Starul nu e prost destul, pana nu e si fudul – ar putea fi concluzia intelectuala post concert. Sa vii intr-o tara de la capatul Europei, sa-i marturisesti ca o vizitezi pentru prima oara, sa-i spui apoi imediat c-o iubesti asa cum te iubeste ea pe tine si sa dai cu mucii in fasole cu politicianismul tau corect dojenind 70 000 de oameni care si-au rupt de la gura de la 30 de euro in sus ca sa guste muzica, nu politica, trebuie ca meriti sa lucrezi in cladirea aia din spatele scenei! Bai, Louise Ciccone, manca-ti-as ciocul tau de fosta bunoaca ultra-provocatoare, treaba ta e alta! Tu esti acolo pe scena si eu aicea in praf facandu-ti cu mana pentru ca tu ai stiut sa fii like a virgin like a prayer like a ray of light or like an erotica american pie! Eu iti dau tie 30 de euro pentru ca ii meriti pentru ca stii sa canti, nu pentru altceva, capisci?
Sa nu mai indraznesti sa intinzi coarda, mica taranca din Bay City, Michigan, ca nu stii politica nici cat blonda lu’ ala chelu’, bulibasa noastra! Nu te baga unde nu-ti fierbe ceaunul ca te ineci ca rromul la final de cariera sau ca frantuzoaica aia de 100 de ani, BB, care credea ca isi mai aduce cineva aminte de nurii ei daca vine la Bucuresti si infiaza doi caini noname.
De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, chiar gandesti ca o tiganca! O vezi numai pe a ta si pustia aleaga-se de altcineva! Daca tu, in micul tau univers te crezi mare scriitoare si mare de rromi eliberatoare, afla ca esti spre nashpa, fa! Te-ai facut de muci punandu-i pe rromi si pe homosexuali in aceeasi oala ca si Goebbels! Cred ca te-au fluierat tiganii si homosexualii la concert, imediat ce-ai spus ca ar trebui sa nu-i mai discriminam pe astia doi! Iar noi, ailalti, ne-am luat cu mainile de cap ca spiritul casei poporului ti-a spalat creierul pentru un minut si ne futi la cap cu ineptiile astea!
Bine ca a dat Domnul si te-ai abtinut dupa aceea si ti-ai vazut de treaba! Pentru concert iti multumesc! Mi-a placut ca te-ai straduit si noi, romanii, gay sau tigani, stim sa apreciem deep in our heart cand cineva se straduie. Stiu c-ai bagat mult playback si te-am iertat. Acum 20 de ani ti-am vazut (pe VHS, desigur) concertul ala genial din Italia in care alergai ca disperata pe scena si nu mai puteai sa canti si gafaiai la fiecare “Holiday” de-mi zgariai urechea, dar te iertam la fiecare falsare pentru ca tu iti dadeai sufletul acolo in fata fanilor tai.
Asta trebuie sa faci, true blue, nu politica pulii! Acum 2 luni am fost la Placebo si l-am bagat in pizda ma-sii pe Molko cat e el de rock star! Stii de ce? Pentru ca dobitocul, luat de val, isi aprinde o tigara pe scena, zice sarumana ca in Romania inca are libertatea sa fumeze pe scena si pe urma da si el cu mucii in fasole, ca si tine, impingandu-si norocul unde te frige focul! Zice boul: ba, stiti ca la noi in UK ne sunt luate libertatile “piece by piece”? si arata boul spre tigara! Adica tigara, drogul ala infect, era libertatea care i se ia in UK si la noi, la Romanica, inca e libertate!
Te haz mandropele si mandrocar, Molko! (cam asa suna o injuratura groaznica in tiganeste) Te-n pula mea de bou, vezi-ti de cantare ca la libertati si la democratie iti dau nota 1! Si s-a potolit boul si a facut un concert de nota 10! Si am tipat de-am ragusit apoi, pentru ca l-am iertat pentru prostie, asa cum te-am iertat si pe tine, Madonna.
Haidi, Pa!, ca ai concerte grele si trebuie sa fii fresh! Sa-ti vezi de muzici si sa nu te mai bagi in politica decat daca te invata Green Day sau Bob Dylan ce sa spui, ca aia chiar se pricep!
Pup pe salba si pe portofel si sa nu-ti umble prietenii in el!
joi, 27 august 2009
duminică, 23 august 2009
Zeus, voi dansa la moartea ta
Pentru ca te urasc. Mie nu-mi place sa urasc, dar m-ai mintit, bestie geniala, m-ai mintit ani de zile si eu ca prostul te-am votat. Te urasc pentru ca mi-ai inselat increderea, pentru ca ti-ai batut joc de mine, asa cum si-a batut joc si Micul Rosu si Marele Rosu de dinaintea lui. Dintre toate capeteniile Olimpului mioritic, pe tine te urasc cel mai mult. Nu-ti vreau creierii varsati pe cladaram, asa cum s-a intamplat cu Marele Rosu, nu, fereasca Cel de cel mai sus! Am trecut de ura viscerala care apasa pe tragaci! Vreau sa fii decapitat din functia de zeu inainte sa vrei tu sau sa vrea constitutia muritorilor. Vreau sa traiesti restul zilelor tale ca muritor de rand si sa inveti sa plangi cu adevarat. Sa vrei sa dai timpul inapoi si sa nu poti. Sa-l suni pe Cronos si el sa-ti ridice din umeri sau chiar sa-ti inchida telefonul.
As vrea sa te vad stors de divinitate picatura cu picatura, intr-o camera de tortura medievala de mare finete machiavelica. Daca se poate, pe toate ecranele televizoarelor, in direct, ca la inceputul anilor 90. Repet, sa-ti fie inca o data clar: nu ma refer fizic la linsarea ta, fereasca Cel de Cel mai sus, Zeus, ci la sfasierea ta metaforica, pe care o meriti cu varf si indesat.
Ma uit la prostii astia multi, care isi dau coate pe furis, bucurandu-se ca te-au inconjurat si pe tine si pe zeitele tale, si pe fratele tau, os domnesc cu zambet prostesc, care nu are nici pe departe flerul tau, care, doar existand, mai mult rau iti face! Ma uit si ma bucur. Ma uit la nefericirea ta si ma bucur ca este asa de consistenta, de solida, de imposibil de redus! Ma uit la tine si parca vad acea secventa din Titanic in care apele sparg geamurile cabinei capitanului. In spuma acelor ape vad spuma sampaniei deschisa pe strada de oamenii iesiti sa sarbatoreasca, in seara zilei in care tu nu vei mai fi pentru prima data. Mai tii minte cum arata o astfel de seara? Stii ca noi, muritorii, cand dam jos un zeu rau, sarbatorim! Odata te-am urcat chiar pe tine in ceruri, remember? Trebuia sa faci treaba in locul unuia care nu merita. Ei bine, se apropie ziua in care te vom da jos. Abia astept sa-ti vad chipul ravasit din acea zi! Sau seara, sau noapte, sau dimineata.
Si cum iti spuneam, Divinule: voi dansa la moartea ta! Abia astept!
Poate chiar vei reusi sa te tii de nori in toamna. Va veni insa o noua furtuna pe capul tau. Mai tii minte cele 322 de trasnete mici peste care ai trecut cu exceptionala viclenie? Ce zici de o noua incercare? Asa, de revelion, de exemplu. Te tine troposfera? Mai vedem noi!
As vrea sa te vad stors de divinitate picatura cu picatura, intr-o camera de tortura medievala de mare finete machiavelica. Daca se poate, pe toate ecranele televizoarelor, in direct, ca la inceputul anilor 90. Repet, sa-ti fie inca o data clar: nu ma refer fizic la linsarea ta, fereasca Cel de Cel mai sus, Zeus, ci la sfasierea ta metaforica, pe care o meriti cu varf si indesat.
Ma uit la prostii astia multi, care isi dau coate pe furis, bucurandu-se ca te-au inconjurat si pe tine si pe zeitele tale, si pe fratele tau, os domnesc cu zambet prostesc, care nu are nici pe departe flerul tau, care, doar existand, mai mult rau iti face! Ma uit si ma bucur. Ma uit la nefericirea ta si ma bucur ca este asa de consistenta, de solida, de imposibil de redus! Ma uit la tine si parca vad acea secventa din Titanic in care apele sparg geamurile cabinei capitanului. In spuma acelor ape vad spuma sampaniei deschisa pe strada de oamenii iesiti sa sarbatoreasca, in seara zilei in care tu nu vei mai fi pentru prima data. Mai tii minte cum arata o astfel de seara? Stii ca noi, muritorii, cand dam jos un zeu rau, sarbatorim! Odata te-am urcat chiar pe tine in ceruri, remember? Trebuia sa faci treaba in locul unuia care nu merita. Ei bine, se apropie ziua in care te vom da jos. Abia astept sa-ti vad chipul ravasit din acea zi! Sau seara, sau noapte, sau dimineata.
