi proştii mapamondului zvârcolindu-se.

Nu pot să vă descriu ce văd la sediile Greenpeace România, Amsterdam (sediul central), Vancouver (locul unde s-au născut), apoi la toate sediile partidelor verzi din întreaga lume şi în final, cireaşă pe un tort sublim, etajul de la Naţiunile Unite unde se ţine o conferinţă pe tema încălzirii globale. Cum se tăvălesc ei de durere mă tăvălesc eu de râs. Râd de nu mai pot, paradoxal fericit de durerea altora, totuşi una pe deplin meritată în sistemul meu de valori.

Râd de mă trezesc. Îmi fac cafeaua şi îmi pornesc calculatorul. E clar, nu există Dumnezeu: Internetul e plin de ştiri isterice despre Fukushima. Milioane de litri de apă sunt iradiaţi, miliarde de oameni sunt în pericol, milioane de tone de alimente radioactive au fost deja consumate de oameni nevinovaţi şi se aşteaptă o hecatombă umană fără precedent. Cernobîl-Fukushima-Cernavodă: iată scenariul implacabil. Cică trebuie să ieşim în stradă. Cicî vom muri toţi iradiaţi dacă nu încetăm acum, pe loc, să ne mai jucăm cu atomul. Ah, dacă prostia ar durea! Doar un pic, nu mult, doar un pic...

Mă calmez şi trag aer în piept. Dacă Dumnezeu nu vrea să existe, atunci noi pământenii trebuie să ne suflecăm mânecile şi să facem un efort supra-omenesc, acela de a îi ajuta pe semenii noştri mai puţin lucizi să se instruiască, atât cât le permite orgoliul.

Iau o gură de cafea şi îmi fac curaj. Decolez. Zbor deasupra norilor, sar peste continentul vecin şi cobor pe străzile unui oraş japonez arhicunoscut. Mă plimb pe pietrele şi asfaltul pe care acum 68 de ani oamenii au fost transformaţi în pete de grăsime de explozia unei bombe atomice. Nu, nu sunt într-alt vis: sunt în programul Google Earth cu ajutorul căruia te poţi duce pe străzile oricărui oraş din lume. Sunt în Hiroshima şi nu văd niciun deşert atomic, nicio zonă cu sol vitrificat, niciun teren ars pentru eternitate. Văd aglomeraţie, văd oameni grăbiţi să işi vadă de ale lor.

Nu văd copii cu trei capete, femei cu trei sâni şi peşti cu trei ochi ca în râul de lângă uzina atomică unde lucrează Homer Simpson. Văd clădiri frumose, pomi verzi, păsărele şi flori, maşini colorate şi reclame înghesuite. Nu văd niciun indiciu – în afară de Parcul Memorial închinat victimelor atacului atomic – că aici ar fi avut loc o explozie nucleară devastatoare.

La Nagasaki e la fel: aceeaşi verdeaţă, aceleaşi flori, aceeaşi oameni obişnuiti. Dacă întrebi orice ecologist, îţi va recita un text învăţat pe de rost, cum că după o explozie atomică totul devine radioactiv şi rămâne aşa mii şi zeci de mii de ani, că apa şi solul sunt definitiv otrăvite, numai cancerul mai trăieşte puţin, dar până la urmă moare şi el. Vă invit să zburaţi şi dumneavoastră acolo, să vedeţi cu ochii voştri florile crescute în pământul chipurile radioactiv pentru milenii al celor două oraşe martir ale Japoniei. Credeţi-mă: ele nu sunt pictate ca pe vremea lui Ceauşescu în România. Ele chiar sunt veritabile.

Zburaţi apoi la Pripyat, faimosul oraş unde s-a produs dezastrul de la Cernobîl. Veţi descoperi un oraş părăsit, dar incredibil de verde, unde firme americane şi ucrainiene organizează lucruri nebuneşti, cum ar fi tururi ghidate de vizitare a oraşului. La Cernobîl, oraş de asemenea părăsit, s-a redeschis un hotel pentru a le permite turiştilor vizite mai lungi de o zi. Da, incredibil, dar adevărat: unii dau bani să doarmă de unde alţii au dat orice ca să plece. Dar alta e ideea: priviţi verdeaţa. Coborâţi cu Google Earth pe străzile „iradiate pentru zeci de mii de ani” şi priviţi cum viaţa muşcă din pereţii morţi ai oraşului părăsit, cum frunzele verzi, nepăsătoare la viziunile sumbre ale ecologiştilor, trag o fotosinteză de zile mari, hrănite de rădăcini curajoase, care şi-au băgat adânc nasul prin fiecare crăpătură, în fiecare zid.

