joi, 6 decembrie 2012

Marele Peste



Alegerile de luna asta se vor termina cu o victorie categorica a marelui bordel de uniune sociala. Vor avea o majoritate absoluta in parlament si in camera deputatilor. Vor face "ce vor vrea muschii lor".
Si totusi.
Adevaratul castigator este Marele Peste. A avut pe toata lumea, si pe fata, si pe dos, a sedus si umilit fiecare curva din fiecare partid, pe unele chiar de mai multe ori. Are poze cu aproape toate, in toate pozitiile. Are chiar porecle pentru fiecare. Marele Peste a f... tot, ba chiar a si depasit granitele tarii, trecandu-si in palmares doua mari naive ale Europei, o nemtoaica si-o portugheza, care nici macar n-au simtit ceva, atat de fin a fost zeul.
Se spune despre Alexandru ca ar fi plans, dandu-si seama ca nu mai are nimic de cucerit din lumea cunoscuta. Paradoxal, desi nu mai are ce f..., Marele Peste este astazi fericit, caci si-a implinit Lucrarea. A demonstrat – nici mai mult, nici mai putin – ca toti politicienii Romaniei post-decembriste sunt niste curve si ca pentru fiecare exista un pret. Avandu-i pe toti de-a lungul carierei sale politice – pe toti, fara nicio exceptie – Marele Peste a avut Romania, pe toate partile.
Ca sa transformi o femeie in curva trebuie s-o faci sa se urasca pe sine. Trebuie s-o violezi in asa fel incat sa creada ca a fost vointa ei. Trebuie sa folosesti cu grija notiunea de pacat, astfel incat ea sa ajunga sa se considere o pacatoasa si sa se pedepseasca prin adancirea in pacat. Prin cuvintele sale, Marele Peste a violat intr-atat de bine fiecare cetatean din Romania, incat 70% din ei nu vor veni la vot duminica viitoare. Acestia se urasc intr-atat de tare incat nici pentru o galeata plina de cadouri folositoare nu isi vor exercita dreptul la vot. Marele Peste sigur zambeste astazi implinit, caci nevenirea la vot este opera sa. Doar a sa.
Disperate, curvele mai vanjoase s-au strans toate in jurul celei batrane si si-au jurat razbunare. Au ajuns cea mai pestrita gramada de prostituate, unite doar de oftica de a fi fost la un moment dat seduse si abandonate de un foarte abil peste. Uriasul bordel “contras” va strivi micul bordel cu inima inca portocalie care inca sta la picioarele zeului. Va veni si o zi a judecatii, cand Marele Peste isi va pierde dintii sub lovituri, dar el va fi mai linistit decat personajul lui Friedrich Dürrenmatt din piesa “Romulus cel mare” – Romulus Augustus, ultimul imparat roman – predand bucuros germanilor, fara lupta, intregul imperiu, deoarece il ura pentru decadenta sa.
Curvele vor sarbatori victoria, sampania va curge, dar fantoma Marelui Peste, zeul decadentei si arhitectul desfraului lor, nu-i va parasi, chiar daca acesta va ajunge la inchisoare. Nu poti scapa de propria putreziciune, de faptul ca ti-a placut sa o faci pe bani cu oricine, oricand, numai sa iasa din asta faima si putere.
Ma inclin in fata ta, Zeule! Curvele care te vor omori tot curve vor ramane si asta-i victoria ta. Ti-ai asigurat nemurirea.

Dar sa stii ca vei trai sa vezi cu ochii tai schimbarea paradigmei. Vor aparea in Romania politicieni care vor face politica asa cum Maica Tereza facea bine: fara sa ceara nimic in schimb, doar din dragoste de tara. Razi, ai? Are sa-ti inghete rasul intro zi, Mare Peste.
Viata lunga, gretosule!

marți, 13 noiembrie 2012

Nemernicilor!!!