Si cum iti spuneam, Divinule: voi dansa la moartea ta! Abia astept!
Poate chiar vei reusi sa te tii de nori in toamna. Va veni insa o noua furtuna pe capul tau. Mai tii minte cele 322 de trasnete mici peste care ai trecut cu exceptionala viclenie? Ce zici de o noua incercare? Asa, de revelion, de exemplu. Te tine troposfera? Mai vedem noi!
sâmbătă, 8 august 2009
Respectati iarba
Dupa 20 de ani de la castigarea libertatii, inca ne dam continuu cu stangul in dreptul, fara sa putem intelege de ce. De la bunici stim ca “buturuga mica rastoarna carul mare” si ne credem suficient de destepti sa fim cand trebuie acea buturuga mica, mica, ce stie a rasturna ditamai tancul. Dar cand e vorba sa fim noi car, sa inaintam prin hatisurile vietii, ne impiedicam si de marunte pietricele.
Nu ma credeti? Bine! Haideti sa vorbim despre o astfel de pietricica ce o avem in pantofi de nu stiu cand si nu stim cum sa mai calcam, pe o parte sau pe calcaie, sa nu ne deranjeze! Ati ghicit: vreau sa va vorbesc despre relatia noastra cu iarba verde! Nu cannabis Sativa, obsedatilor! Despre gazonul din parcuri si gradini vreau sa va vorbesc!
Mai tineti minte delicatele placute cu: “nu calcati pe iarba”? Imi amintesc ca erau peste tot! Cu o religiozitate demna de o cauza mai buna, comunistii ingrijeau iarba, dar ne-o interziceau sublim prin amenzi de 10 - 200 lei daca o calcam. Ce chestie! Sa pui gazon, sa-l ingrijesti, dar sa nu-l calci niciodata!
A! Daca ieseam la iarba verde, pe Valea Prahovei (sau fiecare pe valea a ceva, a unui rau, depinde de oras, ca nu toata lumea s-a nascut la Bucuresti) aveam voie sa ne bucuram de iarba. Aveam voie s-o calcam, sa-i dam foc pentru un mic sau sa bagam o miuta.
Dar iarba din oras era altfel! Era sfanta! Cine-o atingea, pe loc o si patea! Si uite-asa, in reflex pazirea ierbii incet ne intra si nimeni pe ea nu mai calca.
Numai ca am intrat in Europa si multi dintre noi au ajuns prin celelalte mari orase pe care, inainte de 1989, nici in visele cele mai frumoase nascute in cea mai grasa iarba verde nu credeam ca le vom vizita vreodata! Dar acum, iata: marile orase erau la o urcatura intr-un low cost distanta! Si iata ca am reusit ce acasa nu reusisem! Sa calcam pe iarba din centrul Londrei, din centrul Madridului, din centrul Parisului sau chiar din centrul New York-ului!
Desi sunt un om deschis si ma straduiesc sa ma conectez la tot ce este nou, sunt lucruri pe care le las fara sa vreau in spate. Desi m-am relaxat descaltat pe iarba unui mic parc din Paris, desi am atipit pe iarba unui alt parc din Londra, desi am citit cateva pagini dintr-o carte tolanit pe un minunat gazon dintr-un parc din Viena, inca n-am avut curajul sa pasesc macar pe iarba Cismigiului. Nu inteleg de ce: sunt blocat mental de miile de “nu calcati iarba” vazute pana acum, cu amenzi care incepusera cu 10 lei si ajunsesera pe la 5 000 000 lei.
Cred ca trebuie sa fiu reprogramat! Cred ca trebuie sa-mi rescriu softul de comportament local! Mi-e greu sa-mi dau “format c:” pe floppy-ul: “parc/romania/does-and-donts”. Cred ca cel mai bine ar fi un upgrade subtil. Ar fi mai digerabil mai ales pentru capetele de citire ale altora, mai tocite decat ale mele.
Cred ca ar trebui sa instig un primar de sector sa isi invite cetatenii din arondisment sa, nici mai mult, nici mai putin, SA CALCE PE IARBA! Cred c-ar fi mai buna o terapie de masa! Da, cred c-ar fi mai bine sa ne infratim cu totii, de la cei care abia invata sa mearga pana la cei care abia mai pot sa mearga. Sa trecem toti IMPREUNA bariera mentala care ne face sa nu putem sa ne bucuram de iarba. Cred ca ar trebui sa punem peste tot unde au fost “nu calcati pe iarba” mici panouri pe care ar scrie:
RESPECTATI IARBA!
Ar fi la inceput un pic bizar, dar apoi ar fi imediat clar! A respecta iarba inseamna pur si simplu a tine la ea. Putem sa calcam iarba, putem sa ne intindem in ea, putem chiar manca un sanwich intinsi pe ea. Putem atipi, ne putem saruta, putem sa ne facem poze sau ne putem descalta si desculti sa pasim in ea. Totul e sa nu ne lasam gunoaiele acolo, asa cum am vazut cu totii ca se intampla la Londra, la Paris, la Madrid sau chiar la New York.
Si ce daca niste baiesi haiosi au sa deseneze langa “respectati iarba” o frunza de Cannabis Sativa? Vom rade si vom visa la alte libertati care pana la urma au sa vina! Dar pana atunci haideti sa ne dezmortim picioarele in iarba aceea minunata din Cismigiu, din Copou, din fata delfinariului sau de langa poarta sarutului. Sau din centrul oricarui oras din Romania. Ca daca stim sa zicem: “Buna ziua!” ce-o fi asa de greu sa respectam iarba?
Nu ma credeti? Bine! Haideti sa vorbim despre o astfel de pietricica ce o avem in pantofi de nu stiu cand si nu stim cum sa mai calcam, pe o parte sau pe calcaie, sa nu ne deranjeze! Ati ghicit: vreau sa va vorbesc despre relatia noastra cu iarba verde! Nu cannabis Sativa, obsedatilor! Despre gazonul din parcuri si gradini vreau sa va vorbesc!
Mai tineti minte delicatele placute cu: “nu calcati pe iarba”? Imi amintesc ca erau peste tot! Cu o religiozitate demna de o cauza mai buna, comunistii ingrijeau iarba, dar ne-o interziceau sublim prin amenzi de 10 - 200 lei daca o calcam. Ce chestie! Sa pui gazon, sa-l ingrijesti, dar sa nu-l calci niciodata!
A! Daca ieseam la iarba verde, pe Valea Prahovei (sau fiecare pe valea a ceva, a unui rau, depinde de oras, ca nu toata lumea s-a nascut la Bucuresti) aveam voie sa ne bucuram de iarba. Aveam voie s-o calcam, sa-i dam foc pentru un mic sau sa bagam o miuta.
Dar iarba din oras era altfel! Era sfanta! Cine-o atingea, pe loc o si patea! Si uite-asa, in reflex pazirea ierbii incet ne intra si nimeni pe ea nu mai calca.
Numai ca am intrat in Europa si multi dintre noi au ajuns prin celelalte mari orase pe care, inainte de 1989, nici in visele cele mai frumoase nascute in cea mai grasa iarba verde nu credeam ca le vom vizita vreodata! Dar acum, iata: marile orase erau la o urcatura intr-un low cost distanta! Si iata ca am reusit ce acasa nu reusisem! Sa calcam pe iarba din centrul Londrei, din centrul Madridului, din centrul Parisului sau chiar din centrul New York-ului!
Desi sunt un om deschis si ma straduiesc sa ma conectez la tot ce este nou, sunt lucruri pe care le las fara sa vreau in spate. Desi m-am relaxat descaltat pe iarba unui mic parc din Paris, desi am atipit pe iarba unui alt parc din Londra, desi am citit cateva pagini dintr-o carte tolanit pe un minunat gazon dintr-un parc din Viena, inca n-am avut curajul sa pasesc macar pe iarba Cismigiului. Nu inteleg de ce: sunt blocat mental de miile de “nu calcati iarba” vazute pana acum, cu amenzi care incepusera cu 10 lei si ajunsesera pe la 5 000 000 lei.
