"Chestia zilei de azi este următoarea: cum credeţi că vor fi pomeniţi Traian Băsescu şi epoca lui peste 100 de ani? Ca şi altă dată, voi analiza răspunsurile dumneavoastră."
Propunerea mi s-a parut interesanta si iata ce am scris:
The Traian Basescu’s legacy –
100 years after his last day as The President of Romania (2004-2014)
“Lacrima lui Ovidiu” pare sa fi fost cea mai haioasa porecla a celui mai impopular presedinte din secolul trecut pe care fosta Republica a Romaniei - actualmente parte din regiunea balcanica a Statelor Unite ale Amero-Eurasiei - i-a avut inainte de completa integrare. Traian Basescu va ramane in istorie ca un personaj fascinant prin decadenta sa, prin machiavelismul direct si spontan, dar mai ales prin puterea sa de supravietuire in functie, un campion absolut al impopularitatii intr-o democratie: statistici electorale credibile din epoca l-au cotat de mai multe ori la mai putin de 5% popularitate.
Traian Basescu a fost oglinda perfecta a societatii care l-a nascut. Cu 100 de ani inaintea sa, un ilustru roman, IL Caragiale, negasind un final demn pentru cea mai mare comedie romaneasca scrisa vreodata “ O scrisoare pierduta”, inventeaza un personaj atat de odios fata de intrigile de dinaintea intrarii lui in scena, incat face ca fiecare personaj aparut pana in clipa aceea sa para un copil pe langa dansul. Mega-machiavelismul lui Agamita Dandanache, mega-odiosul de serviciu care salveaza mexican stand-off-ul caragialesc si-a gasit nasul 100 de ani mai tarziu.
Traian Basescu si-a inceput cariera ca primar al Bucurestiului, exterminand cainii si buticarii, doua forme de viata urate si detestate in acelasi timp. Il emasculeaza prin lacrimi pe inca virilul momentului – Petre Roman - si ii captureaza partidul. Continua sa planga si castiga alegerile prezidentiale “against all odds” impotriva unui partid comunist perfect renascut intr-o forma noua, proaspata, dar cu prea multe urme de sange in coltul gurii. Din nou “against all odds” reuseste sa “imbarlige” suficient de multi tigani din Romania si moldoveni din Basarabia si se realege presedinte al romanilor in 2009, pentru inca 5 ani.
Folosindu-se de ura pe care prostii o scot din ei nolens-volens, Traian Basescu reuseste ca timp de 5 ani, pana in ultima zi a mandatului sau, sa azmuta o categorie sociala impotriva altei categorii sociale. Remarcabile vor ramane in istoria tinutului Romania de dinainte de integrare campaniile “pensii nesimtite” (2010-2011) si “concediul de mater-paternitate” (2013-2014) care au scindat isteric societatea romaneasca.
Desi izbucneste la doi ani dupa iesirea sa din scena, razboiul civil roman este bomba cu ceas pe care Traian Basescu a pregatit-o cuplului Antonescu-Ponta. Facand exact ce nu trebuia – anume platindu-si politele vechi din lunga perioada de opozitie - presedintele Antonescu (2014-2016), impreuna cu premierul sau, Ponta (poreclit si Boc 2) arunca tara intr-un haos razbunator si numai interventia ONU ii opreste la timp pe romani sa nu se macelareasca intre ei. Cei 2204 de morti, dublul victimelor din 1989, sunt indirect victimele sale. Ion Iliescu inchide ochii linistit si razbunat: el, comunistul, are mult mai putin sange pe maini – 7 morti oficiali ai mineriadei – fata de Traian “securistul fara de dosar”.
Dintr-un exil auto-impus dupa dubioasa asasinare a fratelui – aproape sigur victima a oamenilor cu care facea afaceri – Traian Basescu continua sa planga pe video-blogul sau din Emiratele Arabe Unite pana cand boala il obliga sa posteze numai texte.
Desi si-a inceput presedentia cu o interesanta propunere de politica externa – “axa Washington-Londra-Chisinau-Bucuresti” – Traian Basescu se dovedeste a fi complet nul in aceasta privinta. Nu a anticipat secesiunea Ucrainei din 2018, nu a anticipat schimbarea de generatie din Rusia si aderarea acesteia la NATO si UE si a trait umilinta de a nu fi primit in tara sa in momentul uniunii Europei cu Statele Unite ale Americii.