Viaţa nu are timp de prostii apocaliptice. Ea îşi urmează cursul şi-şi cere drepturile imediat. Moartea e doar în capul unora. Ea vine şi pleacă, neputând să stea prea mult pe loc. Orice otravă are un termen de valabilitate şi nişte instrucţiuni de folosire.

La Fukushima a fost un cutremur, apoi un incendiu, apoi o topire a miezului radioactiv, apoi o răcire a miezului radioactiv cu apă din mare. Aşa era prevăzut ca ultimă măsură de protecţie, să se utilizeze apa mării. Iradierea apei de mare era astfel considerată ca fiind în limite acceptabile.

La Hiroshima a explodat o bombă atomică. Din cele 64 de kilograme de uraniu îmbogăţit până la minim 80%, doar 1 kg a intrat în fisiune, iar din acesta doar 0,6 g s-au transformat în energie[1]. O lege a fizicii spune clar că energia totală se conservă. Nu poţi crea energie multă din energie puţină. Dacă ai doar 64 de kilograme de substanţă radioactivă înainte de explozie, după explozie ai aceeaşi energie totală radioactivă, mai puţin ce ai pierdut prin lumină, temperatură şi energie cinetică.

Să presupunem pentru moment că aberaţiile ecologiste – conform cărora după o explozie atomică tot locul afectat devine puternic radioactiv – sunt adevărate. Asta înseamnă că am putea face următoarea chestie lucrativă: detonăm o bombă în pământ, îl lăsăm să se răcească, apoi culegem fir cu fir îngrozitoarea radioactivitate rezultată. O strângem, o curăţăm şi cum totul a devenit radioactiv, avem acum explozibil pentru 2 bombe atomice, nu? Din două facem patru, din patru facem opt şi tot aşa. Doar una ne trebuie, nu?

Nu. Este evident că aşa ceva este o imposibilitate fizică. Un perpetuum mobile. Realitatea radioactivităţii post explozie atomică este mult mai banală. Da, cantitatea de masă transformată în energie generează într-o microsecundă o doză mortală de radiaţie gama pentru oricine pe o rază de mii de metri. Dar este doar o singură doză. După ce explozia încetează, mai rămâne puţină radioactivitate. Aceasta provine de la instabilizarea atomilor străpunşi de doza mai sus amintită. Da: radiaţia, trecând ca prin prin pietre, metale şi organisme, destabilizează atomii normali la cap şi-i face radioactivi. Cât de radioactivi? Ei bine, atât de radioactivi cât să respecte legea conservării energiei totale.

Mai pe scurt: o bombă atomică nu poate să creeze radioactivitate mai multă decât posedă în ea fizic şi potenţial. Fizic, adică substanţa radioactivă care iniţiază fisiunea şi potenţial, materia care se transformă în energie şi care, în microsecundele cât radiază, destabilizează atomii radiaţi, transformându-i în atomi radioactivi.

video
În cazul Hiroşimei, bomba a „dăruit” oraşului 63 kilograme de uraniu puternic îmbogăţit, 1 kg de atomi mai mici radioactivi şi o parte din energia celor 0,6 grame de materie transformată în energie. Aceasta explică de ce Hiroşima nu este astăzi un deşert nuclear. După ce au murit oamenii care au încasat doza mortală de radiaţie – cei care au văzut de aproape lumina – şi după ce au murit cei care aveau arsuri mult prea grave, cimitirele au reintrat în normal. Iarba a crescut şi au reapărut păsările şi peştii. Ca la Cernobîl.

Poate că Hiroşima nu este cea mai bună comparaţie, căci nu este cel mai năpăstuit oraş din punct de vedere al atacului cu bombe atomice. Există un oraş în lume care a încasat în apropierea lui peste 50 de astfel de bombe, unele chiar mai puternice decât Little Boy, cea aruncată în dimineaţa zilei de 6 august 1945 desupra centrului oraşului mai sus amintit. Acest oraş de cel putin 50 de ori mai atacat cu arme atomice se numeşte Las Vegas.

Între anii 1951 şi 1963, cu o cadenţă medie de câte o explozie atomică în atmosferă la fiecare 3 săptămâni, la numai 100 de kilometri nord de oraşul cazinourilor, Nevada Test Site a fost locul cel mai bombardat atomic de pe pământ. 100 de teste nucleare de suprafaţă au fost iniţiate pe o arie de doar 1200 de kilometri pătraţi. Unele teste au fost mici, de siguranţă, împrăştiind, de exemplu, prin explozie fără fisiune 50 kilograme de plutoniu în deşert – simulare de accident – dar altele au detonat bombe de 5 ori mai puternice decât cea de la Hiroşima.  