Cred ca trebuie sa fiu reprogramat! Cred ca trebuie sa-mi rescriu softul de comportament local! Mi-e greu sa-mi dau “format c:” pe floppy-ul: “parc/romania/does-and-donts”. Cred ca cel mai bine ar fi un upgrade subtil. Ar fi mai digerabil mai ales pentru capetele de citire ale altora, mai tocite decat ale mele.
Cred ca ar trebui sa instig un primar de sector sa isi invite cetatenii din arondisment sa, nici mai mult, nici mai putin, SA CALCE PE IARBA! Cred c-ar fi mai buna o terapie de masa! Da, cred c-ar fi mai bine sa ne infratim cu totii, de la cei care abia invata sa mearga pana la cei care abia mai pot sa mearga. Sa trecem toti IMPREUNA bariera mentala care ne face sa nu putem sa ne bucuram de iarba. Cred ca ar trebui sa punem peste tot unde au fost “nu calcati pe iarba” mici panouri pe care ar scrie:
RESPECTATI IARBA!
Ar fi la inceput un pic bizar, dar apoi ar fi imediat clar! A respecta iarba inseamna pur si simplu a tine la ea. Putem sa calcam iarba, putem sa ne intindem in ea, putem chiar manca un sanwich intinsi pe ea. Putem atipi, ne putem saruta, putem sa ne facem poze sau ne putem descalta si desculti sa pasim in ea. Totul e sa nu ne lasam gunoaiele acolo, asa cum am vazut cu totii ca se intampla la Londra, la Paris, la Madrid sau chiar la New York.
Si ce daca niste baiesi haiosi au sa deseneze langa “respectati iarba” o frunza de Cannabis Sativa? Vom rade si vom visa la alte libertati care pana la urma au sa vina! Dar pana atunci haideti sa ne dezmortim picioarele in iarba aceea minunata din Cismigiu, din Copou, din fata delfinariului sau de langa poarta sarutului. Sau din centrul oricarui oras din Romania. Ca daca stim sa zicem: “Buna ziua!” ce-o fi asa de greu sa respectam iarba?
vineri, 31 iulie 2009
O suta de milioane
“Are cineva sa-mi schimbe doua de 500?” – intreba pe toata lumea superba asistenta a prietenei mele. Fiind cu spatele la ea, intins pe scaunul acela complicat din mijlocul oricarui cabinet de stomatologie, dar si cu niscaiva chestii prin gura mea, nu puteam sa-i raspund. Asa ca m-am limitat la incercarea de a intelege despre ce vorbea. Imi zic: “Moama, da’ ce preturi au astia de schimba nu una, ci doua hartii de 500 de lei deodata?”
Ca si cum mi-ar fi citit celelalte ganduri, superba asistenta se apropie de mine, cu coapsa foarte aproape de fata mea. Cat s-o pot vedea dintr-un unghi excelent, de jos in sus, unghi din care... In sfarsit! Asta era doar in capul meu: ea de fapt se apropiase de prietena mea doctor stomatolog sa obtina un “da” sau un “nu” cu privire la schimbarea bancnotelor.
Fara sa vreau, vad banii din mana ei si raman surprins: era doar o bancnota de 100 lei. Si dau “rev-rev-rev” banda inapoi sa corelez vorbele cu cupiul respectiv. Dupa cateva secunde de scurt-circuit, ma prind: superba asistenta ar fi trebuit sa zica: “Are cineva sa-mi schimbe (bancnota asta) IN doua de 50?” Desi au trecut 4 ani simai bine de la denominare, ea inca gandeste in bancnotele vechi, cand hartiile de 50 lei erau de 500 000 lei si cand, din comoditate, oamenii prescurtau “cinci-sute-de-mii” in cinci sute. Uf, greu e cu nostalgicii astia!
Si cum sanii superbei asistente nu mai sunt langa mine, incep sa imi vina in minte, alaturi de superba asistenta tot felul de pesonaje care m-au pus nu o data in dificultate cu preturile.
“O suta optzeci si doua de mii!” imi spune transpirata vanzatoare de la buticul din colt. Fac ochii mari. 182 000 de lei este aproximativ cifra de afaceri pe 2008 al firmei mele. Si zau nu e putin deloc! Inghet numai la gandul ca trebuie sa dau tot ce am incasat anul trecut pe 3 beri, o paine si o pulpa de pui afumata. Dar imi revin destul de rapid, pentru ca trag cu coada ochiului la afisajul casei de marcat si vad o suma mult mai rezonabila, adica 18,2 lei. Cu mana tremuranda, scot din portofel doua hartii de 10 lei si i le intind femeii. “N-aveti DOUA MII?” contra-ataca ea din nou. Inghet. Doua mii de lei e bugetul meu pe 3 saptamani. Sa dau 2000 de lei pe 3 beri, o paine si o pulpa de pui afumata e ceva mai bine decat 182 000 lei, dar tot e mult. Ma simt ca in fata unor raketi basarabeni care au mai scazut din pretentii, dar care n-au chef sa mai lase nici o centima din cat cer pentru viata mea. “N-am!...” zic eu tremurand. “Lasati, daca nu aveti…” continui, incercand s-o impac pe transpirata vanzatoare. Plec fara sa mai iau rest decat o bancnota de 1 leu.
“500! Hai, ca-i ieftin!” zice macelarul, zambindu-mi si imbiindu-ma sa cumpar frumoasa bucata de un kilogram de muschiulet de vita. Calculez si inghet: la un curs de 4,2 lei per euro, vin cam 120 de euro pentru un kilogram de carne de vita, de PATRU ori mai mult decat cea mai scumpa fleica din Paris, de la macelaria cea mai din centru. “Ah!” imi zic singur zambind. “Stai ca si nenea macelarul gandeste tot in moneda aia care nu mai circula de 5 ani decat in capul lui si ai celor ca el. 500 inseamna de fapt 50 lei, prescurtarea de la 500 000.” Deci, pana la urma, muschiuletul de vita este mai ieftin cu 20 de lei ca la Billa. Deci “bon marchè” ca sa zic asa, deci mult mai ieftin decat la Paris. “Da, multumesc mult!” zic macelarului si ii intind un cupiu de 100 lei. Se uita cu scarba la ea si-mi suiera printre dinti: “Iar sa schimb un milion? Da’ ce-s eu, banca?”
Un milion… adica 100 de lei inca de acum 5 ani. Uf! Ma doare capul! Nu mai pot! Ies in strada si strang din dinti. Imi vine sa cant o manea de dor si jale si denominare.
„Doam-neee de ce m-ai lo-viii-iit?
De ce, offfff, m-ai pedepsi-iit?
Doamne de ce m-ai uitaaaaa-at?
Singurul denominaaa-aaat?”
Merg furios pe strada. Cu capul plecat in jos, ca un taur, gata sa impung. In capul meu se zbat numere nesfarsite, ca niste cobre nervoase, ca niste reptile verzi nascute pe screen save-urile din Matrix. Milioanele si sutele de milioane rad sadic spre mine si isi transforma cozile infinite de zerouri in gloante. Iau in catare pe bietele numere mici de pe langa mine si le ciuruiesc. Vad in jurul meu cifre naturale cazand de pe rafturi impuscate de zerourile-gloante tasnite din mitralierele numerelor nesfarsite, de dinainte de 2005. Vad portretul lui Mugur Isarescu, cu o mustata hitlerista desenata sub nas, rastignit pe o mica spanzuratoare in jurul caruia danseaza preturi astronomice de dinainte de 2005. Vad o factura mai mare, cu o suma totala de genul 123 459 895, 87 lei ca se incovoaie si scoate de nicaieri un chibrit. Il scapara si da foc portretului. Mugur Isarescu dispare mistuit de flacari. Aud iar rasete sinistre si imaginea se topeste in negru, ca la cinematograf.
Aud in mod ciudat vocea lui John Travolta. Imaginea deja neagra se redeschide si vad celebra secventa din Pulp Fiction in care Vincent ii povesteste lui Jules cum a fost in Europa, dar nu in Amsterdam, ci in… Romania.
VINCENT: I mean, they got the same shit over there but it’s a little bit different.
JULES: Example.
VINCENT: Well, you go at Mc Donalds and you ask for a double cheeseburger and a beer. Yeah, they got beer at Mc Donald’s. And you want to pay. And the beautiful girl who is sitting on the countant smiles to you and says like an angel: one hundred fifty.
JULES: What? Wait, they got some other currency, like they got the metric system.
VINCENT: But of course they have a different currency. They called “lei”.
JULES (laughing): Lhh-lhh-lheyyy!
VINCENT: That means “lions”.
