De ce nu mai votez cu Nicusor Dan

Dupa cum bine stiti, i-am facut lobby pe zidul meu de facebook. Am crezut ca merita. Am stat si am cugetat, am pus in balanta motivele pentru care il doream primar si motivele pentru care nu merita sustinerea mea. Surpriza – si pentru mine – a castigat “Nu”-ul. Da, pana mai ieri eram pro ND, azi nu mai sunt pro. Iata motivele:

1. Pentru ca insista pe olimpiadele sale matematice ca prim argument pro-sine, ceea ce este o greseala de comunicare. Nu cunosc olimpici la mate sa fi castigat NY, Paris, Moscova, Sao Paulo, in schimb cunosc o gramada de oameni politici care au facut-o. Iar el nu va fi niciodata asa ceva.

2. Pentru ca e ecologist, iar ecologismul este mai rau decat ultra-ortodoxismul religios. Ecologistii urasc oamenii si revolutia industriala si vor moartea capitalismului prin umilitoare controale chipurile pentru a salva planeta. Ecologismul este o nevroza periculoasa care indeamna la violenta impotriva capitalismului.

3. Pentru ca nu este un lider. Am reanalizat interviurile sale, parerile sale, discursul sau. Nicusor Dan este orice, dar nu un lider. Sunt foarte multi care – ca si mine – speriati de sistem s-au agatat de Nicusor Dan cum altii s-au agatat de Crin Antonescu impotriva lui Basescu, sau de Basescu impotriva lui Ion Iliescu, sau de Iliescu impotriva deja mortului Ceausescu. Mi-am jurat odata in barba ca nu voi mai vota cu cineva impotriva altuiva fara sa-l iau la bani marunti pe acel cineva caruia ii daruiesc votul. Era cat pe ce sa-mi calc juramantul. Nicusor Dan nu are stofa de lider, nu straluceste, nu devine empatic in discurs. Nu convinge. Nicusor Dan este prizonierul propriilor fani speriati atat de tare de sistem, incat si-au pus sperantele intr-un looser.

Imi cer iertare fata de prietenii mei care poate si-au schimbat parerea datorita mie. Inca mai e timp sa imi repar greseala. Daca reusesc sa-I desconving pe toti cei pe care i-am convins, sunt salvat. Daca nu, am sa-mi trag o plama pentru fiecare victima.

Cu cine am sa votez? Evident, cu candidatul meu drag, cu Neica Nimeni, pe care vi-l voi prezenta in curand. Cu el votez eu cand vreau sa vaotez impotriva tuturor celorlalti candidati.

Care cauza?

“Servesti cauza?” – ii interpela Nicolae Ceausescu pe oamenii pe care-i intalnea, la cateva ore dupa ce scapase cu viata de furia lor, folosind elicopterul parcat pe Comitetul Central in caz de neant. La doar 24 de ore de cand se pregatea sa le vorbeasca bucurestenilor, sperand sa-i distruga psihic pe timisoreni, liberi de mai bine de 4 zile, Ceausescu nu mai avea nimic. Nici elicopter, nici masina, nici mai mult de 2 bodyguarzi. Asa ca trebuia sa ceara ajutor oricui intalnea.

Tot ce mai avea erau valorile pentru care luptase o viata, insa aceste valori se erodasera in timp in asa hal, incat nici nu mai puteau fi exprimate in cuvinte simple. Pateticul “cauza”, un termen cu vagi rezonante revolutionare, nu mai putea convinge.

Nimeni nu i-a raspuns cu adevarat. Toti s-au fofilat, balbaindu-se. Toti vroiau sa fuga cat mai repede din preajma-i.

Astazi, intr-o fabuloasa ironie a istoriei, partidul cu conducere unica aflat la putere isi verifica si reverifica oamenii, intrebandu-i daca mai servesc cauza. Toti jura ca da, insa mana lor este sub masa, iar aratatorul si mijlociul sunt incrucisate, ca sa poata jura stramb fara sa li se intoarca.