Las Vegas era aşa de mândru de aventura lui atomică, încât au apărut „atomic bars” cu atomic cocktails, petreceri programate la etaje mai înalte ale clădirilor, ca să poţi vedea bine ciuperca atomică – ziua – şi lumina atomică, noaptea.
Exista în nordul oraşului chiar şi un stadion pentru privit exploziile, cu programul exerciţiilor afişat. Puteai merge la Sands, unde îi ascultai pe Frank Sinatra sau pe Dean Martin, apoi luai un whiskey şi ieşeai pe la 3 noaptea pe stradă. Te uitai atent la ceas şi consultai programul exerciţiilor atomice împărţit gratuit la recepţia hotelului tău ca să vezi câte minute au mai rămas până la explozie. Militarii s-au ţinut întotdeauna de promisiune.
Ce nu ştiai era mărimea bombei. Putea să fie o fâsâială de 500 tone de TNT[2] – deci riscai să nu vezi nimic, nici măcar lumina exploziei - sau puteai să ai norocul să asişti la o detonare a unei bombe de 75 000 de tone TNT şi să priveşti o nebunie de ciupercă, înaltă de 15 kilometri, vizibilă şi de peste munţi, din San Francisco, la pachet cu un cutremur de 4 grade pe scara Richter. Oamenii şi-au făcut poze cu bomba atomică, au vizitat craterele exploziei şi se strângeau în parcări ca la urs când pe cer apărea vreo ciupercă.

Să recapitulăm: 50 de explozii nucleare în atmosferă la 100 de km de Las Vegas, 50 de alte teste nucleare cu răspândire de material radioactiv în deşert, 826 de explozii nucleare subterane, din care câteva multiple. Aţi auzit de vreun copil hidrocefal din Las Vegas? De vreo evacuare gen Pripyat? De vreo cădere radioactivă peste păcănelele din cazinouri? De vreo contaminare a aerului? A pânzei freatice?


Deşi incendiul de la Fukushima este e glumă proastă faţă de ceea ce a îndurat Las Vegas-ul, există un loc în lume care a încasat efectiv 24 de bombe nucleare, majoritatea fiind bombe termo-nucleare, adică de o mie de ori mai puternice decât bombele atomice clasice. În acel loc, după explozii, oamenii s-au încăpăţânat să locuiască o vreme.

Vă invit să zburaţi cu Google Earth în Republica Insulelor Marschall, o naţie de numai 65 000 de locuitori, un fost protectorat al S.U.A. pe vremea testelor. Doi atoli[3] din această republică – Bikini şi Enwetak – au fost cele mai atomic bombardate regiuni locuite din toată lumea. Las Vegas-ul este mic copil. Din 1946 şi până în 1958, Cei doi atoli au încasat 55 de bombe atomice şi termonucleare, totalizând explozii echivalente cu 91 878 000 tone TNT, echivalând cu 6125 bombe de tipul Little Boy – cel detonat deasupra Hiroşimei.

În ziua de 28 februarie 1954, când Castle Bravo - cea mai mare bombă atomică americană, echivalentă cu 1000 de bombe de tipul Little Boy - a fost detonată în Bikini, locuitorii acestui atol au fost, totuşi, mutaţi pe un alt atol, Rongelap, aflat la 150 de kilometri distanţă. Cum se întâmplă adesea, vântul a bătut exact cum nu trebuia şi 2 centimetri de zăpadă radioactivă a căzut peste nenorocoşii marşalezi din Rongelap. Americanii s-au simţit şi i-au relocat la 500 km mai spre sud, pe o insulă numită Kili. Nu a murit nimeni din cei 600 de bikinezi mutaţi.

După 12 ani de bombardamente nucleare, după detonarea celor 55 de bombe care reprezentau în putere convenţională peste 15% din toate armele nucleare detonate vreodată pe acest pământ, americanii au plecat acasă. Iar bikinezilor li s-a făcut dor de insula lor.

Atât de tare au insistat bikinezii că vor să locuiască din nou pe insula lor – repet, lovită de echivalentul atomic a 4775 de bombe Hiroşima - încât americanii nu au avut de ales şi au fost nevoiţi să le cureţe insula. Între 1968 şi 1972, în fostul cel mai radiat loc de pe pământ[4], foştilor locatari li s-au replantat cocotierii şi li s-au reclădit casele. Încet-încet, bikinezii s-au întors. Cercetătorii au continuat să măsoare radiaţiile şi la un moment dat au tras un semnal de alarmă: locul nu era prea bine curăţat. Datele alarmante se adună şi americanii se văd nevoiţi să-i strângă pe bikinezi din nou şi să-i mute, în 1978, pentru a treia oară în viaţa lor, înapoi pe minuscula insulă Kili (1 km2 faţă de cei 591 km2 cât avea atolul Bikini).