JULES: Wahahaha! They pay in “lions”? That’s great! Having a whole bunch of lions in your pocket! That’s so funny! (acting in a different voice) How much costs this beer, Lady? How many “Grrrr!” lions? (with a different pitch) Two lions fifty, Sir! Two lions fifty you said? You mean two big “Grrr!”’s and a sweet “Meoww” for the the last just-a-half-lion you asked for. Wahahaha! That so funny! What is the name of that country?
VINCENT: Romania!
JULES: What does it means? What animal?
VINCENT: It means none, Jules. It’s just a county name. Like France. Or Colorado. It supposes to means none but just defining a region. Forget about it! Just listen to the story.
JULES: Okay… (puffing) “Gimme all’ you lions!” Wahahaha! Gotta go there and rob a bank before I die! Okay, go on with your story!
VINCENT: You go to the bank and change your dollars into lei… (Jules hardly succeed not to lauthing out loud again)… you pleasely realise that one dollar is exactly 3,33 lei. So easy to calculate! That means a 10 lei bill is exactly 3 dollars.
JULES: Wait! That means a 2 dollar bill is exactly 6,66 lei?
VINCENT: That’s right!
JULES: But it’s exactly the number of the beast!?! That’s why they call it lions! Believe me! Wow!
VINCENT: No, Jules. I will explain you later the lei’s etymology. My story is about numbers. It worth the listening so please shut up. It’s like never heard before.
JULES: Go on. Vincent! I was paying attention to the very small detail. Watch me! You were in Bucharest last Summer and you paid for a beer and a double cheeseburger exactly one hundred fifty lions… lei… that’s exactly.. FORTY FIVE dollars?
VINCENT (smiling and savouring the reaction): … see?
JULES: No fucking way!
VINCENT: I got the same reaction!
JULES: You shot the pretty lady right between her beautiful eyes?
VINCENT: No, jules, they don’t have guns there, and killing a human being in daylaight it’s a national tragedy for a week and it’s hard to escape this. But this is not the point. The girl just said 150! This means NOT one hundred fifty lei.
JULES: What? 150 is not 150?
VINCENT: Nope!
JULES: But what?
VINCENT: 150 is the short for 150 THOUSANDS!
JULES: I’m lost!
VINCENT: So was I! 150 means not 150 new lei but 150 000 ancient lei. Before 2005 they got big bills like million, five hundred thousands, one hundred thousands bills.
JULES: This is stupid!
VINCENT: Tell me about it! Romanians are good people, funny, sometimes incredibly smart but tey are nostalgic about everything. Even about something worsten than Yakuza or cancer.
JULES: what on earth could be worst than that?
VINCENT: communism.
JULES: It is that worst?
VINCENT: Yeah man. It erases your head like 6 month of daily heroin cure. It transforms you in a 9 to 5 Frankenstein low tech hard worker. You know, like Korea and China. I mean, how on earth you could be nostalgic about stupid things, like communism or big numbers on bills? But here they are. They have normal bills like us, like one, five, ten, fifty and hundred.
JULES: They don’t have a 20 bill?
VINCENT: No.
JULES: That sucks!
VINCENT: Some. But they have a 200 lei bill. That means…
JULES: 60 dollars… funny bill!
VINCENT: And the biggest bill is 500 lei. That means a hundred fifty dollar bill.
JULES: Pretty big. We should invent in US big bills too.
VINCENT: Definitely. Anyway, if you ever go to Romania you should be aware they speak pretty well English, but they don’t give a shit about the meaning of the words they saying. Like the girl I’m talking about. She said in a perfect English “one hundred fifty”! Imagine me computing in dollars and freezing.
JULES: Fuck! And it was just the short for one hundred fifty THOUSAND old lions!
VINCENT: Exactly!
JULES: Shit!
VINCENT: They really fucked up with their money! The said to me once: just one million!
JULES: WHAT?
VINCENT: For a pair of trousers! Insane, man! They smile at you, sometimes they understand the meaning of past present or continous present but they keep smiling when saying “one hundred” to the 10 lei bill and “five hundreds” to the 50 lei bill. That’s worst than thinking in meters and kilometers and kilograms! I mean, “Fuck you, good people of Romania! You ask me one dollar for every 3,33 of your lei, fair enough! Speak in that goddamit new currency to me! I shouldn’t be aware of your twisted way of naming things. You are the single contry of the universe saying “100” instead 10 to a 10 bill! You look at the bill, you see the number printed on it and you say a totally different number! What’s that? You should be hospitalized!
JULES: Geee! … do you think this thing is because the vapires?
VINCENT: Vampirism is just an English story about that country. Bram Stoker never travelled there… Okay, pull over. This is the building.
JULES: Right! We got some job to do here…
“Gata, poti sa nu mai strangi acum! Scuipa si clateste! Ai voie sa bei orice, numai sa nu bei cafea sau cola sau vin rosu ca se coloreaza lucrarea si te costa alte 3 milioane!... (zambeste) Adica… 300 de lei! Dracu’ sa le ia de milioane ca parca suntem niste prosti! Tot vorbim in banii aia vechi de parca suntem hipnotizati!... Gata, s-a terminat cu ei!... Sa vii si saptamana viitoare sa ne uitam putin si la caninul ala, da?”
Ca si cum mi-ar fi citit celelalte ganduri, superba asistenta se apropie de mine, cu coapsa foarte aproape de fata mea. Cat s-o pot vedea dintr-un unghi excelent, de jos in sus, unghi din care... In sfarsit! Asta era doar in capul meu: ea de fapt se apropiase de prietena mea doctor stomatolog sa obtina un “da” sau un “nu” cu privire la schimbarea bancnotelor.
Fara sa vreau, vad banii din mana ei si raman surprins: era doar o bancnota de 100 lei. Si dau “rev-rev-rev” banda inapoi sa corelez vorbele cu cupiul respectiv. Dupa cateva secunde de scurt-circuit, ma prind: superba asistenta ar fi trebuit sa zica: “Are cineva sa-mi schimbe (bancnota asta) IN doua de 50?” Desi au trecut 4 ani simai bine de la denominare, ea inca gandeste in bancnotele vechi, cand hartiile de 50 lei erau de 500 000 lei si cand, din comoditate, oamenii prescurtau “cinci-sute-de-mii” in cinci sute. Uf, greu e cu nostalgicii astia!
Si cum sanii superbei asistente nu mai sunt langa mine, incep sa imi vina in minte, alaturi de superba asistenta tot felul de pesonaje care m-au pus nu o data in dificultate cu preturile.
“O suta optzeci si doua de mii!” imi spune transpirata vanzatoare de la buticul din colt. Fac ochii mari. 182 000 de lei este aproximativ cifra de afaceri pe 2008 al firmei mele. Si zau nu e putin deloc! Inghet numai la gandul ca trebuie sa dau tot ce am incasat anul trecut pe 3 beri, o paine si o pulpa de pui afumata. Dar imi revin destul de rapid, pentru ca trag cu coada ochiului la afisajul casei de marcat si vad o suma mult mai rezonabila, adica 18,2 lei. Cu mana tremuranda, scot din portofel doua hartii de 10 lei si i le intind femeii. “N-aveti DOUA MII?” contra-ataca ea din nou. Inghet. Doua mii de lei e bugetul meu pe 3 saptamani. Sa dau 2000 de lei pe 3 beri, o paine si o pulpa de pui afumata e ceva mai bine decat 182 000 lei, dar tot e mult. Ma simt ca in fata unor raketi basarabeni care au mai scazut din pretentii, dar care n-au chef sa mai lase nici o centima din cat cer pentru viata mea. “N-am!...” zic eu tremurand. “Lasati, daca nu aveti…” continui, incercand s-o impac pe transpirata vanzatoare. Plec fara sa mai iau rest decat o bancnota de 1 leu.
“500! Hai, ca-i ieftin!” zice macelarul, zambindu-mi si imbiindu-ma sa cumpar frumoasa bucata de un kilogram de muschiulet de vita. Calculez si inghet: la un curs de 4,2 lei per euro, vin cam 120 de euro pentru un kilogram de carne de vita, de PATRU ori mai mult decat cea mai scumpa fleica din Paris, de la macelaria cea mai din centru. “Ah!” imi zic singur zambind. “Stai ca si nenea macelarul gandeste tot in moneda aia care nu mai circula de 5 ani decat in capul lui si ai celor ca el. 500 inseamna de fapt 50 lei, prescurtarea de la 500 000.” Deci, pana la urma, muschiuletul de vita este mai ieftin cu 20 de lei ca la Billa. Deci “bon marchè” ca sa zic asa, deci mult mai ieftin decat la Paris. “Da, multumesc mult!” zic macelarului si ii intind un cupiu de 100 lei. Se uita cu scarba la ea si-mi suiera printre dinti: “Iar sa schimb un milion? Da’ ce-s eu, banca?”