Sa ne intoarcem putin 22 decembrie 1989 si sa ne intrebam lucizi si relaxati: care cauza? Inspre ce ne indreptam atunci? Da, Romania avea un excedent financiar, faimoasele 2 miliarde de dolari. Bun asa, dar ce urma sa se faca cu acesti bani? Nu cumva inca o casa a poporului sau ceva de gen? Nu cumva ceva inutil?

Oamenii traiau intr-o saracie uniforma. Principalele alimente erau cartelate. Nu mureai de foame, dar trebuia sa pui deoparte ceva zahar daca vroiai ca de revelion sa servesti un tort invitatilor. Carnea era mereu cumparata, oricare ar fi fost ea, si congelata, apoi dramuita pentru lunile ce urmau. Vinul era adus pe sest de la tara, de la nu stiu ce unchi care avea cunostine. Hainele? In fiecare familie aparuse cate cineva care incepuse sa stie sa manuiasca masina de cusut. Cizmarii invatasera sa refaca talpile tocite ale cizmelor si adidasilor. Unii isi cumparasera cate doua casetofoane si copiau contra cost muzica. Tigarile se cumparau cat hotara tutungiul ca are voie fiecare sa ia, de obicei cate 10 pachete de caciula. Ca intr-o inchisoare mai laxa: ne descurcam cu ce aveam.

Electricitatea se oprea din cand in cand, apa calda la fel. Nu se faceau economii astfel, caci consumul casnic n-a depasit niciodata 5% din consumul industrial, dar se insista pe sacrificiu, ca omul sa se simta neputincios, sa isi piarda curajul.

Asta am simtit cu totii. Ceea ce n-am simtit este ce se facea exact cu ceea ce munceam, cata valuta se castiga prin export? Mai bine ca nu stiam, caci ne-am fi infuriat. Cand cineva va face un tablou exact al economiei externe romanesti ai anilor 80, va vedea ceea ce se vede astazi, in anul 2012, gratie democratiei: marfa slaba calitativ, venituri mici, vindere de resurse in pierdere, bataie de joc.

Pe romaneste spus, exportul anilor 80 era format din “prostioare”. Cateva tractoare in Columbia, cateva ARO in Mongolia, ceva carbid in Angola, ceva haine fara pretentii de haut-couture in Italia, ceva carne de pui in URSS. Rafinarea petrolului pentru tarile nealiniate aducea, totusi, ceva venituri.

Astazi, lucrurile nu s-au schimbat mult. Au doar o alta forma. Majoritatea banilor colectati din taxe sunt risipiti in proiecte foarte proaste. Comisionul de atunci al PCR si al Securitatii, il incaseaza astazi aceleasi organe, usor modificate, dar controland o hemoragie de fonduri catre persoane particulare.

Bordurile de astazi se strica rapid, ca si radiocasetofoanele din trecut.

Autostrazile de astazi vin bucatica cu bucatica, precum electricitatea din trecut.

Joburile bune de astazi sunt la fel de dese precum carnea si zaharul din trecut.

Totul seamana scarbos de mult cu jegul din trecut. Inclusiv presedintele, inclusiv oamenii lui. Care-i cauza ce vor ei s-o servim? Care sunt valorile lor, ca sa stim cum sa-i tratam cand vor fugi cu elicopterul?

Cand Traian Basescu l-a spurcat in direct pe Raed Arafat, l-am vazut pe Ceausescu zbierand despre “agenturili straine”. Cand l-a tratat drept “vandut la rusi” pe fostul suveran, l-am simtit traind pe Ceausescu, aberand despre o fantasmagorica “inaintare spre comunism”.

Nu am nicio indoiala ca elicopterul il va salva si pe actualul presedinte. Pastrand traditia, in elicopter ar trebui sa fie Boc, Udrea si Roberta Anastase. Nu stiu unde ar putea ateriza, dar Covasna este o buna destinatie. Nu stiu unde voi fi atunci, dar daca norocul mi-l scoate in cale am sa-i zambesc si am sa-i raspund: “Care cauza, Nea Tirane?”

