Un alt fel de pod de flori

Dragii mei basarabeni,

Ma uit la rascoala voastra si imi aduc aminte de rascoala mea. Aveam 21 de ani, parul lung cat Stefan cel Mare si purtam o platosa invincibila de blugi originali. Aveam sufletul atat de plin de bune intentii, incat nu mai aveam timp sa gandesc. Si nici n-am gandit atunci, ba chiar am facut si prostii, insa am avut noroc si n-am patit nimic.

Dupa un timp totusi, am inceput sa pun cap la cap niste lucruri si sa cuget, in sfarsit! Cu adevarat si din ce in ce mai mult. Si am ajuns astazi sa am solutii pentru toate acele bune intentii de acum 20 de ani. Si pentru ca in sufletul meu Basarabia este doar vremelnic in afara Romaniei imi sunteti cu totii dragi si vreau sa va ajut cu tot ce am mai bun: cu creierul si cu sufletul. Adica cu cateva idei noi!

Am citit acel manifest pe care l-ati imprastiat acum cateva zile si parca este scris acum 20 de ani la Bucuresti. Mai putin faza cu Western Union, care m-a facut sa zambesc cu pofta!

Eu va propun sa nu mai doriti moartea comunismului, ci sa va ridicati definitiv deasupra lui. Stiu ce au suferit parintii vostri in comunism. Stiu si de oasele romanesti ce putrezesc in Siberia. Dar stiu si ce am simtit dupa ce l-am vazut pe Ceausescu mort. Am simtit ca am gresit dorindu-i moartea, ca oricate nenorociri a produs, acum mort nu mai poate plati pentru nimic. A plati cu adevarat inseamna a fi iertat, inseamna sa ti se dea sansa sa realizezi ce ai gresit. De-asta ar trebui sa se construiasca in lume puscarii si nu pentru altceva.

Cand l-am vazut pe Ceausescu mort m-am simtit neimplinit in furia mea. Dar mai rau decat atat, am simtit ca fara sa vreau, “ucigandu-l” cu gandul pe Ceausescu, am inchis o gura care trebuia “sa dea tot din casa”, cum spunem noi la Bucuresti.

Asa ca va conjur sa nu inchideti nici o gura spurcata! Invingeti-i nevarsand nici o picatura de sange! Dati-ne de peste Prut o lectie despre cum se castiga o revolutie cu eleganta si creier! Faceti-ne sa ne fie rusine ca au trecut 20 de ani de la rascoala romaneasca in care au murit peste o mie de oameni luptandu-se cu niste fantome si ca inca nu stim nimic despre cine a fost vinovat. Aratati-ne ca si fratele mai mare are nevoie cateodata de sfaturile fratelui mai mic!

Avem nevoie de voi la fel cum voi aveti nevoie de noi! Fluturati-ne steagul si noi il vom flutura pe al vostru, pana cand se va prinde toata lumea ca-i unul si acelasi, in fond, ca suntem “cam” frati unul cu altul.

Noi vrem sa ne unim cu voi, dar uite ca nu mai e ca acum 150 de ani! Noi acum facem parte dintr-o tara mare in care este multa libertate, dar in acelasi timp nu poti face chiar orice. Daca vreti sa ne unim, voi trebuie sa faceti totul, pentru ca noi nu prea avem voie sa facem nimic. Asa sunt legile si sunt foarte bune asa. Voi trebuie sa castigati cinstit puterea si sa organizati apoi un referendum cinstit in legatura cu unirea. Merita! Pentru ca toti avem de castigat!

Si acum vine partea haioasa: trebuie sa puneti conditii! Adica nu trebuie sa va uniti asa, una-doua! Trebuie sa cereti lucruri pentru ceea ce oferiti, pentru unire. Si aici are sa fie teribil de interesant, caci Romania e usor capturata de niste politruci nasoi, care si-ar vinde si mama numai sa fie la putere sa sa puna dijma fiecare pe felia lui, cum Voronin Jr. pune dijma pe tot ce intra si iese din Moldova, ca, deh, tara-i mica si un singur om se poate “descurca” cu toate daravelile astea!

Deci dragii mei basarabeni: Romania e o tara perfect democratica, cu care merita sa va uniti, numai ca avem o mica problema: noi nu prea votam sau votam prost! De vreo 20 de ani, tot aiurea dam cu stampila! Daca voi va faceti treaba bine, puteti sa veniti la noi si sa va jucati inteligent cartea, spunandu-ne: “Noi ne-am uni cu voi, dar la halul in care faceti voi “reforma” agrara (de exemplu), ne este peste putinta s-o facem!”. Si noi, adica partea nasoala din noi, adica clasa politica romaneasca trebuie sa inghita galusca. Si sa actioneze. Si sa promita. Si voi sa cereti acte, nu promisiuni. Si ei au sa fie nevoiti sa faca acele acte. Si tot asa, castigam si voi, si noi, adica partea buna din noi, adica poporul.