Un milion… adica 100 de lei inca de acum 5 ani. Uf! Ma doare capul! Nu mai pot! Ies in strada si strang din dinti. Imi vine sa cant o manea de dor si jale si denominare.
„Doam-neee de ce m-ai lo-viii-iit?
De ce, offfff, m-ai pedepsi-iit?
Doamne de ce m-ai uitaaaaa-at?
Singurul denominaaa-aaat?”
Merg furios pe strada. Cu capul plecat in jos, ca un taur, gata sa impung. In capul meu se zbat numere nesfarsite, ca niste cobre nervoase, ca niste reptile verzi nascute pe screen save-urile din Matrix. Milioanele si sutele de milioane rad sadic spre mine si isi transforma cozile infinite de zerouri in gloante. Iau in catare pe bietele numere mici de pe langa mine si le ciuruiesc. Vad in jurul meu cifre naturale cazand de pe rafturi impuscate de zerourile-gloante tasnite din mitralierele numerelor nesfarsite, de dinainte de 2005. Vad portretul lui Mugur Isarescu, cu o mustata hitlerista desenata sub nas, rastignit pe o mica spanzuratoare in jurul caruia danseaza preturi astronomice de dinainte de 2005. Vad o factura mai mare, cu o suma totala de genul 123 459 895, 87 lei ca se incovoaie si scoate de nicaieri un chibrit. Il scapara si da foc portretului. Mugur Isarescu dispare mistuit de flacari. Aud iar rasete sinistre si imaginea se topeste in negru, ca la cinematograf.
Aud in mod ciudat vocea lui John Travolta. Imaginea deja neagra se redeschide si vad celebra secventa din Pulp Fiction in care Vincent ii povesteste lui Jules cum a fost in Europa, dar nu in Amsterdam, ci in… Romania.
VINCENT: I mean, they got the same shit over there but it’s a little bit different.
JULES: Example.
VINCENT: Well, you go at Mc Donalds and you ask for a double cheeseburger and a beer. Yeah, they got beer at Mc Donald’s. And you want to pay. And the beautiful girl who is sitting on the countant smiles to you and says like an angel: one hundred fifty.
JULES: What? Wait, they got some other currency, like they got the metric system.
VINCENT: But of course they have a different currency. They called “lei”.
JULES (laughing): Lhh-lhh-lheyyy!
VINCENT: That means “lions”.
JULES: Wahahaha! They pay in “lions”? That’s great! Having a whole bunch of lions in your pocket! That’s so funny! (acting in a different voice) How much costs this beer, Lady? How many “Grrrr!” lions? (with a different pitch) Two lions fifty, Sir! Two lions fifty you said? You mean two big “Grrr!”’s and a sweet “Meoww” for the the last just-a-half-lion you asked for. Wahahaha! That so funny! What is the name of that country?
VINCENT: Romania!
JULES: What does it means? What animal?
VINCENT: It means none, Jules. It’s just a county name. Like France. Or Colorado. It supposes to means none but just defining a region. Forget about it! Just listen to the story.
JULES: Okay… (puffing) “Gimme all’ you lions!” Wahahaha! Gotta go there and rob a bank before I die! Okay, go on with your story!
VINCENT: You go to the bank and change your dollars into lei… (Jules hardly succeed not to lauthing out loud again)… you pleasely realise that one dollar is exactly 3,33 lei. So easy to calculate! That means a 10 lei bill is exactly 3 dollars.
JULES: Wait! That means a 2 dollar bill is exactly 6,66 lei?
VINCENT: That’s right!
JULES: But it’s exactly the number of the beast!?! That’s why they call it lions! Believe me! Wow!
VINCENT: No, Jules. I will explain you later the lei’s etymology. My story is about numbers. It worth the listening so please shut up. It’s like never heard before.
JULES: Go on. Vincent! I was paying attention to the very small detail. Watch me! You were in Bucharest last Summer and you paid for a beer and a double cheeseburger exactly one hundred fifty lions… lei… that’s exactly.. FORTY FIVE dollars?
VINCENT (smiling and savouring the reaction): … see?
JULES: No fucking way!
VINCENT: I got the same reaction!
JULES: You shot the pretty lady right between her beautiful eyes?
VINCENT: No, jules, they don’t have guns there, and killing a human being in daylaight it’s a national tragedy for a week and it’s hard to escape this. But this is not the point. The girl just said 150! This means NOT one hundred fifty lei.
JULES: What? 150 is not 150?
VINCENT: Nope!
JULES: But what?
VINCENT: 150 is the short for 150 THOUSANDS!
JULES: I’m lost!
VINCENT: So was I! 150 means not 150 new lei but 150 000 ancient lei. Before 2005 they got big bills like million, five hundred thousands, one hundred thousands bills.
JULES: This is stupid!
VINCENT: Tell me about it! Romanians are good people, funny, sometimes incredibly smart but tey are nostalgic about everything. Even about something worsten than Yakuza or cancer.
JULES: what on earth could be worst than that?
VINCENT: communism.
JULES: It is that worst?
VINCENT: Yeah man. It erases your head like 6 month of daily heroin cure. It transforms you in a 9 to 5 Frankenstein low tech hard worker. You know, like Korea and China. I mean, how on earth you could be nostalgic about stupid things, like communism or big numbers on bills? But here they are. They have normal bills like us, like one, five, ten, fifty and hundred.
JULES: They don’t have a 20 bill?
VINCENT: No.
JULES: That sucks!
VINCENT: Some. But they have a 200 lei bill. That means…
JULES: 60 dollars… funny bill!
VINCENT: And the biggest bill is 500 lei. That means a hundred fifty dollar bill.
JULES: Pretty big. We should invent in US big bills too.
VINCENT: Definitely. Anyway, if you ever go to Romania you should be aware they speak pretty well English, but they don’t give a shit about the meaning of the words they saying. Like the girl I’m talking about. She said in a perfect English “one hundred fifty”! Imagine me computing in dollars and freezing.
JULES: Fuck! And it was just the short for one hundred fifty THOUSAND old lions!
VINCENT: Exactly!
JULES: Shit!
VINCENT: They really fucked up with their money! The said to me once: just one million!
JULES: WHAT?
VINCENT: For a pair of trousers! Insane, man! They smile at you, sometimes they understand the meaning of past present or continous present but they keep smiling when saying “one hundred” to the 10 lei bill and “five hundreds” to the 50 lei bill. That’s worst than thinking in meters and kilometers and kilograms! I mean, “Fuck you, good people of Romania! You ask me one dollar for every 3,33 of your lei, fair enough! Speak in that goddamit new currency to me! I shouldn’t be aware of your twisted way of naming things. You are the single contry of the universe saying “100” instead 10 to a 10 bill! You look at the bill, you see the number printed on it and you say a totally different number! What’s that? You should be hospitalized!
JULES: Geee! … do you think this thing is because the vapires?
VINCENT: Vampirism is just an English story about that country. Bram Stoker never travelled there… Okay, pull over. This is the building.
JULES: Right! We got some job to do here…
“Gata, poti sa nu mai strangi acum! Scuipa si clateste! Ai voie sa bei orice, numai sa nu bei cafea sau cola sau vin rosu ca se coloreaza lucrarea si te costa alte 3 milioane!... (zambeste) Adica… 300 de lei! Dracu’ sa le ia de milioane ca parca suntem niste prosti! Tot vorbim in banii aia vechi de parca suntem hipnotizati!... Gata, s-a terminat cu ei!... Sa vii si saptamana viitoare sa ne uitam putin si la caninul ala, da?”
luni, 20 iulie 2009
The dark side of the Mircea Badea
Tare greu trebuie sa-i fie lui Mircea Badea zilele astea! Lumea abia asteapta sa aniverseze 40 de ani de la primul pas pe Luna si toate canalele Discovery ard de nerabdare sa ne retrimita acolo, cu documentare revampate in full HD si digital bibilite sa arate trasnet.
Atentie, totusi! Se pare ca totul e o mare facatura daca e sa ne luam dupa simpaticul show man! “Daca au fost astia de 6 ori pe Luna eu ma arunc in direct de pe Inter”, a declarat dansul de la inaltimea know how-ului personal in ale conspiratiilor.