Cei 65 000 de morti de la Rosia Montana

Cand vrei sa spui ca o diva mananca ca o scroafa 3 shaorme cu de toate la miezul noptii, inainte de culcare, nu te crede nimeni pana nu dai in presa de profil o poza paparatzoasa cu pata de maioneza pe rochita doamnei. Cand vrei sa spui ca presedintele unei tari n-are nicio jena sa pocneasca supersonic nanaul unui minor, nu te crede nimeni daca pui pe masa numai un unghi de filmare. Trebuie doua unghiuri, doua pete de shaorma, adica, sa se poata calcula viteza pixelului albastru. Altfel nu obtii decat un bocet prezidential si dezaprobarea a 5 milioane de alegatori.

Dar daca vrei sa impusti in cap un presedinte, criminal, dar presedinte, nu trebuie decat sa inventezi 65 000 de victime si poti sa-l impusti cand vrei, dupa proces – intr-un sublim exercitiu stalinist - in spatele curtii, ca pe un caine, cu tot cu nevasta. Ca asa vrea barbatia ta.

Tot asa- ca asa vrea barbatia afacerii tale - daca vrei sa prostesti pe fata toti prostii unei natii, plus toti ziaristii care pun botul, plus presedintele respectivei natii, zici mult, frate, zici fara numar, zici, de pilda, 300 de tone de aur. Cine dracului se mai gandeste la pixelul albastru, adica la cea de-a doua camera (cea care ar putea filma stralucirea sau ne-stralucirea celor 300 de tone de aur)?

300 de tone de aur sting instantaneu fabuloasa stralucire a sumei tuturor zonelor inghinale - brazilian innobilate - ale divelor locale. 300 de tone de aur fac mai mult ca orice. 300 tone de aur sunt peste sclavirea tuturor femeilor din California si manelizarea lor eterna. 300 de tone de aur sunt fara numar, pentru rrom, pentru rroman, pentru crestin, evreu, maghiar sau otoman. 300 de tone de aur sunt peste orice, frate! Amaratul de tezaur dat la rusi in 1917 era doar de 93,4 tone de galbejit greu.

Passons...

Cum poti spune cu fruntea sus ca in subsolul Rosiei Montane sunt 300 de tone de aur? Simplu: faci o achizitie seismica. Platesti cateva milioane de euro si chemi niste specialisti care vin cu camioanele lor, dau in sol gauri de pana la 50 de metri adancime, pun acolo in unele dinamita – nu mult, jumatati de kilogram, in altele pun microfoane. La diferite adancimi, la diferite cote de sol, la diferite pozitii. Detonezi dinamita si vezi ce zice microfonul.

Sunetul se deplaseaza cu o anumita viteza, in functie de umiditate, de densitate, de material. Una e prin stanca chioara, alta e prin stanca asezonata cu aur [au], cavalerit [AuTe2] sau silvanit [AgAuTe4]. Unda intarzie putin, se codeste oleaca pana ajunge la microfon, spunandu-i geofizicianului ca acolo s-ar cam afla ceea ce cauta el si sponsorii lui.

Zgomotul unei achizitii seismice se aude mai intai in zgomotul paharelor de palinca sau horinca ciocnite post-masuratoare, dar cel mai bine se aude din stampilele de aprobari date de statul roman celor ce achizitioneaza date seismice. Daca nu aproba somnorosul stat roman nimic, nimeni nu detoneaza jumatati de kilogram de dinamita la 50 de metri adancime.

Si vin eu la spartul targului – caci presedintele meu si al tau a cam hotarat deja care-i calea – si intreb: daca nimeni n-a baut palinca post-masuratoare, adica daca nimeni n-a facut nicio achizitie seismica, adica daca nimeni n-a verificat dupa singura metoda posibila cat aur e la Rosia Montana, cum fundul galeriei romane stie toata lumea cat aur e la Rosia Monana?

