Respectati iarba

Dupa 20 de ani de la castigarea libertatii, inca ne dam continuu cu stangul in dreptul, fara sa putem intelege de ce. De la bunici stim ca “buturuga mica rastoarna carul mare” si ne credem suficient de destepti sa fim cand trebuie acea buturuga mica, mica, ce stie a rasturna ditamai tancul. Dar cand e vorba sa fim noi car, sa inaintam prin hatisurile vietii, ne impiedicam si de marunte pietricele.

Nu ma credeti? Bine! Haideti sa vorbim despre o astfel de pietricica ce o avem in pantofi de nu stiu cand si nu stim cum sa mai calcam, pe o parte sau pe calcaie, sa nu ne deranjeze! Ati ghicit: vreau sa va vorbesc despre relatia noastra cu iarba verde! Nu cannabis Sativa, obsedatilor! Despre gazonul din parcuri si gradini vreau sa va vorbesc!

Mai tineti minte delicatele placute cu: “nu calcati pe iarba”? Imi amintesc ca erau peste tot! Cu o religiozitate demna de o cauza mai buna, comunistii ingrijeau iarba, dar ne-o interziceau sublim prin amenzi de 10 - 200 lei daca o calcam. Ce chestie! Sa pui gazon, sa-l ingrijesti, dar sa nu-l calci niciodata!

A! Daca ieseam la iarba verde, pe Valea Prahovei (sau fiecare pe valea a ceva, a unui rau, depinde de oras, ca nu toata lumea s-a nascut la Bucuresti) aveam voie sa ne bucuram de iarba. Aveam voie s-o calcam, sa-i dam foc pentru un mic sau sa bagam o miuta.

Dar iarba din oras era altfel! Era sfanta! Cine-o atingea, pe loc o si patea! Si uite-asa, in reflex pazirea ierbii incet ne intra si nimeni pe ea nu mai calca.

Numai ca am intrat in Europa si multi dintre noi au ajuns prin celelalte mari orase pe care, inainte de 1989, nici in visele cele mai frumoase nascute in cea mai grasa iarba verde nu credeam ca le vom vizita vreodata! Dar acum, iata: marile orase erau la o urcatura intr-un low cost distanta! Si iata ca am reusit ce acasa nu reusisem! Sa calcam pe iarba din centrul Londrei, din centrul Madridului, din centrul Parisului sau chiar din centrul New York-ului!

Desi sunt un om deschis si ma straduiesc sa ma conectez la tot ce este nou, sunt lucruri pe care le las fara sa vreau in spate. Desi m-am relaxat descaltat pe iarba unui mic parc din Paris, desi am atipit pe iarba unui alt parc din Londra, desi am citit cateva pagini dintr-o carte tolanit pe un minunat gazon dintr-un parc din Viena, inca n-am avut curajul sa pasesc macar pe iarba Cismigiului. Nu inteleg de ce: sunt blocat mental de miile de “nu calcati iarba” vazute pana acum, cu amenzi care incepusera cu 10 lei si ajunsesera pe la 5 000 000 lei.

Cred ca trebuie sa fiu reprogramat! Cred ca trebuie sa-mi rescriu softul de comportament local! Mi-e greu sa-mi dau “format c:” pe floppy-ul: “parc/romania/does-and-donts”. Cred ca cel mai bine ar fi un upgrade subtil. Ar fi mai digerabil mai ales pentru capetele de citire ale altora, mai tocite decat ale mele.

Cred ca ar trebui sa instig un primar de sector sa isi invite cetatenii din arondisment sa, nici mai mult, nici mai putin, SA CALCE PE IARBA! Cred c-ar fi mai buna o terapie de masa! Da, cred c-ar fi mai bine sa ne infratim cu totii, de la cei care abia invata sa mearga pana la cei care abia mai pot sa mearga. Sa trecem toti IMPREUNA bariera mentala care ne face sa nu putem sa ne bucuram de iarba. Cred ca ar trebui sa punem peste tot unde au fost “nu calcati pe iarba” mici panouri pe care ar scrie:

RESPECTATI IARBA!

Ar fi la inceput un pic bizar, dar apoi ar fi imediat clar! A respecta iarba inseamna pur si simplu a tine la ea. Putem sa calcam iarba, putem sa ne intindem in ea, putem chiar manca un sanwich intinsi pe ea. Putem atipi, ne putem saruta, putem sa ne facem poze sau ne putem descalta si desculti sa pasim in ea. Totul e sa nu ne lasam gunoaiele acolo, asa cum am vazut cu totii ca se intampla la Londra, la Paris, la Madrid sau chiar la New York.

Si ce daca niste baiesi haiosi au sa deseneze langa “respectati iarba” o frunza de Cannabis Sativa? Vom rade si vom visa la alte libertati care pana la urma au sa vina! Dar pana atunci haideti sa ne dezmortim picioarele in iarba aceea minunata din Cismigiu, din Copou, din fata delfinariului sau de langa poarta sarutului. Sau din centrul oricarui oras din Romania. Ca daca stim sa zicem: “Buna ziua!” ce-o fi asa de greu sa respectam iarba?