Chiar si o tara in care nu mai ai ce vota poate fi salvata. Chiar si cand nemernicii au ajuns sa ocupe aproape 100% parlamentul si camera deputatilor, inca mai poti face ceva. Iar acest ceva este foarte misto, pentru ca a-ti salva tara cum nimeni nu si-a salvat-o pana acum nu este numai cool, dar poate deveni legenda. Si mai tare decat sa fii legenda nu exista.

Okay, ce-i de facut? Nemernicii au un singur punct slab: alegerile parlamentare. O data la 4 ani le tremura sunca de teama de a nu se alege. Daca se aleg, pun mana pe banii stransi din impozitele tale si-i cheltuiesc astfel incat sa-si traga un parandarat maxim. Stiu ca i-ai impusca, si eu i-as impusca, insa nu mai este legal si mai presus de orice asta ar insemna sfarsitul democratiei. Si ar fi pacat. Democratia e cel mai bun lucru ce i se poate intampla unei tari si unui popor. In democratie s-au facut cele mai bune filme, cele mai frumoase cantece si cele mai performante calculatoare. Hai sa n-o distrugem si hai sa-i folosim armele fine si inteligente.

Sa revenim la nemernicii care vor sa se aleaga acum, la alegerile parlamentare. Unii sunt mai putin nemernici decat altii, dar tot nemernici sunt. Ai putea crede ca toti sunt nemernici, dar nu-i asa. Nouazeci si ceva la suta ar merita impuscati in genunchi si lasati in desert fara apa, insa mai sunt cateva procente de nauci. Ei sunt cheia, eu sunt colacul de salvare al momentului. Cum? Aibi putintica rabdare, vorba lui Nenea Iancu.

Pe buletinul de vot, langa nemernicii clasici, exista cativa zapaciti care n-au nicio treaba cu politica, dar se incapataneaza sa traiasca aceasta iluzie. Pafaristii astia sunt cheia curateniei generale, a resetarii parlamentului si a camerei deputatilor.

Exista un partid al lipovenilor, unul al italienilor, unul al bulgarilor, altul al rutenilor si tot asa. Oameni complet cretini dpdv al eficientei, dar – ai sa vezi imediat - extrem de utili in clipa de fata. Te uiti si te crucesti cum de zapacitii astia spera sa primeasca 2-3 voturi. Cat de lovit in cap trebuie sa fii sa crezi ca prinzi parlamentul cu – de exemplu - partidul rutenilor din Romania? Astia sigur n-au nici apa calda in sediu, poate doar 2-3 pacanele sa stranga bani de un afis electoral. Sau: cat de ars la cerebel trebuie sa fii sa iti pui numele pe lista partidului italienilor din Romania? E de rasul lumii.

Dar e si altceva. Un zapacit… nu e nemernic, caci daca era nemernic era pe listele grase ale nemernicilor. Orice nauc crede in el cu inocenta unui luzer, fata de stilul nemernicilor, care se lipesc de unul gras, de unul cu sanse, de o televiziune ragaitoare, de o lista trista.

Eu va propun nici mai mult nici mai putin sa votam in masa luzeri. Sa-i alegem cu grija, sa fie luzeri veritabili, daca se poate si dusi cu bibilica si sa-i infigem in parlament si in camera deputatilor. Asta e tot ce putem face acum, in ceasul al “doispelea”, cand niciun om normal la cap nu are curajul sa candideze pentru legislativul Romaniei.

Ce rezolvam cu alegerea luzerilor? In primul rand le ocupam locurile nemernicilor. Le stricam smenurile si aranjamentele. Le facem viata cat putem noi de dificila. Le dam la procente. Le micsoram testiculele.

In al doilea rand le distrugem voturile cumparate. Fiecare partid mare si nemernic are un buget pentru cumparat voturi. Fac sondaje, vad cat trebuie sa dea, vor cheltui banutul foarte eficient. Daca noi astia necumparabilii iesim in masa la vot, le stricam “jmecheria”. Le diluam votul loc cumparat cu atata truda din banut furat. La dam iar la scrot, cu fiecare vot tintit in admirabilii luzeri ai Romaniei.