Daca ii intrebati pe toti drojdierii zonei cand au baut ultima data cu geofizicienii care fac achizitii seimice va veti ingrozi: nimeni n-a mai ascultat cum ragaie pamantul dupa jumatate de kil de trotil de mai bine de 20 de ani. Recte, nimeni nu mai stie ce-i in burdihanul Rosiei Montane si cat de steril e el.

Recte cele 300 de tone de aur sunt averi de tabloid. Bune sa-i faca pe unii sa se marite cu actiunile altora.

Recycle. Once is not enough.

M-a amuzat stirea conform careia se fura copii si se demonteaza copilul, pentru prelevare de organe. M-a amuzat pentru ca am un grad suficient de inteligenta sa inteleg ca inlocuirea-pirat a organelor umane nu poate avea loc decat in filmele horror. Ma amuza ca oameni seriosi se apleaca asupra subiectului cu o oarecare seriozitate. Din punctul meu de vedere, aparitia rapirilor de copii este o nevroza recurenta. Copilul fiind un punct slab al unei familii, devine subiect de stress. "Daca ii da cineva o tigara?" devine, in cele mai sinistre fantasme "Daca ii fura cineva vreun rinichi?".

Ca sa intelegeti imposibilitatea unei astfel de actiuni, incercati sa va imaginati traficantul de organe. Tocmai a furat de pe strada un copil de 5 ani cu parul balai si acum trebuie sa inventeze un text pe un site de specialitate: rinichi tanar, grupa sangina x, RH y, bla-bla-bla z, bla-bla-bla w, caut gazda compatibila. Hai sa zicem ca vine omul fara un rinichi, vrea si el sa vada copilul. Hai sa zicem ca ii place de el, dar vrea sa-i verifice analizele. Hai sa zicem ca sunt compatibile, dar omul asta cu bani risca moartea daca ceva nu e in regula. Asa ca il cheama si pe medicul lui chirurg. Ala vrea si el setul lui de analize. Trec luni de zile, in care cineva chiar trebuie sa se ocupe de copilul ala, sa-i dea de mancare, sa-i dea hainute, sa-l spele. Nu poti lasa marfa sa se altereze, nu?

Gata, ajunge!

Pentru orice om cu bacul luat pe bune rapirea cu acest scop e imposibila si nu a fost facuta niciodata. Insa pentru unii e super-subiect. Soc! Exclusiv! Incendiar! E normal sa fie asa? Da! Ei bine, da! E normal ca Dan Diaconescu sa o caute o viata pe Elodia, iar din cand in cand sa se ocupe de copiii hacuiti si aruncati in gunoi dupa ce li s-au luat organele pentru transplant. Dan Diaconescu, acest Larry Flint al Romaniei, are dreptul sa arate in clar la televiziunea sa vulva mediocritatii societatii romanesti si glandul cu care ea gandeste. Romania are nevoie de dobitocenia lui, pentru ca ea strange dobitocii intr-un singur loc, pe un canal de televiziune,  de unde fac un minim de rau societatii. Ca o latrina sublima, OTV strange ca un magnet mizeria umana din noi, facandu-ne, paradoxal, tara mai curata.

Va mai aduceti aminte de secta aia din timpul lui Ceausescu care fura copii ca sa ii sacrifice? Dar de teroristii cae otraveau apa in timpul revolutiei? Furtul de copii are sa mai apara. E normal. E un hit care poate fi cover de mai multe ori. Ideile bune trebuie reciclate. Odata nu-i de ajuns.

Partea buna a VictorSocaciadei

George Friedman este un analist politic extraordinar. Nu trebuie sa-l cititi acum, rapid, pentru a intelege ce vreau sa spun in continuare, insa va invit sa-l cititi de indata ce veti putea si va recomand sa incepeti cu America's Secret War, din 2004.

De la George Friedman am invatat sa imi respect adversarul, oricat de tare m-ar fi lovit el. Respectandu-l, pot analiza lucid ceea ce incearca el sa obtina de la mine. Pot ghici directiile de dezvoltare ale agresiunii, variantele presupuse si posibilele raspunsuri la actiunile mele. Tratandu-ti inamicul ca pe un egal de-al tau obtii cea mai buna imagine a strategiei sale. Astfel, te poti apara cu un maximum de eficienta.

George Friedman a inteles ca planul Al Quaeda care a dus la atentatele din 11 septembrie a fost urmatorul: "Trebuie sa lovim SUA atat de tare, trebuie sa omoram femei si copii inocenti atat de multi incat SUA sa nu mai gandeasca si sa ne atace cat poate ea de tare, cat mai dureros pentru noi, cat mai nedrept si negandit. Daca o vor face, de exemplu daca vor vitrifica cu o explozie nucleara Mecca noastra sfanta, atunci vor reusi ceea ce noi nu putem sa facem oricat ne-am stradui. Vor uni in durere toti cei un miliard de musulmani divizati, imprastiati in cele patru zari ale lumii si care nu se gandesc decat la universul lor mic si meschin. Atacand nedrept SUA, dam o sansa maxima americanilor sa greseasca, asta insemnand sa ne uneasca. Singurul razboi impotriva SUA in care am putea, noi Al Quaeda, sa avem o sansa ar fi acela in care toti musulmanii s-ar uni intr-o singura vointa."

Dupa cum stim, planul a esuat. America nu si-a pierdut cumpatul, nu a incendiat nici macar o moschee, in schimb si-a pregatit pasii si si-a urmat planul lucid care tocmai a trecut cu succes in etapa finala a lui.

Atacul fundamentalist-nationalist al lui Victor Socaciu asupra oamenilor de bun simt din Romania nu are nimic din luciditatea criminala alquediana. Este ca atacul unei stiuci care nu vede mai departe de 5 centimetri asupra unei lingurite de inox. Atacul e prost, e sortit esecului inca din enunt si nu poate aduce decat ridicol persoanei mediocre care il rosteste. Dar asta nu inseamna ca nu merita analizat cu toata seriozitatea.

Eu l-am luat foarte in serios pe Victor Socaciu. L-am respectat si l-am facut egalul meu, pentru a intelege ce l-a facut sa afirme ceea ce a afirmat, pentru a intelege daca exista ceva periculos in toata aceasta ineptie. Si ce-am descoperit m-a ingrozit.

M-am pus in papucii castigatori ai lui Victor Socaciu si am vazut aievea Romania cucerita si purificata de el. Am vazut elevi care ardeau in curtea scolii carti de engleza si franceza, am vazut adulti aranjandu-si in oglinda gat-legaul si plecand la serviciu. Am vazut oameni la serviciu, apasand soarecele pentru a deschide dosare de pe discul dur, apoi citind pagini in linie din reteaua mondiala, traduse automat in romana de softuri guvernamentale specializate.

Am vazut tineri cineasti propunand refilmarea filmelor de oscar cu actori romani, pentru a darui publicului filme purificate de orice interventie straina periculoasa, filme corect nationaliste si capabile sa duca romanismul pe noi culmi de calitate a demersului artistic.L-am vazut pe Victor Socaciu zdranganind din nou la chitara sa si lacrimand sub tabloul lui Adrian Paunescu, pus in clasele de liceu in acelasi loc unde statea acum 22 de ani tovarasul Nicolae Ceausescu.

Vazand toate acestea am zambit si l-am iertat pe nostalgicul senil care vrea doar sa retraiasca propria lui tinerete. Insa zambetul meu a pierit imediat in fata unei realitati tulburatoare: imaginandu-mi lumea ideala in care Victor Socaciu vrea sa ne tarasca am vazut lumea reala in care traiesc - refuzand orice alta limba in afara de cea materna - marea majoritate a celor 1,5 milioane de maghiari din Covasna, Harghita si Targu Mures.

If you have something to shoot, shoot, don’t talk!

