vineri, 27 noiembrie 2009

Cui ii pasa de parerea mea?

Salutare tuturor! Cosmin, un proaspat prieten ma intreba intr-un mail daca e bine sau nu sa-si invinga repulsia de a-l vota pe Geoana. I-am raspuns cu urmatoarele, lui si celorlalti din cercul noastru de discutii:

Cosmin a pus o intrebare legitima: e cam cu greata votul acesta. Dar parca am ma...i fost nevoiti acum 9 ani sa o facem, nu? Si atunci am avut probleme, dar l-am votat pe Iliescu impotriva lui Vadim. De ce am mai avea acum? In locul lui Iliescu este Geoana, un salt inainte totusi. In locul lui Vadim este Traian Basescu, un salt calitativ evident. Daca e s-o luam doar in modul, avem candidati mult mai capabili decat acum noua ani, deci democratia se afla intr-un real progres. Problemele apar atunci cand incepi sa judeci mai in profunzime, cum foarte lucid o face Valentin (voteaza cu basescu, pentru o posibila resetare prin explozie a sistemului). Voi incerca in cele ce urmeaza sa o fac si eu, my way.

Mi-am pus intrebarea: sa il votez pe cel care a spus "20 000 de euro bani cash pentru fiecare roman intors in tara" sau pe cel care a spus "va propun ca o data la 3 luni sa ne vedem aici, in piata Universitatii"? Sa il votez pe cel ce nu-si da afara soacra sau pe cel care-si planteaza fiica in parlamentul european? Mi-am pus tot felul de astfel de intrebari similare si am observat ca la primul nivel ambii candidati sunt la fel de buni sau la fel de nepotriviti cu valorile mele. Totusi, la nivelul nuantelor observ ca ceea ce afirma Geoana sunt “forestgumpisme”, fata de Basescu, care suiera “JR-isme”. Practic Geoana latra, iar Basescu musca. Geoana iti da cu bata in cap, iar Basescu iti da tot la cap, dar cu glont de vidia si dintr-o pusca cu luneta. De Geoana nu mi-e frica, dar de Basescu imi e. Geoana e benign, Basescu e malign.

Mai tineti minte? Vadim a luat tot 20% cat avea el de la ultrasii lui din Turul 1. Nimeni nu a votat cu el din cei ce pierdusera in T1. Totul s-a dus, cu greata sau cu lamaie, in urna lui Iliescu. De data aceasta multi se vor duce totusi in urna lui Basescu. Da, vor fi oameni care au votat cu Vadim, cu Crin sau cu Gigi care vor vota in T2 cu Basescu. Dar nu cred ca ei vor fi majoritatea. Se va intampla exact ca in anul 2000: Geoana va culege celelalte voturi si va castiga greu, dar va castiga. Dar nu despre asta intreba Cosmin.

Cosmin avea o problema morala: cum sa votez cu cei impotriva carora lupt, impotriva carora am ales sa ma implic cat de cat in politica? Cum sa imi neg optiunea initiala? Pai, Cosmin, greseala e in alta parte si iata unde: a-l vota pe Geoana NU INSEAMNA A-L VOTA PE ILIESCU, PE VANGHELIE SAU PE HREBENCIUC! Aici e greseala ca si tu si foarte multi altii inca amestecati prea tare alegerile prezidentiale cu alegerile parlamentare! Ceea ce ar cam trebui sa inceteze, pentru ca este ingrijorator de antidemocratic. Da, stiu: asa a fost mereu in Romania! Dar de aceea ne-am intalnit in seara aceea la motoare sa discutam despre Johannis! Eu cred ca atunci toti speram realmente sa descoperim un pic de piatra filozofala care ar fi capabila sa schimbe raul politic in "normal politic" macar, daca nu in "bine politic".

Raul e in noi! Calcam fara sa vrem democratia in picioare pentru ca ea, saraca, e prea lipsita de vlaga sa mai spuna ceva si aproape nu se mai poate ridica de pe caldaram. Haideti sa incetam sa mai punem semnul egalitatii intre presedinte si putere executiva cum gresit ne-au obisnuit toti presedintii romani de pana acum. Haideti sa numim un om ca presedinte si sa-l amendam de fiecare data cand favorizeaza un partid. Haideti sa luptam sa asezam pe tronul Romaniei democratia si s-o aparam pe ea mai intai si abia apoi persoanele politice. Haideti sa votam nu un partid, ci un om.