Iar in al treilea rand ne vom distra cand ii vom vedea pe nemernici facand alianta cu partidul veveritelor, al hamsterilor si ai papagalilor vorbitori, ca sa o puna de o majoritate parlamentara. Ganditi-va cat de sublim ar fi pentru USL sa trebuiasca sa bata palma cu partidul rutenilor si partidul lipovenilor sa isi creasca 20% castigat cu greu cu – sa zicem 5+7 % al bravilor nauci ruteni si zapaciti lipoveni. Ar fi de legenda! Desigur, luzerii nostri pot fi si ei cumparati, dar ganditi-va ca sunt cel mai greu de cumparat dintre toti, caci trebuie sa fii diliu sa participi in 2012 la parlamentarele romaniei le liste de patide microscopice.

In plus, cand cumperi un diliu, nu stii niciodata a doua zi ce ii trece prin bibilica. Va fi haios si astfel vom avea timp sa stam si sa cugetam, caci din cauza noastra, a oamenilor care nu pot fi cumparati la vot, traim circoteca asta. Noi n-am livrat dintre noi pe nimeni. Nu ne-am convins prietenii cinstiti sa intre in politica. Poate de rusine sau poate din prostie. Dar asta chiar trebuie sa inceteze caci nimeni nu ne poate salva tara, nimeni in afara de noi, cei care nu ne vindem votul.

Pana in clipa cand ne punem pe treaba, putem sa-i lovim pe nemernici infigand idioti simpatici in parlament si camera deputatilor. Tara se poate salva momentan prin votarea luzerilor.

Daca va place ideea, raspanditi-o. Daca nu va duceti la vot, MCTL!


vineri, 1 iunie 2012

Eu votez cu Neica Nimeni

Cine este Neica Nimeni?

Neica Nimeni este cel mai necunoscut dintre toti candidatii. Il stii, l-ai intalnit sigur pe buletinul de vot. Fa un efort si adu-ti aminte cat de groase erau unele buletine de vot. De ce? Pentru ca inauntru erau o gramada de Neica Nimeni, la super-oferta, la vrac, dar nimeni nu avea timp de ei, toti fiind ocupati sa-si dea votul cuiva impotriva altuiva.

E timpul ca Neica Nimeni sa invinga!

Alegandu-l pe cel mai Neica Nimeni dintr-un buletin de vot si votandu-l, ai o gramada de avantaje. Haideti sa vi le explic.

  1. Diluezi voturile idiotilor
 Stii bine ca multi cretini merg la vot. Multi, prea multi, insa asa-i in democratie: toti cretinii au drept de vot. Sa ne impacam cu asta si sa analizam ce putem face. Cel mai bun lucru este sa ne alegem un Neica Nimeni si sa votam valabil cu el. Astfel, vom dilua cu un vot mai mult procentele barosanilor. Tu, eu, si altii. Fiecare vot conteaza, oricare ar fi domnul Neica Nimeni al fiecaruia. Cei ce stau acasa sau isi anuleaza votul amplifica astfel voturile cumparate sau voturile date dupa rationamente cretinoide. Tu nu poti fi printre acestia si de aceea te duci sa lupti cu micul tau vot care conteaza.

  1. Votezi impotriva tuturor idiotilor
 Cand nu ai un candidat care sa-ti merite votul, Neica Nimeni iti sare in ajutor. El este acolo pentru ca tu sa-l votezi. Votandu-l, iti arati dispretul fata de toti barosanii care sunt impinsi de catre partide cu milioane de lei cheltuite pe campanie. Daca toti Neica Nimeni reusesc sa stranga macar cateva procente, inseamna tot atatea procente de oameni care isi exprima maxim de clar dispretul fata de intreaga clasa politica.