- The Ugly in filmul “The good, the bad and the ugly”

Cel care a murit cu adevarat in urma amenintarilor cu “lichidarea la modul propriu”, proferate de catre Sorin Ovidiu Vantu lui Sebastian Ghita este chiar proferatorul. Nimic nu te omoara mai definitiv – vorba creatorilor reclamei de la Raid antimolii – decat propriile cuvinte. Sorin Ovidiu Vantu s-a sinucis temeinic, apasat si consecvent cu fiecare fantasma mafiota pe care i-o rostea partenerului sau de afaceri, X Ghita.

Am ascultat cu atentie acea reala amenintate cu moartea, inregistrata amatoriceste de catre amenintat. Este neserioasa, idioata, rezervata in film personajelor care urmeaza sa dispara rapid dupa o asemenea replica. Realitatea bate filmul, caci deja asistam la dispretul unanim al scriitorilor de orice fel fata de Sorin Ovidiu Vantu.

Regele e gol si gol va ramane, caci singur si-a aruncat hainele si a facut striptease in public, distrugand orice urma de retinere in dispret a oamenilor fata de persoana-i, retinere care mai presupunea inca, in spatele greselilor evidente, existenta unei strategii, a unei gandiri in perspectiva a viitorului ex-mogul de presa.

Printre aberatiile hit-man-wannabe ale lui Sorin Ovidiu Vantu se strecoara mici indicii despre marile adevaruri din viata sa, despre marea goliciune a vietii sale. Sorin Ovidiu Vantu ii spune asa-zisei viitoare victime cu ce s-a ocupat el, uitand ca aceasta destainuire este incompatibila cu amenintarile. Un om care a ucis si care a si scapat de politie nu mai poate trai din fier vechi colectat si vandut in Italia. Este sub demnitatea oricarui criminal, fie el si ucrainiean. Mai bine omori un batran pentru doar 10 lei decat sa continui sa lucrezi part-time cu bulibasii care recupereaza metal furand macarale vechi. Asa ceva nici in filme nu s-ar vedea, doar daca regizorul ar dori sa arate decadenta la care a ajuns marele omorator de la inceputul povestii.

A urmat apoi a doua inregistrare, mai scurta de un minut, care darama si ea tot ce mai putea fi daramat. Sorin Ovidiu Vantu reuseste sa spuna cu subiect si predicat, apasat, cat de inguste ii sunt viziunile politice. Total rupt de realitate, Sorin Ovidiu Vantu prevede ceva ce niciun vanzator de previziuni pe votca ieftinanu ar spune, nici macar unui reporter de la B1Tv, anume ca Basescu are s-o numeasca prim-ministru pe Elena Udrea. E ca si cum ai spune ca Prigoana se pregateste s-o bage in camera deputatilor pe Bahmu, sau ca Bote ii face campanie Biancai sa ajunga in senat. Cat de retard politic trebuie sa fii sa crezi ca Traian Basescu va repeta greseala facuta cu Elena Basescu, cand prin introducerea ei in Parlamentul European, alaturi de mari lumini ale Romaniei, Gigi Becali, Laszlo Tokes si Vadim Tudor, i-a distrus practic viitorul?

Ca e un cabotin, stiam. Ca este un cabotin atat de patetic incat sa ti se face sila de prostia lui, demna de o emisiune a lui Dan Negru, asta abia acum am aflat. Sorin Ovidiu Vantu reuseste sa ne demonstreze ca este egalul unui vecin de coada la casa de marcat care se trezeste vorbind neintrebat si de care toata lumea vrea sa scape cat mai curand.

Si totusi, unde este acel Sorin Ovidiu Vantu care zapacea mintile oamenilor, facandu-i sa creada ca un Caritas cu stampila CEC-ului pe frontispiciu tine mai mult, chiar daca promite castiguri comparabile? Ei bine, Sorin Ovidiu Vantu are un secret.

