sâmbătă, 7 mai 2011

Partea buna a VictorSocaciadei

George Friedman este un analist politic extraordinar. Nu trebuie sa-l cititi acum, rapid, pentru a intelege ce vreau sa spun in continuare, insa va invit sa-l cititi de indata ce veti putea si va recomand sa incepeti cu America's Secret War, din 2004.

De la George Friedman am invatat sa imi respect adversarul, oricat de tare m-ar fi lovit el. Respectandu-l, pot analiza lucid ceea ce incearca el sa obtina de la mine. Pot ghici directiile de dezvoltare ale agresiunii, variantele presupuse si posibilele raspunsuri la actiunile mele. Tratandu-ti inamicul ca pe un egal de-al tau obtii cea mai buna imagine a strategiei sale. Astfel, te poti apara cu un maximum de eficienta.

George Friedman a inteles ca planul Al Quaeda care a dus la atentatele din 11 septembrie a fost urmatorul: "Trebuie sa lovim SUA atat de tare, trebuie sa omoram femei si copii inocenti atat de multi incat SUA sa nu mai gandeasca si sa ne atace cat poate ea de tare, cat mai dureros pentru noi, cat mai nedrept si negandit. Daca o vor face, de exemplu daca vor vitrifica cu o explozie nucleara Mecca noastra sfanta, atunci vor reusi ceea ce noi nu putem sa facem oricat ne-am stradui. Vor uni in durere toti cei un miliard de musulmani divizati, imprastiati in cele patru zari ale lumii si care nu se gandesc decat la universul lor mic si meschin. Atacand nedrept SUA, dam o sansa maxima americanilor sa greseasca, asta insemnand sa ne uneasca. Singurul razboi impotriva SUA in care am putea, noi Al Quaeda, sa avem o sansa ar fi acela in care toti musulmanii s-ar uni intr-o singura vointa."

Dupa cum stim, planul a esuat. America nu si-a pierdut cumpatul, nu a incendiat nici macar o moschee, in schimb si-a pregatit pasii si si-a urmat planul lucid care tocmai a trecut cu succes in etapa finala a lui.

Atacul fundamentalist-nationalist al lui Victor Socaciu asupra oamenilor de bun simt din Romania nu are nimic din luciditatea criminala alquediana. Este ca atacul unei stiuci care nu vede mai departe de 5 centimetri asupra unei lingurite de inox. Atacul e prost, e sortit esecului inca din enunt si nu poate aduce decat ridicol persoanei mediocre care il rosteste. Dar asta nu inseamna ca nu merita analizat cu toata seriozitatea.

Eu l-am luat foarte in serios pe Victor Socaciu. L-am respectat si l-am facut egalul meu, pentru a intelege ce l-a facut sa afirme ceea ce a afirmat, pentru a intelege daca exista ceva periculos in toata aceasta ineptie. Si ce-am descoperit m-a ingrozit.

M-am pus in papucii castigatori ai lui Victor Socaciu si am vazut aievea Romania cucerita si purificata de el. Am vazut elevi care ardeau in curtea scolii carti de engleza si franceza, am vazut adulti aranjandu-si in oglinda gat-legaul si plecand la serviciu. Am vazut oameni la serviciu, apasand soarecele pentru a deschide dosare de pe discul dur, apoi citind pagini in linie din reteaua mondiala, traduse automat in romana de softuri guvernamentale specializate.

Am vazut tineri cineasti propunand refilmarea filmelor de oscar cu actori romani, pentru a darui publicului filme purificate de orice interventie straina periculoasa, filme corect nationaliste si capabile sa duca romanismul pe noi culmi de calitate a demersului artistic.L-am vazut pe Victor Socaciu zdranganind din nou la chitara sa si lacrimand sub tabloul lui Adrian Paunescu, pus in clasele de liceu in acelasi loc unde statea acum 22 de ani tovarasul Nicolae Ceausescu.

Vazand toate acestea am zambit si l-am iertat pe nostalgicul senil care vrea doar sa retraiasca propria lui tinerete. Insa zambetul meu a pierit imediat in fata unei realitati tulburatoare: imaginandu-mi lumea ideala in care Victor Socaciu vrea sa ne tarasca am vazut lumea reala in care traiesc - refuzand orice alta limba in afara de cea materna - marea majoritate a celor 1,5 milioane de maghiari din Covasna, Harghita si Targu Mures.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu