Starul nu e prost destul, pana nu e si fudul – ar putea fi concluzia intelectuala post concert. Sa vii intr-o tara de la capatul Europei, sa-i marturisesti ca o vizitezi pentru prima oara, sa-i spui apoi imediat c-o iubesti asa cum te iubeste ea pe tine si sa dai cu mucii in fasole cu politicianismul tau corect dojenind 70 000 de oameni care si-au rupt de la gura de la 30 de euro in sus ca sa guste muzica, nu politica, trebuie ca meriti sa lucrezi in cladirea aia din spatele scenei! Bai, Louise Ciccone, manca-ti-as ciocul tau de fosta bunoaca ultra-provocatoare, treaba ta e alta! Tu esti acolo pe scena si eu aicea in praf facandu-ti cu mana pentru ca tu ai stiut sa fii like a virgin like a prayer like a ray of light or like an erotica american pie! Eu iti dau tie 30 de euro pentru ca ii meriti pentru ca stii sa canti, nu pentru altceva, capisci?
Sa nu mai indraznesti sa intinzi coarda, mica taranca din Bay City, Michigan, ca nu stii politica nici cat blonda lu’ ala chelu’, bulibasa noastra! Nu te baga unde nu-ti fierbe ceaunul ca te ineci ca rromul la final de cariera sau ca frantuzoaica aia de 100 de ani, BB, care credea ca isi mai aduce cineva aminte de nurii ei daca vine la Bucuresti si infiaza doi caini noname.
De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, chiar gandesti ca o tiganca! O vezi numai pe a ta si pustia aleaga-se de altcineva! Daca tu, in micul tau univers te crezi mare scriitoare si mare de rromi eliberatoare, afla ca esti spre nashpa, fa! Te-ai facut de muci punandu-i pe rromi si pe homosexuali in aceeasi oala ca si Goebbels! Cred ca te-au fluierat tiganii si homosexualii la concert, imediat ce-ai spus ca ar trebui sa nu-i mai discriminam pe astia doi! Iar noi, ailalti, ne-am luat cu mainile de cap ca spiritul casei poporului ti-a spalat creierul pentru un minut si ne futi la cap cu ineptiile astea!
Bine ca a dat Domnul si te-ai abtinut dupa aceea si ti-ai vazut de treaba! Pentru concert iti multumesc! Mi-a placut ca te-ai straduit si noi, romanii, gay sau tigani, stim sa apreciem deep in our heart cand cineva se straduie. Stiu c-ai bagat mult playback si te-am iertat. Acum 20 de ani ti-am vazut (pe VHS, desigur) concertul ala genial din Italia in care alergai ca disperata pe scena si nu mai puteai sa canti si gafaiai la fiecare “Holiday” de-mi zgariai urechea, dar te iertam la fiecare falsare pentru ca tu iti dadeai sufletul acolo in fata fanilor tai.
Asta trebuie sa faci, true blue, nu politica pulii! Acum 2 luni am fost la Placebo si l-am bagat in pizda ma-sii pe Molko cat e el de rock star! Stii de ce? Pentru ca dobitocul, luat de val, isi aprinde o tigara pe scena, zice sarumana ca in Romania inca are libertatea sa fumeze pe scena si pe urma da si el cu mucii in fasole, ca si tine, impingandu-si norocul unde te frige focul! Zice boul: ba, stiti ca la noi in UK ne sunt luate libertatile “piece by piece”? si arata boul spre tigara! Adica tigara, drogul ala infect, era libertatea care i se ia in UK si la noi, la Romanica, inca e libertate!
Te haz mandropele si mandrocar, Molko! (cam asa suna o injuratura groaznica in tiganeste) Te-n pula mea de bou, vezi-ti de cantare ca la libertati si la democratie iti dau nota 1! Si s-a potolit boul si a facut un concert de nota 10! Si am tipat de-am ragusit apoi, pentru ca l-am iertat pentru prostie, asa cum te-am iertat si pe tine, Madonna.
Haidi, Pa!, ca ai concerte grele si trebuie sa fii fresh! Sa-ti vezi de muzici si sa nu te mai bagi in politica decat daca te invata Green Day sau Bob Dylan ce sa spui, ca aia chiar se pricep!