În 1982 se produce inevitabilul: un copil de numai 11 ani moare de cancer. El se născuse în Bikini în 1971 şi moartea sa prematură este pusă pe seama radiaţiilor. Încep procesele. În ziua de astăzi, în ziarele locale apar încă ştiri despre bătrâni care se târasc prin tribunale. Adică de batrâni care au văzut exploziile, au supravieţuit, sţau mutat înapoi acasă, s-au mutat înapoi în insula provizorie şi care, deşi iradiaţi, încă îşi caută dreptatea prin tribunale.

Să ne ridicăm puţin deasupra problemei şi să adunăm. După 4775 de bombe hiroşimice, militarii curăţă zona şi îi cheamă pe foştii locuitori să trăiască acolo, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pare dement, pare că cei din Hiroşima ar fi putut încasa încă 4774 bombe în centru, apoi să aştepte putin, apoi să îşi construiască mall-uri în epicentru. Din toţi marşalezii strămutaţi, doar unul a murit, iar alte câteva femei au avortat sau au născut prunci morţi. Supravieţuitorii însă, bătrâni iradiaţi temeinic în tinereţe, îşi susţin şi astăzi cauza prin tribunale.

Să integrăm totul:

  • Marshall Islands: 55 explozii termonucleare însumând 6125 de bombe tip Hiroşima iradiază o insulă. Aceasta este curaţată, este re-locuită şi după câţiva ani rezultă un mort şi câteva avorturi la câteva sute de locuitori.
  • Las Vegas: peste 50 de explozii atomice de suprafaţă, însumând puterea a aproximativ 150 de bombe hiroşimice, au loc la 100 km nord de Las Vegas. Nu se cunosc probleme notabile legate de iradieri.
  • Hiroşima: detonarea unei bombe atomice echivalentă cu 15 000 de tone de TNT ucide pe loc 90 000 locuitori si ulterior 76 000 datorită iradierii si arsurilor. După decesul acestora se constată revenirea la o rată normală a mortalităţii. Astăzi toată zona atomic distrusă este locuită de oameni normali dpdv medical.

Întrebare:

S-a întâmplat cumva ceva notabil la Fukushima?






[1] Glasstone, Samuel; Dolan, Philip J. (1977). The Effects of Nuclear Weapons, Third Edition. United States: United States Department of Defense and United States Department of Energy. ISBN 978-1603220163. Pag 12.
[2] Echivalenţă în explozibil convenţional.
[3] Atolul este o formaţiune circulară de insule coralifere. Cei doi atoli au fiecare câteva zeci de insule şi câteva sute de kilometri pătraţi.
[4] Nimeni nu ştie nimic precis, dar estimările tind să considere Novaia Zemlia cel mai radiat loc terestru, ruşii detonând acolo cam de 3-4 sau 5 ori mai multe arme nucleare de suprafaţă decât SUA în total.

joi, 6 decembrie 2012

Marele Peste



Alegerile de luna asta se vor termina cu o victorie categorica a marelui bordel de uniune sociala. Vor avea o majoritate absoluta in parlament si in camera deputatilor. Vor face "ce vor vrea muschii lor".
Si totusi.
Adevaratul castigator este Marele Peste. A avut pe toata lumea, si pe fata, si pe dos, a sedus si umilit fiecare curva din fiecare partid, pe unele chiar de mai multe ori. Are poze cu aproape toate, in toate pozitiile. Are chiar porecle pentru fiecare. Marele Peste a f... tot, ba chiar a si depasit granitele tarii, trecandu-si in palmares doua mari naive ale Europei, o nemtoaica si-o portugheza, care nici macar n-au simtit ceva, atat de fin a fost zeul.
Se spune despre Alexandru ca ar fi plans, dandu-si seama ca nu mai are nimic de cucerit din lumea cunoscuta. Paradoxal, desi nu mai are ce f..., Marele Peste este astazi fericit, caci si-a implinit Lucrarea. A demonstrat – nici mai mult, nici mai putin – ca toti politicienii Romaniei post-decembriste sunt niste curve si ca pentru fiecare exista un pret. Avandu-i pe toti de-a lungul carierei sale politice – pe toti, fara nicio exceptie – Marele Peste a avut Romania, pe toate partile.
Ca sa transformi o femeie in curva trebuie s-o faci sa se urasca pe sine. Trebuie s-o violezi in asa fel incat sa creada ca a fost vointa ei. Trebuie sa folosesti cu grija notiunea de pacat, astfel incat ea sa ajunga sa se considere o pacatoasa si sa se pedepseasca prin adancirea in pacat. Prin cuvintele sale, Marele Peste a violat intr-atat de bine fiecare cetatean din Romania, incat 70% din ei nu vor veni la vot duminica viitoare. Acestia se urasc intr-atat de tare incat nici pentru o galeata plina de cadouri folositoare nu isi vor exercita dreptul la vot. Marele Peste sigur zambeste astazi implinit, caci nevenirea la vot este opera sa. Doar a sa.
Disperate, curvele mai vanjoase s-au strans toate in jurul celei batrane si si-au jurat razbunare. Au ajuns cea mai pestrita gramada de prostituate, unite doar de oftica de a fi fost la un moment dat seduse si abandonate de un foarte abil peste. Uriasul bordel “contras” va strivi micul bordel cu inima inca portocalie care inca sta la picioarele zeului. Va veni si o zi a judecatii, cand Marele Peste isi va pierde dintii sub lovituri, dar el va fi mai linistit decat personajul lui Friedrich Dürrenmatt din piesa “Romulus cel mare” – Romulus Augustus, ultimul imparat roman – predand bucuros germanilor, fara lupta, intregul imperiu, deoarece il ura pentru decadenta sa.
Curvele vor sarbatori victoria, sampania va curge, dar fantoma Marelui Peste, zeul decadentei si arhitectul desfraului lor, nu-i va parasi, chiar daca acesta va ajunge la inchisoare. Nu poti scapa de propria putreziciune, de faptul ca ti-a placut sa o faci pe bani cu oricine, oricand, numai sa iasa din asta faima si putere.
Ma inclin in fata ta, Zeule! Curvele care te vor omori tot curve vor ramane si asta-i victoria ta. Ti-ai asigurat nemurirea.