In termeni golanesti, Traian Basescu a fost un iscusit smenar care a fraierit naiva Romanie zeci de ani, intarziindu-i dezvoltarea si atragand astfel asupra-i dispretul celorlalte tari. Uimitoare ramane lipsa sa de viziune de ansamblu, dar si a politicienilor care s-au lasat pacaliti de dansul. Razboiul civil roman din iunie 2016, urmat de asa zisii “ani masonici” – in care guvernatorul Mugur Isarescu devine presedintele tarii si cu marele ajutor al prezentei ONU in orasele romanesti asigura alegeri corecte prin care partidele post-decembriste sunt complet eliminate de pe scena politica romaneasca – raman ca ultima zbatere a serviciilor comuniste ce au supravietuit rascoalei din 1989.
Dupa anii de plumb ai Romaniei – epoca Basescu si Antonescu – vin anii in care “decreteii” – cei nascuti in preajma anului 1967 - se trezesc si se organizeaza in structuri politice noi, in acord perfect cu structurile europene. Inregistrarile video din acea perioada, discursurile politicienilor din acei ani sunt studiate si acum in universitati de prestigiu, ca un exemplu incredibil de psihoza decadenta colectiva.
Traian Basescu ramane in istorie ca un exemplu negativ de ce se poate intampla intr-o tara cand sistemul de valori al acesteia este naruit si tradat de sistemele de valori din jur.
Interesant articolul tau SF, foarte bine scris. Pacat ca e numai un SF, pt ca nu prea are legatura cu realitatea. Un amanunt-
RăspundețiȘtergere"vin anii in care “decreteii” – cei nascuti in preajma anului 1967 - se trezesc si se organizeaza in structuri politice noi,"-e o mica eroare; si eu sunt un mic decretel, si-s nascut in 79. Cu cea mai mare smerenie, toate cele bune.
Liv STOmer
PS Cu partea "Facand exact ce nu trebuia – anume platindu-si politele vechi din lunga perioada de opozitie - presedintele Antonescu (2014-2016), impreuna cu premierul sau, Ponta (poreclit si Boc 2) arunca tara intr-un haos razbunator si numai interventia ONU ii opreste la timp pe romani sa nu se macelareasca intre ei." sunt 150% de acord.
RăspundețiȘtergereLiv STOmer
Ai dreptate, Liviu: in 1979 "decretul" functiona din plin, astfel incat putem spune fara sa gresim ca oricine nascut intre 1967 si 1989 este "decretel". Totusi, in acceptiunea generala, "decreteii" sunt "primii nascuti", baby boom-ul de dupa decret. Oricum, daca nu e clar, la acestia ma refeream, la "primul val" de dupa decret.
RăspundețiȘtergereTrupele ONU, dupa cum stim, n-au fost in stare sa intervina in cazuri realmente grave (ex: Serbia, unde aia s-au macelarit intre ei cu ONU la usa), necum sa ne desparta pe noi de noi insine. Dar acuma pe bune, chiar sunt curios, daca esti dispus sa-mi spui, cam ce crezi ca ar mai putea face PontAntenescu, daca ar ajunge la putere, in afara de a-si plati politele vechi? Ce ar putea ei sa schimbe, concret, in tara asta? Daca dau 25% inapoi, de unde sa ia banii aia? Da-le niste idei, fii milos, ca ei vezi bine ca duc lipsa.
RăspundețiȘtergereLiv STOmer
"anii in care “decreteii” – cei nascuti in preajma anului 1967 - se trezesc si se organizeaza in structuri politice noi, in acord perfect cu structurile europene"
RăspundețiȘtergere----pai cam mult le ia, mai, decreteilor de varsta ta, sa se "organizeze politic". Abia in 2030? Pai cati ani o sa aveti voi atunci? Mai conteaza, la varsta aia, sa faci politica? Cum zicea Plesu-"politica nu e neaparat despre idealuri inalte, politica e despre casa, masina, bani, mancare, si e normal sa fie asa", dar la varsta aia credeam ca iti pierzi interesul....sau poate nu inteleg eu bine ce scrii tu aici.