Pup pe salba si pe portofel si sa nu-ti umble prietenii in el!
joi, 27 august 2009
duminică, 23 august 2009
Zeus, voi dansa la moartea ta
Pentru ca te urasc. Mie nu-mi place sa urasc, dar m-ai mintit, bestie geniala, m-ai mintit ani de zile si eu ca prostul te-am votat. Te urasc pentru ca mi-ai inselat increderea, pentru ca ti-ai batut joc de mine, asa cum si-a batut joc si Micul Rosu si Marele Rosu de dinaintea lui. Dintre toate capeteniile Olimpului mioritic, pe tine te urasc cel mai mult. Nu-ti vreau creierii varsati pe cladaram, asa cum s-a intamplat cu Marele Rosu, nu, fereasca Cel de cel mai sus! Am trecut de ura viscerala care apasa pe tragaci! Vreau sa fii decapitat din functia de zeu inainte sa vrei tu sau sa vrea constitutia muritorilor. Vreau sa traiesti restul zilelor tale ca muritor de rand si sa inveti sa plangi cu adevarat. Sa vrei sa dai timpul inapoi si sa nu poti. Sa-l suni pe Cronos si el sa-ti ridice din umeri sau chiar sa-ti inchida telefonul.
As vrea sa te vad stors de divinitate picatura cu picatura, intr-o camera de tortura medievala de mare finete machiavelica. Daca se poate, pe toate ecranele televizoarelor, in direct, ca la inceputul anilor 90. Repet, sa-ti fie inca o data clar: nu ma refer fizic la linsarea ta, fereasca Cel de Cel mai sus, Zeus, ci la sfasierea ta metaforica, pe care o meriti cu varf si indesat.
Ma uit la prostii astia multi, care isi dau coate pe furis, bucurandu-se ca te-au inconjurat si pe tine si pe zeitele tale, si pe fratele tau, os domnesc cu zambet prostesc, care nu are nici pe departe flerul tau, care, doar existand, mai mult rau iti face! Ma uit si ma bucur. Ma uit la nefericirea ta si ma bucur ca este asa de consistenta, de solida, de imposibil de redus! Ma uit la tine si parca vad acea secventa din Titanic in care apele sparg geamurile cabinei capitanului. In spuma acelor ape vad spuma sampaniei deschisa pe strada de oamenii iesiti sa sarbatoreasca, in seara zilei in care tu nu vei mai fi pentru prima data. Mai tii minte cum arata o astfel de seara? Stii ca noi, muritorii, cand dam jos un zeu rau, sarbatorim! Odata te-am urcat chiar pe tine in ceruri, remember? Trebuia sa faci treaba in locul unuia care nu merita. Ei bine, se apropie ziua in care te vom da jos. Abia astept sa-ti vad chipul ravasit din acea zi! Sau seara, sau noapte, sau dimineata.
Si cum iti spuneam, Divinule: voi dansa la moartea ta! Abia astept!
Poate chiar vei reusi sa te tii de nori in toamna. Va veni insa o noua furtuna pe capul tau. Mai tii minte cele 322 de trasnete mici peste care ai trecut cu exceptionala viclenie? Ce zici de o noua incercare? Asa, de revelion, de exemplu. Te tine troposfera? Mai vedem noi!
As vrea sa te vad stors de divinitate picatura cu picatura, intr-o camera de tortura medievala de mare finete machiavelica. Daca se poate, pe toate ecranele televizoarelor, in direct, ca la inceputul anilor 90. Repet, sa-ti fie inca o data clar: nu ma refer fizic la linsarea ta, fereasca Cel de Cel mai sus, Zeus, ci la sfasierea ta metaforica, pe care o meriti cu varf si indesat.
Ma uit la prostii astia multi, care isi dau coate pe furis, bucurandu-se ca te-au inconjurat si pe tine si pe zeitele tale, si pe fratele tau, os domnesc cu zambet prostesc, care nu are nici pe departe flerul tau, care, doar existand, mai mult rau iti face! Ma uit si ma bucur. Ma uit la nefericirea ta si ma bucur ca este asa de consistenta, de solida, de imposibil de redus! Ma uit la tine si parca vad acea secventa din Titanic in care apele sparg geamurile cabinei capitanului. In spuma acelor ape vad spuma sampaniei deschisa pe strada de oamenii iesiti sa sarbatoreasca, in seara zilei in care tu nu vei mai fi pentru prima data. Mai tii minte cum arata o astfel de seara? Stii ca noi, muritorii, cand dam jos un zeu rau, sarbatorim! Odata te-am urcat chiar pe tine in ceruri, remember? Trebuia sa faci treaba in locul unuia care nu merita. Ei bine, se apropie ziua in care te vom da jos. Abia astept sa-ti vad chipul ravasit din acea zi! Sau seara, sau noapte, sau dimineata.
Si cum iti spuneam, Divinule: voi dansa la moartea ta! Abia astept!
Poate chiar vei reusi sa te tii de nori in toamna. Va veni insa o noua furtuna pe capul tau. Mai tii minte cele 322 de trasnete mici peste care ai trecut cu exceptionala viclenie? Ce zici de o noua incercare? Asa, de revelion, de exemplu. Te tine troposfera? Mai vedem noi!
sâmbătă, 8 august 2009
Respectati iarba
Dupa 20 de ani de la castigarea libertatii, inca ne dam continuu cu stangul in dreptul, fara sa putem intelege de ce. De la bunici stim ca “buturuga mica rastoarna carul mare” si ne credem suficient de destepti sa fim cand trebuie acea buturuga mica, mica, ce stie a rasturna ditamai tancul. Dar cand e vorba sa fim noi car, sa inaintam prin hatisurile vietii, ne impiedicam si de marunte pietricele.