Cine-i Mircea Badea? Pai e un tip destul de tare! E chiar un lider de opinie! Pentru cine nu prea se uita pe sticla, detaliez: Mircea Badea este un entertainer de prima mana, care, de unul singur, sau, daca vreti, doar cu 3 cameramani si 5 ziare, face o emisiune de 1,5 - 2 puncte de rating. Pentru cine nu stie “d’astea de TV”, subliniez: e foarte bine!
Mircea Badea a dus sus de tot “televiziunea de masutza”, adica acea televiziune facuta cu 0 lei. Nu-i deloc usor sa faci o emisiune doar cu ce ai in cap! De exemplu, OTV-ul: este tot o televiziune de masutza, dar acolo daca n-ar suna telespectatorii, s-ar stinge repede lumina.
Una peste alta, Mircea Badea e un exemplu de urmat: e chiar o etapa intr-o cariera de televiziune. Daca as fi mogul, as da fiecarui “moderator wanna be” cate o masuta si un pumn de ziare si o ora dupa prime time. “Hai, arata-mi ce poti!” ar fi tot ce i-as spune acelui/acelei viitor/viitoare vedeta. Si i-as spune acestei incercari “Testul masutzei”.
Numai ca exista si o fatza intunecata a masutzei, care nu se vede decat la o explorare foarte atenta a acesteia, intocmai cum fata intunecata a lunii n-a putut fi vazuta de nici un telescop din lume secole de-a randul. A fost nevoie de o sonda spatiala care sa ajunga pana acolo, adica pe partea cealalta.
Lui Mircea Badea ii va fi foarte greu zilele acestea de mare sarbatoare astronautica deoarece dansul, in ciuda inteligentei remarcabile din dotare, crede ca oamenii n-au fost niciodata pe Luna si ca totul a fost o mascarada mediatica. Mircea Badea este asa de mandru si de bucuros cand ne explica de ce oamenii nu au fost pe Luna incat te sperii! Cum mai poti sa-i explici cum ca nu unul sau doi oameni au pasit pe luna, ci mult mai multi, adica 12 (DOISPREZECE) americani au facut-o? Cum mai poti sa-i spui ca pe Luna s-a montat o oglinda speciala in care se trimite din 1970 o raza laser pentru a se masura la metru distanta dintre Pamant si Luna, pentru ca sa stie orice capitan de nava maritima la milimetru cat de sus sau cat de jos vor fi mareele? Cum sa-i mai spui ca s-a si dormit pe Luna, ultima misiune, Apollo 17, stand 3 zile si 3 ore pe suprafata Lunii?
Pai nu mai poti sa-i spui nimic, ca-ti rade in nas plin de el! Pacat! Ar fi aflat ca exista si povesti lunare pe placul domniei sale, cum ar fi povestea timbrelor de pe Apollo 15. Da, Apollo 15, a CINCEA misiune care a dus oameni spre Luna, de fapt doar a PATRA care i-a si aterizat pe Luna, pentru ca dupa cum stiti din filmul ala cu Tom Hanks, Apollo 13, a TREIA misiune lunara n-a mai aterizat, ci doar a trecut pe-acolo in drumul spre casa.
Ei bine, in cadrul misiunii cu numarul 15, un astronaut, ca sa scoata si el un ban in plus ca nu-i ajungea salariul, a bagat pe ascuns in naveta niste inofensive timbre, apoi le-a vandut scump, ca erau bine plimbate. Un astfel de timbru face acum $18000. A iesit cu scandal si cu masuri disciplinare NASA, a fost haios, asa, un pic romaneste, adica pe banul public, dar in final americaneste, adica cu sanctiuni.
Dar, fir-ar sa fie, toate astea nu aveau cum sa se intample, nu-i asa, domnule Mircea Badea, pentru ca, de fapt, oamenii n-au fost niciodata pe luna ci doar intr-un studio TV de la NASA?
De ce scriu toate astea? De ce ma lupt ca oamenii pe luna sa existe sin mintea domnului Badea? Pai, daca oamenii n-au fost pe Luna, atunci poate nimic din ce spune domnul Badea despre Basescu nu e adevarat, ci doar comandat, mesterit intr-un studio gen NASA. In aceeasi logica, tot ce spune domnia sa despre Boc, Ridzi, CTP, Cristoiu, Paleologu etc. sunt de fapt teme facute, imagini “selenare” bine ticluite cu programe de defaimare speciale, smecherii mediatice, nu? Poate ca micul studio cu masutza este de fapt doar un centru de presa din care se lanseaza publicului credul facaturi mogulice. Este sau nu este posibil? Pai, uitandu-ne la luna si vazand cat e ea de departe, am putea spune: este! Ba chiar ne-am putea intreba daca nu cumva TOTUL este fix pe dos decat o spune domnul Mircea Badea? Cum ar fi sa fie asa?
Evident ca nu e totul fix pe dos. Ca doar n-am innebunit toti. Dar uite ca vin astronautii si se uita dojenitor la noi. Si ne bat obrazul prin casca spunandu-ne ceva gen “rusinica”!
Daca nu va atenuati autismul asta de masutza, stimate domn Mircea Badea, veti ramane la un moment dat singur in studioul ala in care chipurile s-au filmat aselenizarile, in timp ce mogulul tipa: “altul la masutza!”.
Ca sa finalizam misiunea Apollo din jurul deja prea celebrei masutze: suntem unii la fel de foarte inteligenti ca si domnia ta, stimate domn! Daca iti pasa de noi, mai inchide si tu o carte din cele cu conspiratii si mai deschide ochii. Pentru ca exista intotdeauna o parte intunecata a existentei de care trebuie sa ne ferim, adica aceea a inteligentei combinata cu fudulia. Si trecem la singular, ca sa sune finalul mai taios.
Daca te crezi perfect, ai sa ajungi ca Basescu.
Atentie, totusi! Se pare ca totul e o mare facatura daca e sa ne luam dupa simpaticul show man! “Daca au fost astia de 6 ori pe Luna eu ma arunc in direct de pe Inter”, a declarat dansul de la inaltimea know how-ului personal in ale conspiratiilor.
Cine-i Mircea Badea? Pai e un tip destul de tare! E chiar un lider de opinie! Pentru cine nu prea se uita pe sticla, detaliez: Mircea Badea este un entertainer de prima mana, care, de unul singur, sau, daca vreti, doar cu 3 cameramani si 5 ziare, face o emisiune de 1,5 - 2 puncte de rating. Pentru cine nu stie “d’astea de TV”, subliniez: e foarte bine!
Mircea Badea a dus sus de tot “televiziunea de masutza”, adica acea televiziune facuta cu 0 lei. Nu-i deloc usor sa faci o emisiune doar cu ce ai in cap! De exemplu, OTV-ul: este tot o televiziune de masutza, dar acolo daca n-ar suna telespectatorii, s-ar stinge repede lumina.
Una peste alta, Mircea Badea e un exemplu de urmat: e chiar o etapa intr-o cariera de televiziune. Daca as fi mogul, as da fiecarui “moderator wanna be” cate o masuta si un pumn de ziare si o ora dupa prime time. “Hai, arata-mi ce poti!” ar fi tot ce i-as spune acelui/acelei viitor/viitoare vedeta. Si i-as spune acestei incercari “Testul masutzei”.
Numai ca exista si o fatza intunecata a masutzei, care nu se vede decat la o explorare foarte atenta a acesteia, intocmai cum fata intunecata a lunii n-a putut fi vazuta de nici un telescop din lume secole de-a randul. A fost nevoie de o sonda spatiala care sa ajunga pana acolo, adica pe partea cealalta.
Lui Mircea Badea ii va fi foarte greu zilele acestea de mare sarbatoare astronautica deoarece dansul, in ciuda inteligentei remarcabile din dotare, crede ca oamenii n-au fost niciodata pe Luna si ca totul a fost o mascarada mediatica. Mircea Badea este asa de mandru si de bucuros cand ne explica de ce oamenii nu au fost pe Luna incat te sperii! Cum mai poti sa-i explici cum ca nu unul sau doi oameni au pasit pe luna, ci mult mai multi, adica 12 (DOISPREZECE) americani au facut-o? Cum mai poti sa-i spui ca pe Luna s-a montat o oglinda speciala in care se trimite din 1970 o raza laser pentru a se masura la metru distanta dintre Pamant si Luna, pentru ca sa stie orice capitan de nava maritima la milimetru cat de sus sau cat de jos vor fi mareele? Cum sa-i mai spui ca s-a si dormit pe Luna, ultima misiune, Apollo 17, stand 3 zile si 3 ore pe suprafata Lunii?