Pana ne dezmeticim noi, adica astia multi si fraieri care votam cu picioarele si care nu ne bagam de rusine in politica, crezand pueril ca daca nu ne bagam, lasam astfel locul cuiva care merita, dar de fapt locul este imediat capturat de cineva care nu merita, deci pana ne dezmeticim noi din dramoleta asta mester-manoleasca, veniti voi “en passant” cu revolutia voastra mai desteapta decat a noastra!

Si uite cum ati putea sa va faceti revolutia mai tare decat toate revolutiile: transformati-o in cea mai haioasa revolutie! Duceti-va la comunisti si strigati-le: bre, tavarisci! Voi numarati voturile cum le-a numarat Pristanda in “O scrisoare pierduta”? Doua la primarie, doua la prefectura, doua la scoala de fete? Pai le-ati mai numarat odata p-alea! Haideti sa le numaram cum trebuie, ca-i treaba serioasa aici, nu raport cincinal!

Sau: bre, tavarisci! Cimitirul “invierea” nu-i sectia de votare “invierea”. Cred c-ati gresit! In plus, domnii decedati n-au cum sa voteze pentru ca n-ati facut urne subterane!

Si tot asa!... Ati prins ideea? Umorul moldovenesc e sanatos, e puternic si poate duce in carca o revolutie intreaga! Ridicati-l la rang de politica de stat! Transformati-l intr-o sabie taioasa! Scrieti cantece, poezii, pamflete si slogane! Desenati-i pe comunisti! Radeti de ei pana intra singuri in pamant de rusine! Faceti bancuri noi!

Apropo: stiati ce lucru capitalist le-a intrat in sange comunistilor? Falimentul!
(hai ca-i misto gluma si am facut-o doar in 15 minute)

Pe scurt, reinventati-va lupta! Europa, tara in care noi suntem deja, iar voi aveti tot dreptul sa fiti, iubeste cuvantul si uraste violenta. Daca veti sti bine sa va ticluiti discursul, daca nu va muri nimeni – decat de ras – atunci Europa va zambi si va spune “OK”. Eu sunt foarte convins de asta!

Sper sa ne vedem la Bucuresti cat de curand! Sau la Chisinau! Sau la Iasi! Sau la Bruxelles! Sau unde vreti voi sa sarbatorim unirea. Bafta si spor la ticluit si la gandit!

PS
Indiferent de ce parte a Prutului esti, daca iti place ce ai citit, spamuieste-ti un pic pretenii! 

Lucian,
un bucurestean

Elena, calutul troian al lui Zeus

Cine nu vede ranjetul “sunt perfect” din spatele gloss-ului artificial umflatelor buze este un autist. Cine nu vede indemnul si ideile celebrei chelii ascunse sub ingenua freza emo este clar un PDL-ist. Cine nu incearca un sentiment de jena vazand toata comedia asta este ori PNG-ist, ori chiar nu traieste pe planeta mioritei.

Cine nu se sperie de inocentul inorog roz, dulcic si parfumat, pus cuminte in fata cetatii, doar-doar l-o vota cineva, este ori minor si nu intelege ce-i cu cetatile care pun botul la cadoul lasat in poarta, ori s-a uitat prea des la stirile de la ora 5 sau la telenovele.

De cand minerii mi-au spulberat orice speranta ca viata e frumoasa, deschid ochii cat cepele la orice cal, magar sau ponei din lemn, plastic sau biti, lasat asa, ca din intamplare in fata unei porti, usi sau chiar in fata unui bolovan.

Am ras cand a aparut – asa, ca din intamplare - primul manelist la PRO TV. Mi-am adus aminte ca trebuia sa rad cand l-am auzit pe Iliescu spunand, asa, ca din intamplare: “si Ion Iliescu, cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista…”. Am ras totusi cu pofta cand Vanghelie si-a dat demisia din PSD ca sa castige a 5-a primarie ca independent. Am ras si cand am vazut-o pentru prima data pe Elena Udrea ca politician. Si am mai ras de foarte multe ori. Insa acum cateva zile, cand am aflat ca Elena Basescu isi da demisia din PDL pentru a candida ca independenta la parlamentul european, am inghetat.