Nu ma credeti? Bine! Haideti sa vorbim despre o astfel de pietricica ce o avem in pantofi de nu stiu cand si nu stim cum sa mai calcam, pe o parte sau pe calcaie, sa nu ne deranjeze! Ati ghicit: vreau sa va vorbesc despre relatia noastra cu iarba verde! Nu cannabis Sativa, obsedatilor! Despre gazonul din parcuri si gradini vreau sa va vorbesc!
Mai tineti minte delicatele placute cu: “nu calcati pe iarba”? Imi amintesc ca erau peste tot! Cu o religiozitate demna de o cauza mai buna, comunistii ingrijeau iarba, dar ne-o interziceau sublim prin amenzi de 10 - 200 lei daca o calcam. Ce chestie! Sa pui gazon, sa-l ingrijesti, dar sa nu-l calci niciodata!
A! Daca ieseam la iarba verde, pe Valea Prahovei (sau fiecare pe valea a ceva, a unui rau, depinde de oras, ca nu toata lumea s-a nascut la Bucuresti) aveam voie sa ne bucuram de iarba. Aveam voie s-o calcam, sa-i dam foc pentru un mic sau sa bagam o miuta.
Dar iarba din oras era altfel! Era sfanta! Cine-o atingea, pe loc o si patea! Si uite-asa, in reflex pazirea ierbii incet ne intra si nimeni pe ea nu mai calca.
Numai ca am intrat in Europa si multi dintre noi au ajuns prin celelalte mari orase pe care, inainte de 1989, nici in visele cele mai frumoase nascute in cea mai grasa iarba verde nu credeam ca le vom vizita vreodata! Dar acum, iata: marile orase erau la o urcatura intr-un low cost distanta! Si iata ca am reusit ce acasa nu reusisem! Sa calcam pe iarba din centrul Londrei, din centrul Madridului, din centrul Parisului sau chiar din centrul New York-ului!
Desi sunt un om deschis si ma straduiesc sa ma conectez la tot ce este nou, sunt lucruri pe care le las fara sa vreau in spate. Desi m-am relaxat descaltat pe iarba unui mic parc din Paris, desi am atipit pe iarba unui alt parc din Londra, desi am citit cateva pagini dintr-o carte tolanit pe un minunat gazon dintr-un parc din Viena, inca n-am avut curajul sa pasesc macar pe iarba Cismigiului. Nu inteleg de ce: sunt blocat mental de miile de “nu calcati iarba” vazute pana acum, cu amenzi care incepusera cu 10 lei si ajunsesera pe la 5 000 000 lei.
Cred ca trebuie sa fiu reprogramat! Cred ca trebuie sa-mi rescriu softul de comportament local! Mi-e greu sa-mi dau “format c:” pe floppy-ul: “parc/romania/does-and-donts”. Cred ca cel mai bine ar fi un upgrade subtil. Ar fi mai digerabil mai ales pentru capetele de citire ale altora, mai tocite decat ale mele.
Cred ca ar trebui sa instig un primar de sector sa isi invite cetatenii din arondisment sa, nici mai mult, nici mai putin, SA CALCE PE IARBA! Cred c-ar fi mai buna o terapie de masa! Da, cred c-ar fi mai bine sa ne infratim cu totii, de la cei care abia invata sa mearga pana la cei care abia mai pot sa mearga. Sa trecem toti IMPREUNA bariera mentala care ne face sa nu putem sa ne bucuram de iarba. Cred ca ar trebui sa punem peste tot unde au fost “nu calcati pe iarba” mici panouri pe care ar scrie:
RESPECTATI IARBA!
Ar fi la inceput un pic bizar, dar apoi ar fi imediat clar! A respecta iarba inseamna pur si simplu a tine la ea. Putem sa calcam iarba, putem sa ne intindem in ea, putem chiar manca un sanwich intinsi pe ea. Putem atipi, ne putem saruta, putem sa ne facem poze sau ne putem descalta si desculti sa pasim in ea. Totul e sa nu ne lasam gunoaiele acolo, asa cum am vazut cu totii ca se intampla la Londra, la Paris, la Madrid sau chiar la New York.
Si ce daca niste baiesi haiosi au sa deseneze langa “respectati iarba” o frunza de Cannabis Sativa? Vom rade si vom visa la alte libertati care pana la urma au sa vina! Dar pana atunci haideti sa ne dezmortim picioarele in iarba aceea minunata din Cismigiu, din Copou, din fata delfinariului sau de langa poarta sarutului. Sau din centrul oricarui oras din Romania. Ca daca stim sa zicem: “Buna ziua!” ce-o fi asa de greu sa respectam iarba?