Dar sa stii ca vei trai sa vezi cu ochii tai schimbarea paradigmei. Vor aparea in Romania politicieni care vor face politica asa cum Maica Tereza facea bine: fara sa ceara nimic in schimb, doar din dragoste de tara. Razi, ai? Are sa-ti inghete rasul intro zi, Mare Peste.
Viata lunga, gretosule!

marți, 13 noiembrie 2012

Nemernicilor!!!



Chiar si o tara in care nu mai ai ce vota poate fi salvata. Chiar si cand nemernicii au ajuns sa ocupe aproape 100% parlamentul si camera deputatilor, inca mai poti face ceva. Iar acest ceva este foarte misto, pentru ca a-ti salva tara cum nimeni nu si-a salvat-o pana acum nu este numai cool, dar poate deveni legenda. Si mai tare decat sa fii legenda nu exista.

Okay, ce-i de facut? Nemernicii au un singur punct slab: alegerile parlamentare. O data la 4 ani le tremura sunca de teama de a nu se alege. Daca se aleg, pun mana pe banii stransi din impozitele tale si-i cheltuiesc astfel incat sa-si traga un parandarat maxim. Stiu ca i-ai impusca, si eu i-as impusca, insa nu mai este legal si mai presus de orice asta ar insemna sfarsitul democratiei. Si ar fi pacat. Democratia e cel mai bun lucru ce i se poate intampla unei tari si unui popor. In democratie s-au facut cele mai bune filme, cele mai frumoase cantece si cele mai performante calculatoare. Hai sa n-o distrugem si hai sa-i folosim armele fine si inteligente.

Sa revenim la nemernicii care vor sa se aleaga acum, la alegerile parlamentare. Unii sunt mai putin nemernici decat altii, dar tot nemernici sunt. Ai putea crede ca toti sunt nemernici, dar nu-i asa. Nouazeci si ceva la suta ar merita impuscati in genunchi si lasati in desert fara apa, insa mai sunt cateva procente de nauci. Ei sunt cheia, eu sunt colacul de salvare al momentului. Cum? Aibi putintica rabdare, vorba lui Nenea Iancu.

Pe buletinul de vot, langa nemernicii clasici, exista cativa zapaciti care n-au nicio treaba cu politica, dar se incapataneaza sa traiasca aceasta iluzie. Pafaristii astia sunt cheia curateniei generale, a resetarii parlamentului si a camerei deputatilor.

Exista un partid al lipovenilor, unul al italienilor, unul al bulgarilor, altul al rutenilor si tot asa. Oameni complet cretini dpdv al eficientei, dar – ai sa vezi imediat - extrem de utili in clipa de fata. Te uiti si te crucesti cum de zapacitii astia spera sa primeasca 2-3 voturi. Cat de lovit in cap trebuie sa fii sa crezi ca prinzi parlamentul cu – de exemplu - partidul rutenilor din Romania? Astia sigur n-au nici apa calda in sediu, poate doar 2-3 pacanele sa stranga bani de un afis electoral. Sau: cat de ars la cerebel trebuie sa fii sa iti pui numele pe lista partidului italienilor din Romania? E de rasul lumii.

Dar e si altceva. Un zapacit… nu e nemernic, caci daca era nemernic era pe listele grase ale nemernicilor. Orice nauc crede in el cu inocenta unui luzer, fata de stilul nemernicilor, care se lipesc de unul gras, de unul cu sanse, de o televiziune ragaitoare, de o lista trista.