Sorin Ovidiu Vantu este acel om talentat la a tine in mana un teanc mare de bani, asa cum un anumit tip de femei isi tin fusta scurta si si-o plimba prin fata ochilor din jurul ei. La fel ca acea femeie, Sorin Ovidiu Vantu stie sa se uite in ochii celor care se uita in teancul lui. Stie sa citeasca intr-o fractiune de secunda cat de pofta ii e fraierului din fata sa de bani cash, dar mai ales stie cat de mult isi va indoi coloana acel om. Ca un vultur care pare teribil de inteligent cand vaneaza, dar care de fapt nu stie a face nimic altceva, Vantu a stiut sa cumpere oameni. Atunci cand trebuia, cati trebuia, oferindu-le exact cat trebuia.

Acei oameni au creat pentru Vantu. Fiind un fost condamnat, deci neputand face ceea ce un on cu cazier alb poate face, Vantu avea si un motiv evident sa le ceara oamenilor sa puna si sa scoata castane in I din foc pentru el. Neputand fi administrator de firma, Vantu nici nu a putut fi condamnat. Neintelegand ca nu a avut decat mult noroc, Vantu si-a dus ulciorul la foarte multe fantani.

O varianta mai nereusita de Vantu este Gigi Becali. Cine vrea sa se convinga de acest lucru, sa caute pe net secventele cand Gigi Becali are bani multi in mana. Atunci este Gigi Becali cel mai sigur pe sine, cel mai echilibrat, cel mai inteligent. Cand simte atingerea banilor. Asa este si Sorin Ovidiu Vantu. Diferenta dintre cei doi, care a generat si diferenta de cifre din cifra de afaceri, este faptul ca Sorin Ovidiu Vantu nu s-a lasat niciodata filmat. Si nici inregistrat. Dar toate au – vedem astazi bine - un final.

Sorin Ovidiu Vantu va fi din ce in ce mai ocolit. Numai nemancatii vor mai “pune botul”, asa cum se spune in lumea lor. Nu se va prabusi rapid, asa cum nici Gigi Becali nu a facut-o. Dar nimic nu va mai fi ce a fost.

Si-au ramas doar unul.

Traian Basescu peste o suta de ani.

Dl. Cristian Tudor Popescu a lansat pe gandul.info o propunere interesanta:

"Chestia zilei de azi este următoarea: cum credeţi că vor fi pomeniţi Traian Băsescu şi epoca lui peste 100 de ani? Ca şi altă dată, voi analiza răspunsurile dumneavoastră."


Propunerea mi s-a parut interesanta si iata ce am scris:

The Traian Basescu’s legacy – 

100 years after his last day as The President of Romania (2004-2014)

“Lacrima lui Ovidiu” pare sa fi fost cea mai haioasa porecla a celui mai impopular presedinte din secolul trecut pe care fosta Republica a Romaniei - actualmente parte din regiunea balcanica a Statelor Unite ale Amero-Eurasiei - i-a avut inainte de completa integrare. Traian Basescu va ramane in istorie ca un personaj fascinant prin decadenta sa, prin machiavelismul direct si spontan, dar mai ales prin puterea sa de supravietuire in functie, un campion absolut al impopularitatii intr-o democratie: statistici electorale credibile din epoca l-au cotat de mai multe ori la mai putin de 5% popularitate.

Traian Basescu a fost oglinda perfecta a societatii care l-a nascut. Cu 100 de ani inaintea sa, un ilustru roman, IL Caragiale, negasind un final demn pentru cea mai mare comedie romaneasca scrisa vreodata “ O scrisoare pierduta”, inventeaza un personaj atat de odios fata de intrigile de dinaintea intrarii lui in scena, incat face ca fiecare personaj aparut pana in clipa aceea sa para un copil pe langa dansul. Mega-machiavelismul lui Agamita Dandanache, mega-odiosul de serviciu care salveaza mexican stand-off-ul caragialesc si-a gasit nasul 100 de ani mai tarziu.

