Care cauza?

“Servesti cauza?” – ii interpela Nicolae Ceausescu pe oamenii pe care-i intalnea, la cateva ore dupa ce scapase cu viata de furia lor, folosind elicopterul parcat pe Comitetul Central in caz de neant. La doar 24 de ore de cand se pregatea sa le vorbeasca bucurestenilor, sperand sa-i distruga psihic pe timisoreni, liberi de mai bine de 4 zile, Ceausescu nu mai avea nimic. Nici elicopter, nici masina, nici mai mult de 2 bodyguarzi. Asa ca trebuia sa ceara ajutor oricui intalnea.

Tot ce mai avea erau valorile pentru care luptase o viata, insa aceste valori se erodasera in timp in asa hal, incat nici nu mai puteau fi exprimate in cuvinte simple. Pateticul “cauza”, un termen cu vagi rezonante revolutionare, nu mai putea convinge.

Nimeni nu i-a raspuns cu adevarat. Toti s-au fofilat, balbaindu-se. Toti vroiau sa fuga cat mai repede din preajma-i.

Astazi, intr-o fabuloasa ironie a istoriei, partidul cu conducere unica aflat la putere isi verifica si reverifica oamenii, intrebandu-i daca mai servesc cauza. Toti jura ca da, insa mana lor este sub masa, iar aratatorul si mijlociul sunt incrucisate, ca sa poata jura stramb fara sa li se intoarca.

Sa ne intoarcem putin 22 decembrie 1989 si sa ne intrebam lucizi si relaxati: care cauza? Inspre ce ne indreptam atunci? Da, Romania avea un excedent financiar, faimoasele 2 miliarde de dolari. Bun asa, dar ce urma sa se faca cu acesti bani? Nu cumva inca o casa a poporului sau ceva de gen? Nu cumva ceva inutil?

Oamenii traiau intr-o saracie uniforma. Principalele alimente erau cartelate. Nu mureai de foame, dar trebuia sa pui deoparte ceva zahar daca vroiai ca de revelion sa servesti un tort invitatilor. Carnea era mereu cumparata, oricare ar fi fost ea, si congelata, apoi dramuita pentru lunile ce urmau. Vinul era adus pe sest de la tara, de la nu stiu ce unchi care avea cunostine. Hainele? In fiecare familie aparuse cate cineva care incepuse sa stie sa manuiasca masina de cusut. Cizmarii invatasera sa refaca talpile tocite ale cizmelor si adidasilor. Unii isi cumparasera cate doua casetofoane si copiau contra cost muzica. Tigarile se cumparau cat hotara tutungiul ca are voie fiecare sa ia, de obicei cate 10 pachete de caciula. Ca intr-o inchisoare mai laxa: ne descurcam cu ce aveam.

Electricitatea se oprea din cand in cand, apa calda la fel. Nu se faceau economii astfel, caci consumul casnic n-a depasit niciodata 5% din consumul industrial, dar se insista pe sacrificiu, ca omul sa se simta neputincios, sa isi piarda curajul.

Asta am simtit cu totii. Ceea ce n-am simtit este ce se facea exact cu ceea ce munceam, cata valuta se castiga prin export? Mai bine ca nu stiam, caci ne-am fi infuriat. Cand cineva va face un tablou exact al economiei externe romanesti ai anilor 80, va vedea ceea ce se vede astazi, in anul 2012, gratie democratiei: marfa slaba calitativ, venituri mici, vindere de resurse in pierdere, bataie de joc.

Pe romaneste spus, exportul anilor 80 era format din “prostioare”. Cateva tractoare in Columbia, cateva ARO in Mongolia, ceva carbid in Angola, ceva haine fara pretentii de haut-couture in Italia, ceva carne de pui in URSS. Rafinarea petrolului pentru tarile nealiniate aducea, totusi, ceva venituri.

Astazi, lucrurile nu s-au schimbat mult. Au doar o alta forma. Majoritatea banilor colectati din taxe sunt risipiti in proiecte foarte proaste. Comisionul de atunci al PCR si al Securitatii, il incaseaza astazi aceleasi organe, usor modificate, dar controland o hemoragie de fonduri catre persoane particulare.

Bordurile de astazi se strica rapid, ca si radiocasetofoanele din trecut.

Autostrazile de astazi vin bucatica cu bucatica, precum electricitatea din trecut.

Joburile bune de astazi sunt la fel de dese precum carnea si zaharul din trecut.

Totul seamana scarbos de mult cu jegul din trecut. Inclusiv presedintele, inclusiv oamenii lui. Care-i cauza ce vor ei s-o servim? Care sunt valorile lor, ca sa stim cum sa-i tratam cand vor fugi cu elicopterul?

Cand Traian Basescu l-a spurcat in direct pe Raed Arafat, l-am vazut pe Ceausescu zbierand despre “agenturili straine”. Cand l-a tratat drept “vandut la rusi” pe fostul suveran, l-am simtit traind pe Ceausescu, aberand despre o fantasmagorica “inaintare spre comunism”.

Nu am nicio indoiala ca elicopterul il va salva si pe actualul presedinte. Pastrand traditia, in elicopter ar trebui sa fie Boc, Udrea si Roberta Anastase. Nu stiu unde ar putea ateriza, dar Covasna este o buna destinatie. Nu stiu unde voi fi atunci, dar daca norocul mi-l scoate in cale am sa-i zambesc si am sa-i raspund: “Care cauza, Nea Tirane?”