Eu va propun nici mai mult nici mai putin sa votam in masa luzeri. Sa-i alegem cu grija, sa fie luzeri veritabili, daca se poate si dusi cu bibilica si sa-i infigem in parlament si in camera deputatilor. Asta e tot ce putem face acum, in ceasul al “doispelea”, cand niciun om normal la cap nu are curajul sa candideze pentru legislativul Romaniei.

Ce rezolvam cu alegerea luzerilor? In primul rand le ocupam locurile nemernicilor. Le stricam smenurile si aranjamentele. Le facem viata cat putem noi de dificila. Le dam la procente. Le micsoram testiculele.

In al doilea rand le distrugem voturile cumparate. Fiecare partid mare si nemernic are un buget pentru cumparat voturi. Fac sondaje, vad cat trebuie sa dea, vor cheltui banutul foarte eficient. Daca noi astia necumparabilii iesim in masa la vot, le stricam “jmecheria”. Le diluam votul loc cumparat cu atata truda din banut furat. La dam iar la scrot, cu fiecare vot tintit in admirabilii luzeri ai Romaniei.

Iar in al treilea rand ne vom distra cand ii vom vedea pe nemernici facand alianta cu partidul veveritelor, al hamsterilor si ai papagalilor vorbitori, ca sa o puna de o majoritate parlamentara. Ganditi-va cat de sublim ar fi pentru USL sa trebuiasca sa bata palma cu partidul rutenilor si partidul lipovenilor sa isi creasca 20% castigat cu greu cu – sa zicem 5+7 % al bravilor nauci ruteni si zapaciti lipoveni. Ar fi de legenda! Desigur, luzerii nostri pot fi si ei cumparati, dar ganditi-va ca sunt cel mai greu de cumparat dintre toti, caci trebuie sa fii diliu sa participi in 2012 la parlamentarele romaniei le liste de patide microscopice.

In plus, cand cumperi un diliu, nu stii niciodata a doua zi ce ii trece prin bibilica. Va fi haios si astfel vom avea timp sa stam si sa cugetam, caci din cauza noastra, a oamenilor care nu pot fi cumparati la vot, traim circoteca asta. Noi n-am livrat dintre noi pe nimeni. Nu ne-am convins prietenii cinstiti sa intre in politica. Poate de rusine sau poate din prostie. Dar asta chiar trebuie sa inceteze caci nimeni nu ne poate salva tara, nimeni in afara de noi, cei care nu ne vindem votul.

Pana in clipa cand ne punem pe treaba, putem sa-i lovim pe nemernici infigand idioti simpatici in parlament si camera deputatilor. Tara se poate salva momentan prin votarea luzerilor.

Daca va place ideea, raspanditi-o. Daca nu va duceti la vot, MCTL!


vineri, 1 iunie 2012

Eu votez cu Neica Nimeni

Cine este Neica Nimeni?

Neica Nimeni este cel mai necunoscut dintre toti candidatii. Il stii, l-ai intalnit sigur pe buletinul de vot. Fa un efort si adu-ti aminte cat de groase erau unele buletine de vot. De ce? Pentru ca inauntru erau o gramada de Neica Nimeni, la super-oferta, la vrac, dar nimeni nu avea timp de ei, toti fiind ocupati sa-si dea votul cuiva impotriva altuiva.

E timpul ca Neica Nimeni sa invinga!

Alegandu-l pe cel mai Neica Nimeni dintr-un buletin de vot si votandu-l, ai o gramada de avantaje. Haideti sa vi le explic.

  1. Diluezi voturile idiotilor
 Stii bine ca multi cretini merg la vot. Multi, prea multi, insa asa-i in democratie: toti cretinii au drept de vot. Sa ne impacam cu asta si sa analizam ce putem face. Cel mai bun lucru este sa ne alegem un Neica Nimeni si sa votam valabil cu el. Astfel, vom dilua cu un vot mai mult procentele barosanilor. Tu, eu, si altii. Fiecare vot conteaza, oricare ar fi domnul Neica Nimeni al fiecaruia. Cei ce stau acasa sau isi anuleaza votul amplifica astfel voturile cumparate sau voturile date dupa rationamente cretinoide. Tu nu poti fi printre acestia si de aceea te duci sa lupti cu micul tau vot care conteaza.

  1. Votezi impotriva tuturor idiotilor
 Cand nu ai un candidat care sa-ti merite votul, Neica Nimeni iti sare in ajutor. El este acolo pentru ca tu sa-l votezi. Votandu-l, iti arati dispretul fata de toti barosanii care sunt impinsi de catre partide cu milioane de lei cheltuite pe campanie. Daca toti Neica Nimeni reusesc sa stranga macar cateva procente, inseamna tot atatea procente de oameni care isi exprima maxim de clar dispretul fata de intreaga clasa politica.