Traian Basescu si-a inceput cariera ca primar al Bucurestiului, exterminand cainii si buticarii, doua forme de viata urate si detestate in acelasi timp. Il emasculeaza prin lacrimi pe inca virilul momentului – Petre Roman - si ii captureaza partidul. Continua sa planga si castiga alegerile prezidentiale “against all odds” impotriva unui partid comunist perfect renascut intr-o forma noua, proaspata, dar cu prea multe urme de sange in coltul gurii. Din nou “against all odds” reuseste sa “imbarlige” suficient de multi tigani din Romania si moldoveni din Basarabia si se realege presedinte al romanilor in 2009, pentru inca 5 ani.

Folosindu-se de ura pe care prostii o scot din ei nolens-volens, Traian Basescu reuseste ca timp de 5 ani, pana in ultima zi a mandatului sau, sa azmuta o categorie sociala impotriva altei categorii sociale. Remarcabile vor ramane in istoria tinutului Romania de dinainte de integrare campaniile “pensii nesimtite”  (2010-2011) si “concediul de mater-paternitate” (2013-2014) care au scindat isteric societatea romaneasca.

Desi izbucneste la doi ani dupa iesirea sa din scena, razboiul civil roman este bomba cu ceas pe care Traian Basescu a pregatit-o cuplului Antonescu-Ponta. Facand exact ce nu trebuia – anume platindu-si politele vechi din lunga perioada de opozitie -  presedintele Antonescu (2014-2016), impreuna cu premierul sau, Ponta (poreclit si Boc 2) arunca tara intr-un haos razbunator si numai interventia ONU ii opreste la timp pe romani sa nu se macelareasca intre ei. Cei 2204 de morti, dublul victimelor din 1989, sunt indirect victimele sale. Ion Iliescu inchide ochii linistit si razbunat: el, comunistul, are mult mai putin sange pe maini – 7 morti oficiali ai mineriadei – fata de Traian “securistul fara de dosar”.

Dintr-un exil auto-impus dupa dubioasa asasinare a fratelui – aproape sigur victima a oamenilor cu care facea afaceri – Traian Basescu continua sa planga pe video-blogul sau din Emiratele Arabe Unite pana cand boala il obliga sa posteze numai texte.

Desi si-a inceput presedentia cu o interesanta propunere de politica externa – “axa Washington-Londra-Chisinau-Bucuresti” – Traian Basescu se dovedeste a fi complet nul in aceasta privinta. Nu a anticipat secesiunea Ucrainei din 2018, nu a anticipat schimbarea de generatie din Rusia si aderarea acesteia la NATO si UE si a trait umilinta de a nu fi primit in tara sa in momentul uniunii Europei cu Statele Unite ale Americii.

In termeni golanesti, Traian Basescu a fost un iscusit smenar care a fraierit naiva Romanie zeci de ani, intarziindu-i dezvoltarea si atragand astfel asupra-i dispretul celorlalte tari. Uimitoare ramane lipsa sa de viziune de ansamblu, dar si a politicienilor care s-au lasat pacaliti de dansul. Razboiul civil roman din iunie 2016, urmat de asa zisii “ani masonici” – in care guvernatorul Mugur Isarescu devine presedintele tarii si cu marele ajutor al prezentei ONU in orasele romanesti asigura alegeri corecte prin care partidele post-decembriste sunt complet eliminate de pe scena politica romaneasca – raman ca ultima zbatere a serviciilor comuniste ce au supravietuit rascoalei din 1989.

Dupa anii de plumb ai Romaniei – epoca Basescu si Antonescu – vin anii in care “decreteii” – cei nascuti in preajma anului 1967 - se trezesc si se organizeaza in structuri politice noi, in acord perfect cu structurile europene. Inregistrarile video din acea perioada, discursurile politicienilor din acei ani sunt studiate si acum in universitati de prestigiu, ca un exemplu incredibil de psihoza decadenta colectiva.

Traian Basescu ramane in istorie ca un exemplu negativ de ce se poate intampla intr-o tara cand sistemul de valori al acesteia este naruit si tradat de sistemele de valori din jur.