Pai nu mai poti sa-i spui nimic, ca-ti rade in nas plin de el! Pacat! Ar fi aflat ca exista si povesti lunare pe placul domniei sale, cum ar fi povestea timbrelor de pe Apollo 15. Da, Apollo 15, a CINCEA misiune care a dus oameni spre Luna, de fapt doar a PATRA care i-a si aterizat pe Luna, pentru ca dupa cum stiti din filmul ala cu Tom Hanks, Apollo 13, a TREIA misiune lunara n-a mai aterizat, ci doar a trecut pe-acolo in drumul spre casa.
Ei bine, in cadrul misiunii cu numarul 15, un astronaut, ca sa scoata si el un ban in plus ca nu-i ajungea salariul, a bagat pe ascuns in naveta niste inofensive timbre, apoi le-a vandut scump, ca erau bine plimbate. Un astfel de timbru face acum $18000. A iesit cu scandal si cu masuri disciplinare NASA, a fost haios, asa, un pic romaneste, adica pe banul public, dar in final americaneste, adica cu sanctiuni.
Dar, fir-ar sa fie, toate astea nu aveau cum sa se intample, nu-i asa, domnule Mircea Badea, pentru ca, de fapt, oamenii n-au fost niciodata pe luna ci doar intr-un studio TV de la NASA?
De ce scriu toate astea? De ce ma lupt ca oamenii pe luna sa existe sin mintea domnului Badea? Pai, daca oamenii n-au fost pe Luna, atunci poate nimic din ce spune domnul Badea despre Basescu nu e adevarat, ci doar comandat, mesterit intr-un studio gen NASA. In aceeasi logica, tot ce spune domnia sa despre Boc, Ridzi, CTP, Cristoiu, Paleologu etc. sunt de fapt teme facute, imagini “selenare” bine ticluite cu programe de defaimare speciale, smecherii mediatice, nu? Poate ca micul studio cu masutza este de fapt doar un centru de presa din care se lanseaza publicului credul facaturi mogulice. Este sau nu este posibil? Pai, uitandu-ne la luna si vazand cat e ea de departe, am putea spune: este! Ba chiar ne-am putea intreba daca nu cumva TOTUL este fix pe dos decat o spune domnul Mircea Badea? Cum ar fi sa fie asa?
Evident ca nu e totul fix pe dos. Ca doar n-am innebunit toti. Dar uite ca vin astronautii si se uita dojenitor la noi. Si ne bat obrazul prin casca spunandu-ne ceva gen “rusinica”!
Daca nu va atenuati autismul asta de masutza, stimate domn Mircea Badea, veti ramane la un moment dat singur in studioul ala in care chipurile s-au filmat aselenizarile, in timp ce mogulul tipa: “altul la masutza!”.
Ca sa finalizam misiunea Apollo din jurul deja prea celebrei masutze: suntem unii la fel de foarte inteligenti ca si domnia ta, stimate domn! Daca iti pasa de noi, mai inchide si tu o carte din cele cu conspiratii si mai deschide ochii. Pentru ca exista intotdeauna o parte intunecata a existentei de care trebuie sa ne ferim, adica aceea a inteligentei combinata cu fudulia. Si trecem la singular, ca sa sune finalul mai taios.
Daca te crezi perfect, ai sa ajungi ca Basescu.
joi, 9 aprilie 2009
Un alt fel de pod de flori
Dragii mei basarabeni,
Ma uit la rascoala voastra si imi aduc aminte de rascoala mea. Aveam 21 de ani, parul lung cat Stefan cel Mare si purtam o platosa invincibila de blugi originali. Aveam sufletul atat de plin de bune intentii, incat nu mai aveam timp sa gandesc. Si nici n-am gandit atunci, ba chiar am facut si prostii, insa am avut noroc si n-am patit nimic.
Dupa un timp totusi, am inceput sa pun cap la cap niste lucruri si sa cuget, in sfarsit! Cu adevarat si din ce in ce mai mult. Si am ajuns astazi sa am solutii pentru toate acele bune intentii de acum 20 de ani. Si pentru ca in sufletul meu Basarabia este doar vremelnic in afara Romaniei imi sunteti cu totii dragi si vreau sa va ajut cu tot ce am mai bun: cu creierul si cu sufletul. Adica cu cateva idei noi!
Am citit acel manifest pe care l-ati imprastiat acum cateva zile si parca este scris acum 20 de ani la Bucuresti. Mai putin faza cu Western Union, care m-a facut sa zambesc cu pofta!
Eu va propun sa nu mai doriti moartea comunismului, ci sa va ridicati definitiv deasupra lui. Stiu ce au suferit parintii vostri in comunism. Stiu si de oasele romanesti ce putrezesc in Siberia. Dar stiu si ce am simtit dupa ce l-am vazut pe Ceausescu mort. Am simtit ca am gresit dorindu-i moartea, ca oricate nenorociri a produs, acum mort nu mai poate plati pentru nimic. A plati cu adevarat inseamna a fi iertat, inseamna sa ti se dea sansa sa realizezi ce ai gresit. De-asta ar trebui sa se construiasca in lume puscarii si nu pentru altceva.
Cand l-am vazut pe Ceausescu mort m-am simtit neimplinit in furia mea. Dar mai rau decat atat, am simtit ca fara sa vreau, “ucigandu-l” cu gandul pe Ceausescu, am inchis o gura care trebuia “sa dea tot din casa”, cum spunem noi la Bucuresti.
Asa ca va conjur sa nu inchideti nici o gura spurcata! Invingeti-i nevarsand nici o picatura de sange! Dati-ne de peste Prut o lectie despre cum se castiga o revolutie cu eleganta si creier! Faceti-ne sa ne fie rusine ca au trecut 20 de ani de la rascoala romaneasca in care au murit peste o mie de oameni luptandu-se cu niste fantome si ca inca nu stim nimic despre cine a fost vinovat. Aratati-ne ca si fratele mai mare are nevoie cateodata de sfaturile fratelui mai mic!
Avem nevoie de voi la fel cum voi aveti nevoie de noi! Fluturati-ne steagul si noi il vom flutura pe al vostru, pana cand se va prinde toata lumea ca-i unul si acelasi, in fond, ca suntem “cam” frati unul cu altul.
Noi vrem sa ne unim cu voi, dar uite ca nu mai e ca acum 150 de ani! Noi acum facem parte dintr-o tara mare in care este multa libertate, dar in acelasi timp nu poti face chiar orice. Daca vreti sa ne unim, voi trebuie sa faceti totul, pentru ca noi nu prea avem voie sa facem nimic. Asa sunt legile si sunt foarte bune asa. Voi trebuie sa castigati cinstit puterea si sa organizati apoi un referendum cinstit in legatura cu unirea. Merita! Pentru ca toti avem de castigat!
Si acum vine partea haioasa: trebuie sa puneti conditii! Adica nu trebuie sa va uniti asa, una-doua! Trebuie sa cereti lucruri pentru ceea ce oferiti, pentru unire. Si aici are sa fie teribil de interesant, caci Romania e usor capturata de niste politruci nasoi, care si-ar vinde si mama numai sa fie la putere sa sa puna dijma fiecare pe felia lui, cum Voronin Jr. pune dijma pe tot ce intra si iese din Moldova, ca, deh, tara-i mica si un singur om se poate “descurca” cu toate daravelile astea!
Deci dragii mei basarabeni: Romania e o tara perfect democratica, cu care merita sa va uniti, numai ca avem o mica problema: noi nu prea votam sau votam prost! De vreo 20 de ani, tot aiurea dam cu stampila! Daca voi va faceti treaba bine, puteti sa veniti la noi si sa va jucati inteligent cartea, spunandu-ne: “Noi ne-am uni cu voi, dar la halul in care faceti voi “reforma” agrara (de exemplu), ne este peste putinta s-o facem!”. Si noi, adica partea nasoala din noi, adica clasa politica romaneasca trebuie sa inghita galusca. Si sa actioneze. Si sa promita. Si voi sa cereti acte, nu promisiuni. Si ei au sa fie nevoiti sa faca acele acte. Si tot asa, castigam si voi, si noi, adica partea buna din noi, adica poporul.
Pana ne dezmeticim noi, adica astia multi si fraieri care votam cu picioarele si care nu ne bagam de rusine in politica, crezand pueril ca daca nu ne bagam, lasam astfel locul cuiva care merita, dar de fapt locul este imediat capturat de cineva care nu merita, deci pana ne dezmeticim noi din dramoleta asta mester-manoleasca, veniti voi “en passant” cu revolutia voastra mai desteapta decat a noastra!