Iar fraza asta:
"Traian Basescu ramane in istorie ca un exemplu negativ de ce se poate intampla intr-o tara cand sistemul de valori al acesteia este naruit si tradat de sistemele de valori din jur." seamana cu aia a bunicilor nostri: "rudele noastre, cunostintele, etc, s-au opus comunismului, unii au luptat si in munti, dar daca Americanii si cu Englezii ne-au tradat, ce sa facem". Dar ca noi insine, la gramada, ne-am imbulzit sa colaboram cu comunistii, asta trebuie sa uitam, e neesential? Dar ca noi insine ne-am aruncat si inca ne aruncam sistemul de valori la closet, liberi si nesiliti de nimeni, te-ai gandit? Toate fabricile si combinatele, pe care le-am distrus si le distrugem, le vindem pe un leu, 3*10^6 ha de pamant nearat, cand stim foarte bine cati bani am putea scoate din directiile astea? Cine ne-a oprit? Au venit americanii, englezii, rusii, bubulii, cineva, sa-i spuna mamaiei "mamaie, lasa bre pamantul nearat!!"?? Nu cred. Care sisteme de valori din jur ti+au distrus tie tara?
Liv STOmer
Trupele ONU si-au mai revizuit tacticile. :)
RăspundețiȘtergerePontantonescu ar putea face cate ceva. Cand stai mult in opozitie, iti revizuiesti planurile si ai sansa sa-ti dai seama de greseli inainte de a le face.
Cel mai corectlucru pe care l-ar putea face este sa-i intrebe pe oameni - pe fiecare grup in parte - ce cred ei ca trebuie facut. De exemplu: Executivul cere Armatei sa faca o analiza a starii Armatei si sa propuna ea insasi ceea ce trebuie facut. La fel cu pensionarii, la fel cu minerii, marinarii, vanzatorii de tigari, recte toate grupurile sociale. Asta ar fi o miscare foarte inteligenta. Ar primi date pe care nu le-ar putea culege ei insisi nici intr-o mie de ani. Responsabilitatea ar cadea masiv in ograda celui care spune ce are nevoie, iar laurii i-ar primi guvernantii.
Asta, asa, ca chestie de facut in primele 10 minute de la primirea puterii.
In profunzime, lucrurile sunt la fel de simple: trebuie repornite motoarele economiei. Trebuie analizat din ce castiga Romania si stimulata acea industrie prin orice mijloace.
Dar cel mai important lucru pe care ar trebui sa-l faca este sa le explice nehalitilor din partidele lor ca nesimtiri pedeliste de risipire a banului public nu se mai pot face. Ca nu mai exista: ciocul mic ca acum ne luam noi spagile. Daca nu-si dau seama ca nu mai pot pune comisioane de 30-40% pe orice misca in tara asta, sunt pierduti.
In acest din urma subiect cred eu ca se vor impotmoli ei: doar vor reduce comisioanele, cat sa fie suportabile, undeva pe langa sfanta "zeciuiala".
Sincer, nu cred ca au capacitatea sa gandeasca ca daca nu repara clasa de mijloc, care abia mijise la inceputul mileniului, n-au nicio sansa.
Ei pot da imediat cei 25% inapoi daca ar gatui macar 2% din economia neagra. Pot crea un program de genul: ajutati-ne sa-i prindem pe evazionisti si banii recuperati ii dam la pensii. I-ar transforma astfel pe toti pensionarii in agenti de observatie la faradelegi. Ar putea inventa prime pentru oprirea faradelegilor, adica daca tu vezi unul care vinde tigari de contrabanda, suni la 112, aia il prind, dovedesti ca tu i-ai ajutat, primesti o prima.
Si sunt multe idei care pot veni, micro sau macro economice. Imagineaza-ti ca rezolvi problema exproprierilor si dai drumul la autostrazi. Angajezi ca stat mii de muncitori la autostrazi, ii califici la locul de muca, faci tam-tam cu salarii mari la stat la autostrazi, atragi atentia asupra subiectului, rezolvi probleme de infrastrucutura, atragi investitii.
mai continui? :)
Poti sa continui cat vrei, atata timp cat recunosti singur ca ei "nu vor face asta", sau doar pe jumatate, inseamna ca ne pierdem timpul aici gasind idei pe care ei nu le vor pune in practica nici in 1000 de ani. Mai degraba ma astept la PDL sa puna in practica lucrurile astea, dar numai dac BVB-ul isi va vedea de afaceri si va iesi din politica, lasand politica pe mana celor nepatati. Asta presupune ca Toader PAleologu sa ajunga presedintele partidului, ceea ce e inca nesigur. FOARTE nesigur. Nous verrons.