Am inghetat pentru ca Zeus nu prea greseste. Foarte rar i se incurca pasentele – vezi demisia stupida si sinucigasa a lui Stolo. In principiu Zeus, dupa cum i spune si numele, ucide din prima lovitura. Ca o mangusta bine antrenata. Sa va amintesc doar o singura dovada a iscusintei lui: cand PSD-ul avea de 100 de ori mai multi bani si era sigur ca-si pune propriul pupil in functia de presedinte al tarii, Base, de unul singur si in ceasul al 12-lea, folosind doar cele 2-3 gloante pe care le avea, reuseste sa ameteasca balaurul rosu cat sa-l invinga la puncte sau la fotografie, gratie unei fraze absolut geniale: “Mai, Adriene… cum se face ca poporul asta poarta un asa blestem, ca trebuie sa aleaga dintre doi comunisti, ca mine si ca tine?”

Cu doar o singura fraza, Traian si-a infipt coltii in jugulara lui Nastase, distrugandu-l definitiv ca om politic. Adrian a fost la un pas de a fi dat afara din PSD, atat de puternica i-a fost hemoragia inceputa in acea noapte de dinaintea alegerilor din 2004.

Cine crede ca Elena Basescu nu va strange “100 000” de semnaturi, se inseala. Cine crede ca Elena Basescu nu va fi parlamentar european, se inseala amarnic. Aduceti-va aminte de prietenii vostri care au votat cu Sorin Oprescu. Sau chiar de voi, daca ati facut-o. Ati putea explica astazi de ce ati facut-o? Ati putea explica cum de cuiva i-a putut veni ideea sa-l voteze pe Oprescu? Nu va vine sa zambiti de acel vot ca de un film rupt al unei petreceri din cauza alcoolului? Of, fir-ar sa fie de politica…

Bun: dar ce-i rau in alegerea duduii? Pai uitat-va la Boc! Desi Boc n-a fost niciodata o cobra, adica o amenintare, mangusta ce s-a auto-poreclit Zeus l-a otravit ea insasi cu o dulce si etern functionala otrava euforica, aceea a divinizarii. Boc il divinizeaza pana la auto-distrugere pe seful sau. La fel si Udrea. Puteti s-o rastigniti pe cruce si s-o vopsiti bruneta sau roscata, tot cu Base va merge, pana la capat. Asa si Traian Ungureanu. Asa si Blaga.

Base stie sa seduca, sa fascineze. Base simte masele asa cum taranii simt granele. Base stie s-o faca! Lui Iliescu i-a iesit, era el asa, cu naturelul ametitor. Nastase habar n-are arta asta, iar de Tariceanu, ce sa mai spunem?

Fara sa zangane din arme, Base isi construieste garda pretoriana. Vin alegerile? Se scoate el cu alegerile, de unul singur. Dar pentru ce va fi peste alti 5 ani, are nevoie de ajutor. De aceea astazi o reinventeaza pe biata sa fiica. Spun “biata”, pentru ca ea e mai tragica decat Boc. Boc stie sa incaseze, ea insa nu. E fragila si incapabila sa inteleaga politica.

Numai un bob zabava, si inchei: care este sigla Elenei? 3 litere, cica: “E”, “B” si “A”. Adica numele ei customizat cat sa incapa pe un numar de inmatriculare romanesc. Ce-ar putea sa faca EBA pentru Romania la Bruxelles? Sa conduca in trafic? Pe de alta parte, cam toti europenii o freaca la Brux, dar, totusi, Elena nici de frecat duda nu-i inca pregatita.

Dar pericolul e altul: Zeus ii va spune ce trebuie sa faca. Asa cum ii spune lui Boc. Daca Boc nu poate sa inteleaga ce rol trebuie sa joace, vine Zeus si-l joaca in locul lui. Pentru ca poate. Ati mai auzit cumva de un presedinte de tara sa vina sa spuna populatiei ca trebuie sa il lase sa imprumute bani? Poate in filme! Nu, presedintele are altceva de facut. Apropo de presedinti: pun pariu ca nici macar nu stiti cum se numesc presedintii Germaniei si ai Italiei!

Ei bine, ca sa vedeti cat de calut troian e fragila domnisoara, imaginati-va un Boc clonat de 100 de ori. Unul e ministru de finante, unul de justitie, unul la Buxelles, vreo 3 in Curtea suprema de justitie…V-ati infiorat? Buun! Ati auzit de Stalin? Buun! Dar ce spuneti de un Stalin care face tot ce vrea sa faca un Stalin, fara insa sa omoare pe nimeni fizic, dar de fapt strivindu-i pe toti cei care-i stau in cale?