Daca inca aveti probleme in a-l vota pe prostanacul de Geoana, am sa va spun ce inseamna a-l vota pe Basescu. El a dat o lovitura traumatizanta democratiei romanesti: a incitat 75-85 % din romani sa isi "simplifice" democratia, nespunandu-le ca atunci cand doua camere parlamentare se cearta intre ele, democratia TRIUMFA! Cel mai bun lucru care se poate intampla intr-o democratie este ca unii in parlament SA SE CERTE! Faptul ca ei se cearta acolo, si nu in strada, este echivalent cu faptul ca doua state, in loc sa se lupte in razboi, isi sublimeaza testosteronul in exces intr-o arena olimpica, trimitandu-si sportivii sa se bata pentru o medalie si un imn cantat. Cearta in parlament, cearta intre doua camere ale parlamentului, cearta dintre guvern si parlament este ESENTA democratiei, este mecanismul care macina minciuna si face sa triumfe prin argumente adevarul. Ceea ce e bun pentru toti rezista oricaror certuri din orice parlement, pe cand ceea ce este bun numai pentru unii nu poate rezista acolo decat un timp limitat. Fraierindu-si cetatenii sa dizolve o camera, Basescu utilizeaza acelasi siretlic prin care Adolf Hitler si-a construit incet-incet, puterea (incendierea Reichstagului, urmat de http://en.wikipedia.org/wiki/Reichstag_Fire_Decree). Nu spun ca Traian Basescu vrea sa ne arunce intr-un haos de ura cum a facut-o Adolf, dar ma sperie destul de tare asemanarea.

Daca imi pun intrebarea: “care dintre cei doi candidati din T2 este mai bun pentru tara?”, cred ca voi raspunde asa: “amandoi sunt la fel de prosti, cu un minus la Basescu, pentru ca el a fost 5 ani presedinte si nu prea am simtit mari realizari lui datorate. Daca imi pun intrebarea: “care dintre cei doi candidati in T2 poate fi mai rau pentru tara?” imi dau raspunsul imediat: Basescu. Da, el este mult mai destept decat prostanacul de Geoana si mult mai incrancenat. Cand ma gandesc cum s-a folosit de legea pregatita pentru Adrian Nastase, aceea ca presedintele sa numeasca prim-ministrul, cum poate el singur tine piept unei majoritati evidente din parlament, mi se face pielea de gaina.

Acestea fiind spuse, ma duc la vot fara nici o problema de constiinta.

3 comentarii:

  1. salut

    mie imi pasa, chiar daca votez altfel!
    cui ii pasa de actiunea mea ?
    hai sa facem NOI,ce nu vor EI
    nu sunteti satui de mizeria asta ?
    sunteti masochisti ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Politikolukule, chapeau-bas!! Ma abtzin cu greu, de mult, sa scriu ceva, dar acum m-ai facut sa sparg abstinentza... si desi am votat mereu de 20 de ani incoace, subscriu, cu mana pe inima, si mai usor ca niciodata, la ceea ce as spune ca trebuie sa transformam intr-o deviza: "Acestea fiind spuse, ma duc la vot fara nici o problema de constiinta." Una peste alta, oricare ar fi el, demonul ascuns care ne supara, atat spun: jos tiranul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mein Der Bedeu,

    Multumesc pentru lauda. Am scris pentru prieteni si pentru cei carora le pasa cat de cat de mine. Le-am scris pentru ca stiu ca le e greu si mie imi este la fel. Dar le-am scris pentru a ne ajuta unul pe altul sa intelegem cum stam.

    Am mai trecut prin astfel de situatii si unii m-au ajutat sa inteleg. Cred sincer ca politica e ceva ce trebuie facut in acelasi spirit in care ne spalam pe maini sau pe dinti. Adica TREBUIE! Un pic, din cand in cand, sa nu lasi bacteria sa puna stapanire!

    Si sapunul ni-l putem da unul de la celalalt, asa, din prietenie si din profilaxie.

    Traiasca sanatatea mintala si cei ce o apara!

    RăspundețiȘtergere