  1. Esti haios
 Cu siguranta vei fi intrebat cu cine ai votat. Dupa ce vei spune: “Cu Neica Nimeni”, deja toata lumea este interesata de tine. Cand le explici conceptul, deja ti-a crescut cota de popularitate in grupul respectiv si toti vor fi dorit s-o fi facut exact ca si tine. Cand le vei spune ca ai votat cu Uniunea Rutenilor din Romania sau cu Partidul Lipovenilor sau cu Partidul Racnetul Carpatilor, cu siguranta vei fi cel mai haios dintre toti. Cel mai haios, dar si cel mai inteligent pentru ca…

  1. Esti vizionar
Votand cu Neica Nimeni, tu transmiti un mesaj tuturor celor care nu au curajul sa intre in arena ca i-ai vota, numai sa apara. Votand cu Neica Nimeni tu spui clar ca vrei sa votezi, dar n-ai cu cine. Tu ai vrea sa tii cu cineva, dar oferta actuala este nemernica.

Iata de ce Neica Nimeni este cel mai bun candidat in Romania de astazi. Neica Nimeni este cea mai buna alegere pana cand or aparea adevarati lideri care se lasa asteptati de 22 de ani.


De ce nu mai votez cu Nicusor Dan


Dupa cum bine stiti, i-am facut lobby pe zidul meu de facebook. Am crezut ca merita. Am stat si am cugetat, am pus in balanta motivele pentru care il doream primar si motivele pentru care nu merita sustinerea mea. Surpriza – si pentru mine – a castigat “Nu”-ul. Da, pana mai ieri eram pro ND, azi nu mai sunt pro. Iata motivele:

  1. Pentru ca insista pe olimpiadele sale matematice ca prim argument pro-sine, ceea ce este o greseala de comunicare. Nu cunosc olimpici la mate sa fi castigat NY, Paris, Moscova, Sao Paulo, in schimb cunosc o gramada de oameni politici care au facut-o. Iar el nu va fi niciodata asa ceva.
  1. Pentru ca e ecologist, iar ecologismul este mai rau decat ultra-ortodoxismul religios. Ecologistii urasc oamenii si revolutia industriala si vor moartea capitalismului prin umilitoare controale chipurile pentru a salva planeta. Ecologismul este o nevroza periculoasa care indeamna la violenta impotriva capitalismului.
  1. Pentru ca nu este un lider. Am reanalizat interviurile sale, parerile sale, discursul sau. Nicusor Dan este orice, dar nu un lider. Sunt foarte multi care – ca si mine – speriati de sistem s-au agatat de Nicusor Dan cum altii s-au agatat de Crin Antonescu impotriva lui Basescu, sau de Basescu impotriva lui Ion Iliescu, sau de Iliescu impotriva deja mortului Ceausescu. Mi-am jurat odata in barba ca nu voi mai vota cu cineva impotriva altuiva fara sa-l iau la bani marunti pe acel cineva caruia ii daruiesc votul. Era cat pe ce sa-mi calc juramantul. Nicusor Dan nu are stofa de lider, nu straluceste, nu devine empatic in discurs. Nu convinge. Nicusor Dan este prizonierul propriilor fani speriati atat de tare de sistem, incat si-au pus sperantele intr-un looser.
Imi cer iertare fata de prietenii mei care poate si-au schimbat parerea datorita mie. Inca mai e timp sa imi repar greseala. Daca reusesc sa-I desconving pe toti cei pe care i-am convins, sunt salvat. Daca nu, am sa-mi trag o plama pentru fiecare victima.

Cu cine am sa votez? Evident, cu candidatul meu drag, cu Neica Nimeni, pe care vi-l voi prezenta in curand. Cu el votez eu cand vreau sa vaotez impotriva tuturor celorlalti candidati.

joi, 5 aprilie 2012

Care cauza?

“Servesti cauza?” – ii interpela Nicolae Ceausescu pe oamenii pe care-i intalnea, la cateva ore dupa ce scapase cu viata de furia lor, folosind elicopterul parcat pe Comitetul Central in caz de neant. La doar 24 de ore de cand se pregatea sa le vorbeasca bucurestenilor, sperand sa-i distruga psihic pe timisoreni, liberi de mai bine de 4 zile, Ceausescu nu mai avea nimic. Nici elicopter, nici masina, nici mai mult de 2 bodyguarzi. Asa ca trebuia sa ceara ajutor oricui intalnea.