  1. Esti haios
 Cu siguranta vei fi intrebat cu cine ai votat. Dupa ce vei spune: “Cu Neica Nimeni”, deja toata lumea este interesata de tine. Cand le explici conceptul, deja ti-a crescut cota de popularitate in grupul respectiv si toti vor fi dorit s-o fi facut exact ca si tine. Cand le vei spune ca ai votat cu Uniunea Rutenilor din Romania sau cu Partidul Lipovenilor sau cu Partidul Racnetul Carpatilor, cu siguranta vei fi cel mai haios dintre toti. Cel mai haios, dar si cel mai inteligent pentru ca…

  1. Esti vizionar
Votand cu Neica Nimeni, tu transmiti un mesaj tuturor celor care nu au curajul sa intre in arena ca i-ai vota, numai sa apara. Votand cu Neica Nimeni tu spui clar ca vrei sa votezi, dar n-ai cu cine. Tu ai vrea sa tii cu cineva, dar oferta actuala este nemernica.

Iata de ce Neica Nimeni este cel mai bun candidat in Romania de astazi. Neica Nimeni este cea mai buna alegere pana cand or aparea adevarati lideri care se lasa asteptati de 22 de ani.


De ce nu mai votez cu Nicusor Dan


Dupa cum bine stiti, i-am facut lobby pe zidul meu de facebook. Am crezut ca merita. Am stat si am cugetat, am pus in balanta motivele pentru care il doream primar si motivele pentru care nu merita sustinerea mea. Surpriza – si pentru mine – a castigat “Nu”-ul. Da, pana mai ieri eram pro ND, azi nu mai sunt pro. Iata motivele:

  1. Pentru ca insista pe olimpiadele sale matematice ca prim argument pro-sine, ceea ce este o greseala de comunicare. Nu cunosc olimpici la mate sa fi castigat NY, Paris, Moscova, Sao Paulo, in schimb cunosc o gramada de oameni politici care au facut-o. Iar el nu va fi niciodata asa ceva.
  1. Pentru ca e ecologist, iar ecologismul este mai rau decat ultra-ortodoxismul religios. Ecologistii urasc oamenii si revolutia industriala si vor moartea capitalismului prin umilitoare controale chipurile pentru a salva planeta. Ecologismul este o nevroza periculoasa care indeamna la violenta impotriva capitalismului.
  1. Pentru ca nu este un lider. Am reanalizat interviurile sale, parerile sale, discursul sau. Nicusor Dan este orice, dar nu un lider. Sunt foarte multi care – ca si mine – speriati de sistem s-au agatat de Nicusor Dan cum altii s-au agatat de Crin Antonescu impotriva lui Basescu, sau de Basescu impotriva lui Ion Iliescu, sau de Iliescu impotriva deja mortului Ceausescu. Mi-am jurat odata in barba ca nu voi mai vota cu cineva impotriva altuiva fara sa-l iau la bani marunti pe acel cineva caruia ii daruiesc votul. Era cat pe ce sa-mi calc juramantul. Nicusor Dan nu are stofa de lider, nu straluceste, nu devine empatic in discurs. Nu convinge. Nicusor Dan este prizonierul propriilor fani speriati atat de tare de sistem, incat si-au pus sperantele intr-un looser.
Imi cer iertare fata de prietenii mei care poate si-au schimbat parerea datorita mie. Inca mai e timp sa imi repar greseala. Daca reusesc sa-I desconving pe toti cei pe care i-am convins, sunt salvat. Daca nu, am sa-mi trag o plama pentru fiecare victima.

Cu cine am sa votez? Evident, cu candidatul meu drag, cu Neica Nimeni, pe care vi-l voi prezenta in curand. Cu el votez eu cand vreau sa vaotez impotriva tuturor celorlalti candidati.

joi, 5 aprilie 2012

Care cauza?

“Servesti cauza?” – ii interpela Nicolae Ceausescu pe oamenii pe care-i intalnea, la cateva ore dupa ce scapase cu viata de furia lor, folosind elicopterul parcat pe Comitetul Central in caz de neant. La doar 24 de ore de cand se pregatea sa le vorbeasca bucurestenilor, sperand sa-i distruga psihic pe timisoreni, liberi de mai bine de 4 zile, Ceausescu nu mai avea nimic. Nici elicopter, nici masina, nici mai mult de 2 bodyguarzi. Asa ca trebuia sa ceara ajutor oricui intalnea.

