Daca spectacolul politic ar fi unul de fotbal, ne-am distra pe cinste!Imaginati-va cum ar juca echipa lui TB: dupa golul primit dintr-o pasa lunga de la liberal, preluata de socialist si strecurata incredibil cu ajutorul ungurului si a sireturilor celorlalte minoritati, TB simte in ceafa rasuflarea rece a nealegerii. Inca mai are goluri din meciul tur, in 2004. Dar nu mai are puterea sa dea gol, asa ca joaca la obstructie. Daca cele doua varfuri, liberalul sau socialistul, mai scapa pe laterale, e mancat: pierde la golaveraj!
Portocalii lui sunt obositi si ineficienti. El este singurul care mai poate sa lupte. Dar gol, clar, nu mai are cum sa bage, asa ca singura sansa este sa dea la gioale.
Si iata-l ca reuseste sa lupte admirabil in aclamatiile fanilor: Liberalul si socialistul combina la mijlocul terenului, fac un nemtesc 1-2-1-2 perfect executat, dar TB intervine printr-o alunecare dura si ii culca la pamant pe amandoi. Cum a reusit? Simplu, nerespectand regulile jocului.
Liberalul si socialistul se tavalesc faultati pe jos. Dar nu se da fault. Stadionul e un vulcan. Nimeni nu mai poate sta pe scaun. Toata lumea urla si huiduie. TB zambeste perfect: asta si vrea. El nu poate juca in fata unui stadion indiferent. El are nevoie de spectacol ca sa dea spectacol.
Nu mai sunt multe zile si se va desemna campionul. Pana atunci, lupta e ascutita. Deja nu se mai mira nimeni de flegmele care zboara de la o echipa la alta. TB le aude suieratul prin aer si se bucura: a schimbat regulile in asa hal, incat isteria deja e confundata cu normalitatea. Vuietul stadionului este pohta ce-a pohtit. Se hraneste din haos, traieste pentru haos si este gata sa faca orice pentru ca sa aiba haos mereu.
Drama este ca nimeni nu se prinde ca spectacolul asta este fix ceea ce nu ne trebuie. Daca ar fi fost un meci de duminica, okay, ne uitam toti la el si reluam lucrul luni. Daca ar fi fost un film, okay, ne uitam o ora si jumatate la el, ne hahaiam si ne duceam a doua zi la lucru. Numai ca meciul asta tine de 5 ani!
De 5 ani lungi TB da circ si nimic altceva romanilor, si asa destul de lenesi din fire! De 5 ani nimeni de la stat nu mai munceste cu adevarat, ci doar simuleaza sau cel mult lucreaza in ralenti. Nu se construiesc blocuri, autostrazi, spitale sau fabrici. Nu se face agricultura, nu se produce carbune, nu se produce mobila si nu se fabrica otel. Nu prea face nimeni nimic. Singurii care mai fac ceva sunt cei din middle class, care daca ar sta sa se uite la acest infinit “Tanar si nelinistit” politic, ar sta pe banii lor.
Cat ne costa spectacolul asta – palpitant, de altfel – care blocheaza aproape orice alta activitate a statului? Pai e simplu de calculat: GDP-ul per capita in Romania e undeva la $9300 pe an. Adica frecand-o romaneste la cald si la rece, reusim sa producem banii astia, fiecare dintre noi, pe an. Suna bine, nu? Adica ne ducem la circ in fiecare zi si chiar mai reusim sa facem si un ban intre pauze. Ce iuzie tembela traim!
Daca am refuza circul fara paine al lui TB, am reusi sa producem nu $9300 pe an pe cap de locuitor, ci $35000, cum e cazul Spaniei, o tara nu foarte bogata din Europa de dinainte de marire.
Distractia noastra costa per cap de locuitor 35 000 minus 9 300. Adica 24 700 de dolari pe cap de vita hahaita. Adica 67 de dolari pe zi. Fiind ceea ce suntem in loc de ceea ce am putea fi, platim zilnic 67 de dolari pe zi. Tare, nu?
Meciul asta de dat la gioale, de hahaieli si de scuipati ne costa pe fiecare dintre noi 67 de dolari pe zi, de la primul nou-nascut pana la ultimul muribund. 67 de dolari pe zi dam fiecare dintre noi ca sa fim “romani de cacat” – cum adesea spunem noi despre noi – in loc sa fim altceva, de exemplu simpli spanioli.
Multumim pe aceasta cale celui ce a inventat acest joc si care ne tine in loc doar pentru a ne da de sus, la toti, ceva.
(desen de Ovidiu Stanciu)
