vineri, 12 februarie 2010

Singuratatea non-alcoolicului de cursa lunga

Plang. Mi-am impuscat o parte din prieteni. Imi e dor de ei, dar nu intr-atat incat sa regret ceea ce am facut. Am peste 40 de ani si nu-mi mai pot permite sa fiu naiv ca acum 20 de ani. Asta ar insemna sa nu fi invatat nimic din viata.

Am baut tot ce se putea bea, am fumat tot ce se putea fuma. Vine o vreme insa cand experimentul trebuie sa se incheie, cand trebuie sa tragi niste linii si niste concluzii. Cand cresti si te faci mare si te coci la cap si incepi sa intelegi de ce apune soarele si pe unde se pisa gaina.

Plang singur in tovarasia unei sticle de bere pentru ca o parte din dragii mei prieteni rad in alta parte. Nu mai stiu ce este in capul lor pentru ca le-am dat delete din toate lucrurile si programele care ne legau. Am incercat sa le spun ca mai bine ramaneam la aceeasi masa la care am fost impreuna de cand ne stim.

Imi amintesc cum vuia masa noastra de bucurie prin 2004 cand campionul nostru al momentului, El Chupacabra Mondial, Base-no-dossier-no-ships-no-garlic-breath il juganea live de viitor politic pe Adrian Nastase, prea plin de sinele sau ca sa poata intelege ce i se intampla.

Am dus-o asa ani intregi, inca naivi si increzatori in schimbare, crezand ca lucrurile au sa se rezolve de la sine, gata, nimic rau nu se mai poate intapla. Ce grava eroare! Repetan de fapt exact aceeasi eroare de la inceputul anilor 90, cand am trecut cu vederea prea repede faptul ca FSN a participat miseleste la alegeri! Ce vremuri! Ce vremuri cu bere in sticle de ulei! Ce preturi, ce haine, ce coafuri!...

Prin 2008 gluma s-a ingrosat si am inceput sa ne disputam serios. Deja aia mica era parlamentar european, deja aia blonda risipea cu nesimtire banii, ca la un caritas pe invers unde musai trebuie sa dai cel putin de 8 ori pretul cerut.

Pumnii, flegmele si injuraturile au inceput sa zboare prin 2009. Ei au continuat sa bea cucuta portocalie si pentru ca au fost mai multi, au invins. Acum unii dintre ei imi trimit mailuri vesele si superioare. Unii suntem greieri, altii suntem furnica, dar e in regula, vorba reclamei.

Si iata-ma in 2010, singur la masa mea, gandindu-ma ce bine ne-am fi distrat sa-l stim presedinte pe dobitocul de Geoana, cum ne-ar fi spus el si nevasta-sa si Hrebe ca i-a ajutat flacara violeta sa castige si cum l-ar fi furat ei pe Aliodor Manolea de la PDL si cum l-ar fi convins ei sa puna pozitronii si cuarcii in slujba stindardului socialist.

Am fi ras bine de tot, pentru ca premier ar fi fost Klaus Johannis si guvernul lui ar fi deschis dulapul finantelor romanesti si am fi vazut si noi grozavie de schelete! Leul ar fi fost cu adevarat puternic, nu doar asa “jmecherit din poignet” de acest Houdini al finantelor, pe numele lui de roman Mugur Isarescu. Oare ce functie in guvern ar fi avut sus-numitul domn daca nu castigau “noaptea si ceata portocalie”?

Presedintele papagal era exact ce ne trebuia: exact omul care putea incasa toate bobarnacele noastre, care ar fi erodat pana la rupere prafuitul PSD. Ar fi fost o victorie dubla. Mai intai, PSD-ul s-ar fi transformat in partid de senili incapabili sa se adune logic intr-o propozitie neezoterica. Ar fi fost ras de pe fata pamantului in doar 2-3 ani. Apoi ficatul lui Base ar fi explodat de ciuda si tumoarea portocalie s-ar fi scurs la canal cum s-au scurs portocalele din burta Evangheliei in anii 70 cand a fost esuata de armatorul sau pe coastele micii localitati denumite Costinesti. Pentru ca in lipsa carmaciului, portocala nu este deloc mecanica. Este goala, plina doar de ifose, penali si de prosti. PDL-ul nici macar nu are un Ponta sau un Diaconescu. Au, in schimb, zeci de mutatii ale lui Vanghelie.

Cu Geoana presedinte am fi avut un claun de batjocorit si doua partide imbecile ar fi disparul de pe firmament. Guvernul ar fi devenit o institutie solida in care Europa ar fi capatat din ce in ce mai multa incredere. E-adevarta, liberalii s-ar fi umflat nejustificat de mult, insa asta n-ar fi fost un dezastru.

Dar nu! N-a fost sa fie! La masa la care mi-am baut tineretile, dar la care mi-am slefuit visele, sunt numai eu si sticla mea de bere fara alcool. Prietenii mei se aburesc in continuare cu cocktailuri oranj, prin baruri fine si orase cosmopolite. Si lupta impotriva comunistilor care i-au adus pe mineri la Bucuresti! Unde esti, Nene Iancule, sa ne vezi?

Pentru prietenii pe care mi i-ai luat nu te voi ierta niciodata, Traiane!