Tot ce mai avea erau valorile pentru care luptase o viata, insa aceste valori se erodasera in timp in asa hal, incat nici nu mai puteau fi exprimate in cuvinte simple. Pateticul “cauza”, un termen cu vagi rezonante revolutionare, nu mai putea convinge.

Nimeni nu i-a raspuns cu adevarat. Toti s-au fofilat, balbaindu-se. Toti vroiau sa fuga cat mai repede din preajma-i.

Astazi, intr-o fabuloasa ironie a istoriei, partidul cu conducere unica aflat la putere isi verifica si reverifica oamenii, intrebandu-i daca mai servesc cauza. Toti jura ca da, insa mana lor este sub masa, iar aratatorul si mijlociul sunt incrucisate, ca sa poata jura stramb fara sa li se intoarca.

Sa ne intoarcem putin 22 decembrie 1989 si sa ne intrebam lucizi si relaxati: care cauza? Inspre ce ne indreptam atunci? Da, Romania avea un excedent financiar, faimoasele 2 miliarde de dolari. Bun asa, dar ce urma sa se faca cu acesti bani? Nu cumva inca o casa a poporului sau ceva de gen? Nu cumva ceva inutil?

Oamenii traiau intr-o saracie uniforma. Principalele alimente erau cartelate. Nu mureai de foame, dar trebuia sa pui deoparte ceva zahar daca vroiai ca de revelion sa servesti un tort invitatilor. Carnea era mereu cumparata, oricare ar fi fost ea, si congelata, apoi dramuita pentru lunile ce urmau. Vinul era adus pe sest de la tara, de la nu stiu ce unchi care avea cunostine. Hainele? In fiecare familie aparuse cate cineva care incepuse sa stie sa manuiasca masina de cusut. Cizmarii invatasera sa refaca talpile tocite ale cizmelor si adidasilor. Unii isi cumparasera cate doua casetofoane si copiau contra cost muzica. Tigarile se cumparau cat hotara tutungiul ca are voie fiecare sa ia, de obicei cate 10 pachete de caciula. Ca intr-o inchisoare mai laxa: ne descurcam cu ce aveam.

Electricitatea se oprea din cand in cand, apa calda la fel. Nu se faceau economii astfel, caci consumul casnic n-a depasit niciodata 5% din consumul industrial, dar se insista pe sacrificiu, ca omul sa se simta neputincios, sa isi piarda curajul.

Asta am simtit cu totii. Ceea ce n-am simtit este ce se facea exact cu ceea ce munceam, cata valuta se castiga prin export? Mai bine ca nu stiam, caci ne-am fi infuriat. Cand cineva va face un tablou exact al economiei externe romanesti ai anilor 80, va vedea ceea ce se vede astazi, in anul 2012, gratie democratiei: marfa slaba calitativ, venituri mici, vindere de resurse in pierdere, bataie de joc.

Pe romaneste spus, exportul anilor 80 era format din “prostioare”. Cateva tractoare in Columbia, cateva ARO in Mongolia, ceva carbid in Angola, ceva haine fara pretentii de haut-couture in Italia, ceva carne de pui in URSS. Rafinarea petrolului pentru tarile nealiniate aducea, totusi, ceva venituri.

Astazi, lucrurile nu s-au schimbat mult. Au doar o alta forma. Majoritatea banilor colectati din taxe sunt risipiti in proiecte foarte proaste. Comisionul de atunci al PCR si al Securitatii, il incaseaza astazi aceleasi organe, usor modificate, dar controland o hemoragie de fonduri catre persoane particulare.

Bordurile de astazi se strica rapid, ca si radiocasetofoanele din trecut.
Autostrazile de astazi vin bucatica cu bucatica, precum electricitatea din trecut.
Joburile bune de astazi sunt la fel de dese precum carnea si zaharul din trecut.

Totul seamana scarbos de mult cu jegul din trecut. Inclusiv presedintele, inclusiv oamenii lui. Care-i cauza ce vor ei s-o servim? Care sunt valorile lor, ca sa stim cum sa-i tratam cand vor fugi cu elicopterul?