Acesta e un viitor posibil al Romaniei. Iar acest viitor incepe acum, cu zambetul glossat si cu vocea tremuranda a Elenei, cel mai iscusit cal troian creat de Traian.

Regii nesimtitilor

Portocalii, rosii, galbeni, verzi, albi… Au venitara anul trecut toti sa-mi ceara un oscior. Toti, pe rand, incolonati respectuos, in spatele sticlei televizorului meu, injurandu-se unul pe celalalt de indata ce insfacau microfonul. Injurandu-se cu masura, pana la un punct, nicodata nedepasind o anumita masura.

Toti erau la fel, mai putin un singur lucru: fularul! Toti erau gucci-zati sau boss-izati dupa canoanele normalitatii, dar aveau totusi o problema: nu se deosebeau intre ei. Chipurile si zambetele nu-i ajutau. Ce sa mai spun de cuvintele rostite! Asa ca au comandat toti fulare. Acelasi fel de fulare, stralucitoare si calcabile cu fierul de calcat obisnuit. Dar, atentie mare: de culori diferite! Adica fiecare dintre nasoii care o data la 4 ani imi cersesc votul, anul asta au mizat la maxim pe gaselnita de stil a momentului: FULARUL COLORAT! Adica toti au fost imbracati la costumul regulamentar, dar fiecare cu fularul la fel de regulamentar, in culoarea tare si saturata a partidului pe care il reprezinta.

Astfel am inceput sa ma intalnesc, fara sa imi dau seama la inceput, dar fiindu-mi evident in scurt timp, cu “verzii”, cu “portocalii”, cu “rosii”, cu “galbenii” sau cu “albii”. Mintile simple ale alegatorilor au rasuflat usurati: in sfarsit, putem sa-i deosebim! “Da, dom’le, acuma stiu cine imi vorbeste!” “Da, domnule, da, acuma stiu din prima secunda mesajul! “Da, acum inteleg dintr-o clipa care sunt “ai nostri” si care sunt “ai lor”! BRAVO!... Parca aud in urechi aceste cuvinte de bucurie ale alegatorului simplu, care, satul de televizorul alb-negru la care vedea cupa campionilor europeni, in care trebuia sa ghiceasca dupa nuanta de gri cine sunt cei cu jambiere verzi si cine cu cele rosii, si-a luat in sfarsit plasma color. In fata ei el poate sa voteze, sa tina in sfarsit in cunostinta vizuala de cauza, cu echipa favorita. Cu culorile echipei favorite, fluturate natural in fata sa!

Normal ca m-am bucurat in sinea mea ca si eu pot sa-i deosebesc acum usor intre ei, in sfarsit, din prima secunda! Normal ca m-am indesat comod in fotoliul meu de spectator al spectacolului politic! In sfarsit! Stiu cine cu cine! Vad cine cu cine si turmentat acum!

Dar…

Dupa bucuria primara, un fior m-a strabatut pe sira spinarii. Daca culoarea e singura diferenta dintre ei?

M-am scuturat spunandu-mi: asa ceva nu se poate! No way! Asa ceva e ca un cosmar in care deschizi frigiderul si nu mai e nici o bere inauntru! Nu, nu, asa ceva nu se poate! M-am inselat amarnic: asa ceva nu numai ca se poate, dar se si intampla!

Am colorat imaginar portocaliul in galben si am fost atent la cuvinte: se potrivea! Adica liderul portocaliu pute fi un perfect lider galben. Am luat rosul si l-am schimbat in verde: minune, se potrivea si acesta! Liderul rosu vorbea cu atata verdeata in glas incat am inceput sa neg originala distributie de culori. In sfarsit: am combinat toate fularele posibile si le-am amestecat intre ele: rezultatul era acelasi. Orice cavaler al unei culori se integra perfect in orice alta culoare. Incercati si dumneavoastra sa faceti astfel de combinari si veti obtine aceleasi rezultate halucinant-caleidoscopice ca si mine.

Si culorile m-au facut sa fantasmez in continuare. Ceva fascinant radia din ele, ceva puternic. Le repetam in gand, incercand sa-mi aduc aminte despre ce era vorba: portocalii, albi, verzi, negri… si deodata s-a facut lumina. Era vorba despre o nuvela exceptionala, citita acum 25 de ani, scrisa de George R.R. Martin si intitulata “Regii nisipurilor”.