Si uite cum ati putea sa va faceti revolutia mai tare decat toate revolutiile: transformati-o in cea mai haioasa revolutie! Duceti-va la comunisti si strigati-le: bre, tavarisci! Voi numarati voturile cum le-a numarat Pristanda in “O scrisoare pierduta”? Doua la primarie, doua la prefectura, doua la scoala de fete? Pai le-ati mai numarat odata p-alea! Haideti sa le numaram cum trebuie, ca-i treaba serioasa aici, nu raport cincinal!
Sau: bre, tavarisci! Cimitirul “invierea” nu-i sectia de votare “invierea”. Cred c-ati gresit! In plus, domnii decedati n-au cum sa voteze pentru ca n-ati facut urne subterane!
Si tot asa!... Ati prins ideea? Umorul moldovenesc e sanatos, e puternic si poate duce in carca o revolutie intreaga! Ridicati-l la rang de politica de stat! Transformati-l intr-o sabie taioasa! Scrieti cantece, poezii, pamflete si slogane! Desenati-i pe comunisti! Radeti de ei pana intra singuri in pamant de rusine! Faceti bancuri noi!
Apropo: stiati ce lucru capitalist le-a intrat in sange comunistilor? Falimentul!
(hai ca-i misto gluma si am facut-o doar in 15 minute)
Pe scurt, reinventati-va lupta! Europa, tara in care noi suntem deja, iar voi aveti tot dreptul sa fiti, iubeste cuvantul si uraste violenta. Daca veti sti bine sa va ticluiti discursul, daca nu va muri nimeni – decat de ras – atunci Europa va zambi si va spune “OK”. Eu sunt foarte convins de asta!
Sper sa ne vedem la Bucuresti cat de curand! Sau la Chisinau! Sau la Iasi! Sau la Bruxelles! Sau unde vreti voi sa sarbatorim unirea. Bafta si spor la ticluit si la gandit!
PS
Indiferent de ce parte a Prutului esti, daca iti place ce ai citit, spamuieste-ti un pic pretenii!
Lucian,
un bucurestean
miercuri, 25 martie 2009
Elena, calutul troian al lui Zeus
Cine nu vede ranjetul “sunt perfect” din spatele gloss-ului artificial umflatelor buze este un autist. Cine nu vede indemnul si ideile celebrei chelii ascunse sub ingenua freza emo este clar un PDL-ist. Cine nu incearca un sentiment de jena vazand toata comedia asta este ori PNG-ist, ori chiar nu traieste pe planeta mioritei.
Cine nu se sperie de inocentul inorog roz, dulcic si parfumat, pus cuminte in fata cetatii, doar-doar l-o vota cineva, este ori minor si nu intelege ce-i cu cetatile care pun botul la cadoul lasat in poarta, ori s-a uitat prea des la stirile de la ora 5 sau la telenovele.
De cand minerii mi-au spulberat orice speranta ca viata e frumoasa, deschid ochii cat cepele la orice cal, magar sau ponei din lemn, plastic sau biti, lasat asa, ca din intamplare in fata unei porti, usi sau chiar in fata unui bolovan.
Am ras cand a aparut – asa, ca din intamplare - primul manelist la PRO TV. Mi-am adus aminte ca trebuia sa rad cand l-am auzit pe Iliescu spunand, asa, ca din intamplare: “si Ion Iliescu, cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista…”. Am ras totusi cu pofta cand Vanghelie si-a dat demisia din PSD ca sa castige a 5-a primarie ca independent. Am ras si cand am vazut-o pentru prima data pe Elena Udrea ca politician. Si am mai ras de foarte multe ori. Insa acum cateva zile, cand am aflat ca Elena Basescu isi da demisia din PDL pentru a candida ca independenta la parlamentul european, am inghetat.
Am inghetat pentru ca Zeus nu prea greseste. Foarte rar i se incurca pasentele – vezi demisia stupida si sinucigasa a lui Stolo. In principiu Zeus, dupa cum i spune si numele, ucide din prima lovitura. Ca o mangusta bine antrenata. Sa va amintesc doar o singura dovada a iscusintei lui: cand PSD-ul avea de 100 de ori mai multi bani si era sigur ca-si pune propriul pupil in functia de presedinte al tarii, Base, de unul singur si in ceasul al 12-lea, folosind doar cele 2-3 gloante pe care le avea, reuseste sa ameteasca balaurul rosu cat sa-l invinga la puncte sau la fotografie, gratie unei fraze absolut geniale: “Mai, Adriene… cum se face ca poporul asta poarta un asa blestem, ca trebuie sa aleaga dintre doi comunisti, ca mine si ca tine?”
Cu doar o singura fraza, Traian si-a infipt coltii in jugulara lui Nastase, distrugandu-l definitiv ca om politic. Adrian a fost la un pas de a fi dat afara din PSD, atat de puternica i-a fost hemoragia inceputa in acea noapte de dinaintea alegerilor din 2004.
Cine crede ca Elena Basescu nu va strange “100 000” de semnaturi, se inseala. Cine crede ca Elena Basescu nu va fi parlamentar european, se inseala amarnic. Aduceti-va aminte de prietenii vostri care au votat cu Sorin Oprescu. Sau chiar de voi, daca ati facut-o. Ati putea explica astazi de ce ati facut-o? Ati putea explica cum de cuiva i-a putut veni ideea sa-l voteze pe Oprescu? Nu va vine sa zambiti de acel vot ca de un film rupt al unei petreceri din cauza alcoolului? Of, fir-ar sa fie de politica…
Bun: dar ce-i rau in alegerea duduii? Pai uitat-va la Boc! Desi Boc n-a fost niciodata o cobra, adica o amenintare, mangusta ce s-a auto-poreclit Zeus l-a otravit ea insasi cu o dulce si etern functionala otrava euforica, aceea a divinizarii. Boc il divinizeaza pana la auto-distrugere pe seful sau. La fel si Udrea. Puteti s-o rastigniti pe cruce si s-o vopsiti bruneta sau roscata, tot cu Base va merge, pana la capat. Asa si Traian Ungureanu. Asa si Blaga.
Base stie sa seduca, sa fascineze. Base simte masele asa cum taranii simt granele. Base stie s-o faca! Lui Iliescu i-a iesit, era el asa, cu naturelul ametitor. Nastase habar n-are arta asta, iar de Tariceanu, ce sa mai spunem?
Fara sa zangane din arme, Base isi construieste garda pretoriana. Vin alegerile? Se scoate el cu alegerile, de unul singur. Dar pentru ce va fi peste alti 5 ani, are nevoie de ajutor. De aceea astazi o reinventeaza pe biata sa fiica. Spun “biata”, pentru ca ea e mai tragica decat Boc. Boc stie sa incaseze, ea insa nu. E fragila si incapabila sa inteleaga politica.
Numai un bob zabava, si inchei: care este sigla Elenei? 3 litere, cica: “E”, “B” si “A”. Adica numele ei customizat cat sa incapa pe un numar de inmatriculare romanesc. Ce-ar putea sa faca EBA pentru Romania la Bruxelles? Sa conduca in trafic? Pe de alta parte, cam toti europenii o freaca la Brux, dar, totusi, Elena nici de frecat duda nu-i inca pregatita.
Dar pericolul e altul: Zeus ii va spune ce trebuie sa faca. Asa cum ii spune lui Boc. Daca Boc nu poate sa inteleaga ce rol trebuie sa joace, vine Zeus si-l joaca in locul lui. Pentru ca poate. Ati mai auzit cumva de un presedinte de tara sa vina sa spuna populatiei ca trebuie sa il lase sa imprumute bani? Poate in filme! Nu, presedintele are altceva de facut. Apropo de presedinti: pun pariu ca nici macar nu stiti cum se numesc presedintii Germaniei si ai Italiei!
Ei bine, ca sa vedeti cat de calut troian e fragila domnisoara, imaginati-va un Boc clonat de 100 de ori. Unul e ministru de finante, unul de justitie, unul la Buxelles, vreo 3 in Curtea suprema de justitie…V-ati infiorat? Buun! Ati auzit de Stalin? Buun! Dar ce spuneti de un Stalin care face tot ce vrea sa faca un Stalin, fara insa sa omoare pe nimeni fizic, dar de fapt strivindu-i pe toti cei care-i stau in cale?
Acesta e un viitor posibil al Romaniei. Iar acest viitor incepe acum, cu zambetul glossat si cu vocea tremuranda a Elenei, cel mai iscusit cal troian creat de Traian.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