Cand Traian Basescu l-a spurcat in direct pe Raed Arafat, l-am vazut pe Ceausescu zbierand despre “agenturili straine”. Cand l-a tratat drept “vandut la rusi” pe fostul suveran, l-am simtit traind pe Ceausescu, aberand despre o fantasmagorica “inaintare spre comunism”.

Nu am nicio indoiala ca elicopterul il va salva si pe actualul presedinte. Pastrand traditia, in elicopter ar trebui sa fie Boc, Udrea si Roberta Anastase. Nu stiu unde ar putea ateriza, dar Covasna este o buna destinatie. Nu stiu unde voi fi atunci, dar daca norocul mi-l scoate in cale am sa-i zambesc si am sa-i raspund: “Care cauza, Nea Tirane?”

marți, 6 septembrie 2011

Cei 65 000 de morti de la Rosia Montana


Cand vrei sa spui ca o diva mananca ca o scroafa 3 shaorme cu de toate la miezul noptii, inainte de culcare, nu te crede nimeni pana nu dai in presa de profil o poza paparatzoasa cu pata de maioneza pe rochita doamnei. Cand vrei sa spui ca presedintele unei tari n-are nicio jena sa pocneasca supersonic nanaul unui minor, nu te crede nimeni daca pui pe masa numai un unghi de filmare. Trebuie doua unghiuri, doua pete de shaorma, adica, sa se poata calcula viteza pixelului albastru. Altfel nu obtii decat un bocet prezidential si dezaprobarea a 5 milioane de alegatori.

Dar daca vrei sa impusti in cap un presedinte, criminal, dar presedinte, nu trebuie decat sa inventezi 65 000 de victime si poti sa-l impusti cand vrei, dupa proces – intr-un sublim exercitiu stalinist - in spatele curtii, ca pe un caine, cu tot cu nevasta. Ca asa vrea barbatia ta.

Tot asa- ca asa vrea barbatia afacerii tale - daca vrei sa prostesti pe fata toti prostii unei natii, plus toti ziaristii care pun botul, plus presedintele respectivei natii, zici mult, frate, zici fara numar, zici, de pilda, 300 de tone de aur. Cine dracului se mai gandeste la pixelul albastru, adica la cea de-a doua camera (cea care ar putea filma stralucirea sau ne-stralucirea celor 300 de tone de aur)?

300 de tone de aur sting instantaneu fabuloasa stralucire a sumei tuturor zonelor inghinale - brazilian innobilate - ale divelor locale. 300 de tone de aur fac mai mult ca orice. 300 tone de aur sunt peste sclavirea tuturor femeilor din California si manelizarea lor eterna. 300 de tone de aur sunt fara numar, pentru rrom, pentru rroman, pentru crestin, evreu, maghiar sau otoman. 300 de tone de aur sunt peste orice, frate! Amaratul de tezaur dat la rusi in 1917 era doar de 93,4 tone de galbejit greu.

Passons...

Cum poti spune cu fruntea sus ca in subsolul Rosiei Montane sunt 300 de tone de aur? Simplu: faci o achizitie seismica. Platesti cateva milioane de euro si chemi niste specialisti care vin cu camioanele lor, dau in sol gauri de pana la 50 de metri adancime, pun acolo in unele dinamita – nu mult, jumatati de kilogram, in altele pun microfoane. La diferite adancimi, la diferite cote de sol, la diferite pozitii. Detonezi dinamita si vezi ce zice microfonul.

Sunetul se deplaseaza cu o anumita viteza, in functie de umiditate, de densitate, de material. Una e prin stanca chioara, alta e prin stanca asezonata cu aur [au], cavalerit [AuTe2] sau silvanit [AgAuTe4]. Unda intarzie putin, se codeste oleaca pana ajunge la microfon, spunandu-i geofizicianului ca acolo s-ar cam afla ceea ce cauta el si sponsorii lui.

Zgomotul unei achizitii seismice se aude mai intai in zgomotul paharelor de palinca sau horinca ciocnite post-masuratoare, dar cel mai bine se aude din stampilele de aprobari date de statul roman celor ce achizitioneaza date seismice. Daca nu aproba somnorosul stat roman nimic, nimeni nu detoneaza jumatati de kilogram de dinamita la 50 de metri adancime.