Tot ce mai avea erau valorile pentru care luptase o viata, insa aceste valori se erodasera in timp in asa hal, incat nici nu mai puteau fi exprimate in cuvinte simple. Pateticul “cauza”, un termen cu vagi rezonante revolutionare, nu mai putea convinge.

Nimeni nu i-a raspuns cu adevarat. Toti s-au fofilat, balbaindu-se. Toti vroiau sa fuga cat mai repede din preajma-i.

Astazi, intr-o fabuloasa ironie a istoriei, partidul cu conducere unica aflat la putere isi verifica si reverifica oamenii, intrebandu-i daca mai servesc cauza. Toti jura ca da, insa mana lor este sub masa, iar aratatorul si mijlociul sunt incrucisate, ca sa poata jura stramb fara sa li se intoarca.

Sa ne intoarcem putin 22 decembrie 1989 si sa ne intrebam lucizi si relaxati: care cauza? Inspre ce ne indreptam atunci? Da, Romania avea un excedent financiar, faimoasele 2 miliarde de dolari. Bun asa, dar ce urma sa se faca cu acesti bani? Nu cumva inca o casa a poporului sau ceva de gen? Nu cumva ceva inutil?

Oamenii traiau intr-o saracie uniforma. Principalele alimente erau cartelate. Nu mureai de foame, dar trebuia sa pui deoparte ceva zahar daca vroiai ca de revelion sa servesti un tort invitatilor. Carnea era mereu cumparata, oricare ar fi fost ea, si congelata, apoi dramuita pentru lunile ce urmau. Vinul era adus pe sest de la tara, de la nu stiu ce unchi care avea cunostine. Hainele? In fiecare familie aparuse cate cineva care incepuse sa stie sa manuiasca masina de cusut. Cizmarii invatasera sa refaca talpile tocite ale cizmelor si adidasilor. Unii isi cumparasera cate doua casetofoane si copiau contra cost muzica. Tigarile se cumparau cat hotara tutungiul ca are voie fiecare sa ia, de obicei cate 10 pachete de caciula. Ca intr-o inchisoare mai laxa: ne descurcam cu ce aveam.

Electricitatea se oprea din cand in cand, apa calda la fel. Nu se faceau economii astfel, caci consumul casnic n-a depasit niciodata 5% din consumul industrial, dar se insista pe sacrificiu, ca omul sa se simta neputincios, sa isi piarda curajul.

Asta am simtit cu totii. Ceea ce n-am simtit este ce se facea exact cu ceea ce munceam, cata valuta se castiga prin export? Mai bine ca nu stiam, caci ne-am fi infuriat. Cand cineva va face un tablou exact al economiei externe romanesti ai anilor 80, va vedea ceea ce se vede astazi, in anul 2012, gratie democratiei: marfa slaba calitativ, venituri mici, vindere de resurse in pierdere, bataie de joc.

Pe romaneste spus, exportul anilor 80 era format din “prostioare”. Cateva tractoare in Columbia, cateva ARO in Mongolia, ceva carbid in Angola, ceva haine fara pretentii de haut-couture in Italia, ceva carne de pui in URSS. Rafinarea petrolului pentru tarile nealiniate aducea, totusi, ceva venituri.

Astazi, lucrurile nu s-au schimbat mult. Au doar o alta forma. Majoritatea banilor colectati din taxe sunt risipiti in proiecte foarte proaste. Comisionul de atunci al PCR si al Securitatii, il incaseaza astazi aceleasi organe, usor modificate, dar controland o hemoragie de fonduri catre persoane particulare.

Bordurile de astazi se strica rapid, ca si radiocasetofoanele din trecut.
Autostrazile de astazi vin bucatica cu bucatica, precum electricitatea din trecut.
Joburile bune de astazi sunt la fel de dese precum carnea si zaharul din trecut.

Totul seamana scarbos de mult cu jegul din trecut. Inclusiv presedintele, inclusiv oamenii lui. Care-i cauza ce vor ei s-o servim? Care sunt valorile lor, ca sa stim cum sa-i tratam cand vor fugi cu elicopterul?

Cand Traian Basescu l-a spurcat in direct pe Raed Arafat, l-am vazut pe Ceausescu zbierand despre “agenturili straine”. Cand l-a tratat drept “vandut la rusi” pe fostul suveran, l-am simtit traind pe Ceausescu, aberand despre o fantasmagorica “inaintare spre comunism”.

Nu am nicio indoiala ca elicopterul il va salva si pe actualul presedinte. Pastrand traditia, in elicopter ar trebui sa fie Boc, Udrea si Roberta Anastase. Nu stiu unde ar putea ateriza, dar Covasna este o buna destinatie. Nu stiu unde voi fi atunci, dar daca norocul mi-l scoate in cale am sa-i zambesc si am sa-i raspund: “Care cauza, Nea Tirane?”