Nu stiu daca ati avut placerea sa o cititi: v-o recomand cu caldura. Cele 25 de pagini ale lucrarii se topesc sub ochii dumneavoastra precum untul pe painea proaspat prajita. Tarinati-va dorinta de a descoperi o poveste fantastica excelent condusa ca actiune peste placerea de a savura un mini thriller intens si exceptional declinabil peste amintirile dumneavoastra, indiferent de locul in care v-ati nascut, dar magistral potrivit experientei unice din spatiul danubiano-pontic.

Veti vedea de ce. In nuvela lui George R.R. Martin facem cunostinta cu Simon Kress, un sadic pasionat de cruzimi controlate. De animalute dragute si crude. De mini-monstrii controlabili. El descopera ceea ce il definea cu adevarat intr-un pet-shop cu fiinte aduse din toate lumile: un acvariu cu regi de nisip. Regii de nisip erau niste fiinte colective, care, precum albinele sau furnicile, isi construiau un palat in acvariul de nisip, isi pazeau regina din interior, ii aduceau de mancare si, mai presus de orice, isi pazeau arealul.

Suntem cumva in prezent? Suntem! Portocalii isi pazesc zeul, isi consolideaza palatul in alianta cu rosii in detrimentul galbenilor, alungati de la putere. Albii si verzii au iesit din joc, incapabili de o strategie coerenta.

Si regii de nisip faceau aliante. Atata vreme cat stapanul lor le dadea suficient de mancare, ei stiau sa construiasca un palat frumos, cu chipul zeului pe frontispiciu, si duceau cu ceilalti regi de nicip din acvariu lupte de o complexitate fascinanta, cu aliante si strategii demne de o specie mult mai evoluata.

Aici povestea fantastica a lui George R.R. Martin se desparte de realitatea frumos colorata a tarii mele. In poveste, stapanul acvariului, zeul portocaliilor, albilor, negrilor si rosiilor se enerveaza de lentoarea evolutiei cruzimii din acvariu si isi infometeaza creaturile. Normal, regii de nisip incep sa se razboiasca disperati intre ei, utilizandu-se unul pe altul drept hrana, disperati pentru supravietuire.

Daca bunul Dumnezeu ar exista, as rasufla usurat: ar avea cine sa ne dea de mancare, noua si regilor nisipurilor noastre. Pe planeta noastra, pe continentul nostru. Dar stiu ca bogatiile solului si subsolului tarii mele au fost demult supte si secate de catre zei neinduratori si foarte colorati, de la auriul legiunilor romane, care se pare ca au carat la Roma 90% din aurul geologic al Daciei si pana la rosul sangeriu al nazistilor si comunistilor.

Cu alte cuvinte, ma intreb speriat, cand ne vom schilodi unii pe altii, votanti ai unei culori pe votantii celeilalte culori? Cand ne vom smulge ochii si picioarele pentru a umple o farfurie? Cand vom dezvolta strategii de cucerire a blocului C1 de catre cei din C2 si C4, cu tacita complicitate a scarii C3, care prefera un procent mai mic din prada, doar ca sa-si pastreze intacte fortele pentru asediul blocului H1 sau H3, de langa policlinica, de peste bulevard, care stralucesc de bunastare, sfidant cu splitere de aer conditionat la fiecare etaj?

Pe vremea lui Ceasca, cand benzina era scumpa rau, tatal meu a fost jefuit in plin centru Bucurestiului de benzina, fara ca hotii sa incerce macar sa desfaca busonul ce ducea la pretiosul lichid. Tatal meu a parcat masina pe Pitar Mos, s-a dus sa isi rezolve treaba si s-a intors in 30 min. A pornit masina si si-a mai gasit ceva de facut prin masina. Intr-un minut, motorul s-a oprit: se terminase benzina din carburatorul daciei! Cu greu si-a dat seama ce se intamplase. Abia dupa ce s-a bagat sub masina a vazut ingrozit ce se intamplase. Dupa spusele martorilor oculari, au venit doi muncitori in salopete, s-au bagat sub masina, au TAIAT micul furtun de cauciuc dintre rezervor si tevile de benzina, au lasat benzina sa curga intr-un lighean, au supt prin sifonare din ligheanul pus apoi pe capota benzina in canistre si dupa ce au umplut in acest fel doua canistre de 20 de litri au plecat.

Hold-up de benzina ziua in amiaza mare! In 1986 pe Pitar Mos! Era foamente... Zeul nu ne dadea de mancare! Benzina era pe cartela. Era rau de tot…

Asa ca va intreb, dragi adoratori ai oricarei culori: cu criza asta pe cap, ce ne asteapta, caci sigur nu prea mai e nimic de “mancat” in maruntaiele geologice ale acvariului mioritic in care traim?