Nu ma credeti? Bine! Haideti sa vorbim despre o astfel de pietricica ce o avem in pantofi de nu stiu cand si nu stim cum sa mai calcam, pe o parte sau pe calcaie, sa nu ne deranjeze! Ati ghicit: vreau sa va vorbesc despre relatia noastra cu iarba verde! Nu cannabis Sativa, obsedatilor! Despre gazonul din parcuri si gradini vreau sa va vorbesc!
Mai tineti minte delicatele placute cu: “nu calcati pe iarba”? Imi amintesc ca erau peste tot! Cu o religiozitate demna de o cauza mai buna, comunistii ingrijeau iarba, dar ne-o interziceau sublim prin amenzi de 10 - 200 lei daca o calcam. Ce chestie! Sa pui gazon, sa-l ingrijesti, dar sa nu-l calci niciodata!
A! Daca ieseam la iarba verde, pe Valea Prahovei (sau fiecare pe valea a ceva, a unui rau, depinde de oras, ca nu toata lumea s-a nascut la Bucuresti) aveam voie sa ne bucuram de iarba. Aveam voie s-o calcam, sa-i dam foc pentru un mic sau sa bagam o miuta.
Dar iarba din oras era altfel! Era sfanta! Cine-o atingea, pe loc o si patea! Si uite-asa, in reflex pazirea ierbii incet ne intra si nimeni pe ea nu mai calca.
Numai ca am intrat in Europa si multi dintre noi au ajuns prin celelalte mari orase pe care, inainte de 1989, nici in visele cele mai frumoase nascute in cea mai grasa iarba verde nu credeam ca le vom vizita vreodata! Dar acum, iata: marile orase erau la o urcatura intr-un low cost distanta! Si iata ca am reusit ce acasa nu reusisem! Sa calcam pe iarba din centrul Londrei, din centrul Madridului, din centrul Parisului sau chiar din centrul New York-ului!
Desi sunt un om deschis si ma straduiesc sa ma conectez la tot ce este nou, sunt lucruri pe care le las fara sa vreau in spate. Desi m-am relaxat descaltat pe iarba unui mic parc din Paris, desi am atipit pe iarba unui alt parc din Londra, desi am citit cateva pagini dintr-o carte tolanit pe un minunat gazon dintr-un parc din Viena, inca n-am avut curajul sa pasesc macar pe iarba Cismigiului. Nu inteleg de ce: sunt blocat mental de miile de “nu calcati iarba” vazute pana acum, cu amenzi care incepusera cu 10 lei si ajunsesera pe la 5 000 000 lei.
Cred ca trebuie sa fiu reprogramat! Cred ca trebuie sa-mi rescriu softul de comportament local! Mi-e greu sa-mi dau “format c:” pe floppy-ul: “parc/romania/does-and-donts”. Cred ca cel mai bine ar fi un upgrade subtil. Ar fi mai digerabil mai ales pentru capetele de citire ale altora, mai tocite decat ale mele.
Cred ca ar trebui sa instig un primar de sector sa isi invite cetatenii din arondisment sa, nici mai mult, nici mai putin, SA CALCE PE IARBA! Cred c-ar fi mai buna o terapie de masa! Da, cred c-ar fi mai bine sa ne infratim cu totii, de la cei care abia invata sa mearga pana la cei care abia mai pot sa mearga. Sa trecem toti IMPREUNA bariera mentala care ne face sa nu putem sa ne bucuram de iarba. Cred ca ar trebui sa punem peste tot unde au fost “nu calcati pe iarba” mici panouri pe care ar scrie:
RESPECTATI IARBA!
Ar fi la inceput un pic bizar, dar apoi ar fi imediat clar! A respecta iarba inseamna pur si simplu a tine la ea. Putem sa calcam iarba, putem sa ne intindem in ea, putem chiar manca un sanwich intinsi pe ea. Putem atipi, ne putem saruta, putem sa ne facem poze sau ne putem descalta si desculti sa pasim in ea. Totul e sa nu ne lasam gunoaiele acolo, asa cum am vazut cu totii ca se intampla la Londra, la Paris, la Madrid sau chiar la New York.
Si ce daca niste baiesi haiosi au sa deseneze langa “respectati iarba” o frunza de Cannabis Sativa? Vom rade si vom visa la alte libertati care pana la urma au sa vina! Dar pana atunci haideti sa ne dezmortim picioarele in iarba aceea minunata din Cismigiu, din Copou, din fata delfinariului sau de langa poarta sarutului. Sau din centrul oricarui oras din Romania. Ca daca stim sa zicem: “Buna ziua!” ce-o fi asa de greu sa respectam iarba?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