RăspundețiȘtergereDin moment ce presupun un razboi civil sangeros in 2016, la doi ani de dupa preluarea puterii de catre Pontantonescu... :(
RăspundețiȘtergereDar exista decretei si noi ne bazam pe ei! :)
RăspundețiȘtergereRazboi civil? Haidi bre! Tu pe mine ma acuzai ca-mi place sangele, si-acuma incepi tu? Si sa se bata cine cu care? Cea mai misto ar fi lupta dintre tineri si pensionari, si-n loc de grenade, saci cu faina, sticle cu ulei, etc. Tu de care parte vei fi?
RăspundețiȘtergereNe bazm pe decretei, sa faca ce? Citez din Alina Mungiu (departe de a fi o basesciana): "romani, daca vreti asa de mult un nou partid, demonstrati cu actiuni concrete lucrul asta, altfel nu e nimeni obligat sa-l faca pentru voi". Tu personal, daca vrei sa te apuci asa ceva, ar trebui sa te gandesti si la ce implica asta: inregistrare la tribunal, membri, sedii, adica bani si iarasi bani. Cred ca de-aia nici nu se-avanta nimeni sa faca asta, ca nu-i asa de poetic cum pare. Mai putin DDD, ma rog, care are interese foarte concrete, imunitate impotriva judecatorilor "alora rai, care se uita urat".
PS Iar daca ar trebui sa inteleg ca urmeaza razboiul civil ala sangeros, si abia dupa aia reforme, investitii si iesire din criza....pffff, pai scuze, tu esti sigur ca, dupa 2 ani de asa ceva, Romania va mai exista pe harta? Eu nu garantez.
Iar criza, repet, e pe terminate. Deja se fac afaceri gramada, eu nu mai am timp de atatea lucrari, investitiile straine sunt de 8 ori mai mari ca in 2010, BCR-ul trebuie sa lucreze si sambata ca sa onoreze toate cererile pt Prima Casa. Cumnata-miu (executie instalatii) imi spunea alaltaieri ca "gata man, de-acuma nu mai am de ce sa caut de munca in strainatate, ca am de munca o gramada in Romania. Gata, de-acuma or sa fie si bani si lucrari, garla, fara probleme". Poate se pripea cu aprecierile, dar faptul ramane: e din nou de lucru.
E evident ca nu ai citit postul meu, sau ai citit doar o parte. Am dat si cifra mortilor acolo. Zau, daca ai citi atent, chiar ti-ai da seama cum gandesc.
RăspundețiȘtergereVa veni un moment in care Pic si Poc astia din opozitie vor da rau de tot cu mucii razbunarii in fasole si se vor bate romanii cu romanii.
RăspundețiȘtergereSori, am tras o soamna. Pic si Poc astia? Pai, la cat de boi, sa ma scuze animalul, sunt ei, eu m-as mira sa ajunga, vreodata, la putere. Oricat de handi ar fi Boc, oricat de betiv ar fi Base, in comparatie cu Pic si Pocii vor fi always angels.
RăspundețiȘtergereIar romanii nu mai sunt chiar asa de prosti ca acum 20 de ani; acum au vize, calaturesc liber in UE, mai vad si ei si altceva.A, ca ei ar vrea, aia stiu, Ponta incita la ura inter-etnica de p-acum. Dar nu prea mai e, nu prea va mai fi, nimeni care sa-i asculte.
Crin: (citez din memorie) "Si ce daca singurul nostru program politic e "jos Basescu"? Basescu este marele rau al acestei tari, si el trebuie inlaturat cu orice pret". Pai sa avem pardon nenicilor, daca pana si Crin cel fin recunoaste cinstit ca alt program politic n-are, atunci ce mai chichirez galceava? Ca Base, dupa 2014, presedinte nu va mai fi, in mod evident.