Si vin eu la spartul targului – caci presedintele meu si al tau a cam hotarat deja care-i calea – si intreb: daca nimeni n-a baut palinca post-masuratoare, adica daca nimeni n-a facut nicio achizitie seismica, adica daca nimeni n-a verificat dupa singura metoda posibila cat aur e la Rosia Montana, cum fundul galeriei romane stie toata lumea cat aur e la Rosia Monana?

Daca ii intrebati pe toti drojdierii zonei cand au baut ultima data cu geofizicienii care fac achizitii seimice va veti ingrozi: nimeni n-a mai ascultat cum ragaie pamantul dupa jumatate de kil de trotil de mai bine de 20 de ani. Recte, nimeni nu mai stie ce-i in burdihanul Rosiei Montane si cat de steril e el.

Recte cele 300 de tone de aur sunt averi de tabloid. Bune sa-i faca pe unii sa se marite cu actiunile altora.

sâmbătă, 9 iulie 2011

Recycle. Once is not enough.

M-a amuzat stirea conform careia se fura copii si se demonteaza copilul, pentru prelevare de organe. M-a amuzat pentru ca am un grad suficient de inteligenta sa inteleg ca inlocuirea-pirat a organelor umane nu poate avea loc decat in filmele horror. Ma amuza ca oameni seriosi se apleaca asupra subiectului cu o oarecare seriozitate. Din punctul meu de vedere, aparitia rapirilor de copii este o nevroza recurenta. Copilul fiind un punct slab al unei familii, devine subiect de stress. "Daca ii da cineva o tigara?" devine, in cele mai sinistre fantasme "Daca ii fura cineva vreun rinichi?".

Ca sa intelegeti imposibilitatea unei astfel de actiuni, incercati sa va imaginati traficantul de organe. Tocmai a furat de pe strada un copil de 5 ani cu parul balai si acum trebuie sa inventeze un text pe un site de specialitate: rinichi tanar, grupa sangina x, RH y, bla-bla-bla z, bla-bla-bla w, caut gazda compatibila. Hai sa zicem ca vine omul fara un rinichi, vrea si el sa vada copilul. Hai sa zicem ca ii place de el, dar vrea sa-i verifice analizele. Hai sa zicem ca sunt compatibile, dar omul asta cu bani risca moartea daca ceva nu e in regula. Asa ca il cheama si pe medicul lui chirurg. Ala vrea si el setul lui de analize. Trec luni de zile, in care cineva chiar trebuie sa se ocupe de copilul ala, sa-i dea de mancare, sa-i dea hainute, sa-l spele. Nu poti lasa marfa sa se altereze, nu?

Gata, ajunge!

Pentru orice om cu bacul luat pe bune rapirea cu acest scop e imposibila si nu a fost facuta niciodata. Insa pentru unii e super-subiect. Soc! Exclusiv! Incendiar! E normal sa fie asa? Da! Ei bine, da! E normal ca Dan Diaconescu sa o caute o viata pe Elodia, iar din cand in cand sa se ocupe de copiii hacuiti si aruncati in gunoi dupa ce li s-au luat organele pentru transplant. Dan Diaconescu, acest Larry Flint al Romaniei, are dreptul sa arate in clar la televiziunea sa vulva mediocritatii societatii romanesti si glandul cu care ea gandeste. Romania are nevoie de dobitocenia lui, pentru ca ea strange dobitocii intr-un singur loc, pe un canal de televiziune,  de unde fac un minim de rau societatii. Ca o latrina sublima, OTV strange ca un magnet mizeria umana din noi, facandu-ne, paradoxal, tara mai curata.

Va mai aduceti aminte de secta aia din timpul lui Ceausescu care fura copii ca sa ii sacrifice? Dar de teroristii cae otraveau apa in timpul revolutiei? Furtul de copii are sa mai apara. E normal. E un hit care poate fi cover de mai multe ori. Ideile bune trebuie reciclate. Odata nu-i de ajuns.