RăspundețiȘtergereNu cred ca romanii (mai) sunt asa de prosti. Daca citesti (si crezi) sondajele, USL e in scadere, PDL in crestere. Trendul se va mentine, si se va accentua in 2012 in campanie. Pana in 2012, nici cea mai neinformata si mai retrograda baba din cel mai indepartat catun nu cred ca va mai putea sa ignore cine sunt Vantu/Felix si ce interese financiar-politice au ei. Incat.....
Dragule Anonim,
RăspundețiȘtergereDaca imi scrii pe blog ca Basescu si Boc sunt ingeri pe langa Ponta si Antonescu, zau ca ti-ai gresit blogul. Afirmatia asta e o mare prostie. O foarte mare prostie. Antonescu si Ponta sunt - intr-o oarecare masura - o creatie a celorlalti doi. Abilitatea lui Traian Basescu de a se alia cu toate curvele din parlament - UDMR si UNPR - i-au facut pe Pic si Poc s-o ia razna.
Pic si Poc sunt generatia Base, sunt monstruosii sai fii care il vor devora maine cu placerea cu care el le da azi la gioale.
Asa ca niciodata nu poti spune ca fiul e mai rau decat tatal care i-a dat setul de valori.
Altfel spus, Antonescu si Ponta au uitat sa fie ei insisi de atata latrat dupa caruta lui Basescu. Dar raul e Basescu, nu ei. Ei sunt doar latrai. Ei ar latra si la Mugur Isarescu. :)
Altfel spus, Antonescu si Ponta au uitat sa fie ei insisi de atata latrat dupa caruta lui Basescu. Dar raul e Basescu, nu ei. Ei sunt doar latrai. Ei ar latra si la Mugur Isarescu. :)
RăspundețiȘtergereTe contrazici aici, probabil din cauza ca te-ai enervat pt ca am spus ceva de bine despre BasescuBoc pe blogul tau. Iarta-ma, BasescuBoc o sug, sunt niste prosti, sunt nuli, sunt zero, ai dreptate tu, e ok? Asta ca sa ne linistim si sa putem discuta normal.
Dar tot te contrazici. Pai daca ei "ar latra si la Isarescu" pentru ca "ei sunt niste latrai", asta inseamna, matematic, ca oricine ar fi in locul lui Basescu s-ar comporta la fel; asta inseamna ca, daca boala lor provine din "latrat", si daca "oricine ar fi, tot ar latra", ca nu Basescu e de vina pentru boala lor, ci faptul ca exista cineva la care sa latre; ca, prin urmare, daca nu ar mai exista nimeni, nici un guvern, nici un presedinte, cei doi nu ar mai latra. Sa inteleg ca asta e solutia, la "comportamentul mitocanesc al lui Basescu"?
Nu stiu, poate ca ai tu dreptate, poate ca intr-adevar nu inteleg de fapt nimic din ce scrii tu aici, poate ca eu citesc doar cuvintele dar textul imi scapa.
"Asa ca niciodata nu poti spune ca fiul e mai rau decat tatal care i-a dat setul de valori."
Ba pot spune :D:D:D.
Sincer, in afara de mitocanie si mito-manie, nu vad ce alte valori au mai preluat cei doi de la Basescu. Xenofobia, daca ai vazut-o tu la Basescu, poate mi-o arati si mie, ca eu unul macar de asta nu-l pot banui.
"abilitatea lui Traian Basescu de a se alia cu toate curvele din parlament - UDMR si UNPR"-pai sa avem pardon, partidele astea mi se par de 1000000 mai curate decat PC-ul lui Felix, cu care Crinache a facut alianta si pe care a refuzat in mod repetat sa il repudieze. Si, inainte sa-mi spui, da, si Basex s-a aliat cu PSD-ul, e corect; dar parca ala a fost momentul cand tu ai declarat ca nu-l mai votezi, pentru ca te-a pacalit, nu? Dar Crinache nu incearca sa pacaleasca, aliindu-se cu un turnator dovedit si ras-dovedit? Pai macar "sinistra alianta" era facuta in conditii de criza, cu 9 luni inainte de alegeri la termen, avea macar aceasta scuza. Dar Crin?
Sa incep eu acum cu "citeste ce am scris, n-ai inteles"? Am scris "in comparatie cu Pic si Pocii vor fi always angels"; in comparatie cu, nu ca "sunt ingeri" cu punct. Si eu mi-as dori un alt partid, sa apara, crede-ma. Dar cu conditia sa-l conduci tu! :D:d