Oftatul proaspatului vaduv, sotul inca neingropatei Madalina Manole, nici nu apuca sa miste VU-metrele camerelor beta ca si ajunsese fara delay sub nesatulul rat al targetului. Oteveii, protevistii, antenistii si realitistii grohaira si adulmecara satisfacuti: vine pe teava durere pura, nenicule! E sange proaspat din victima nemoarta inca! Mmmm, ce aroma! LIVE!
Ratingurile instantanee explodeaza. Nimeni nu mai schimba canalul. Toata lumea baleste si asteapta sa curga prin coaxial heroina. Doar e din cea mai pura: scrie pe ea, sus in dreapta, “LIVE”!
L-au asteptat la iesire. S-au retras din fata lui, lasandu-l sa inainteze putin si apoi l-au blocat ca la carte, din spate. Bietul om, victima din suferinta careia toti vor sorbi intr-o clipa, se roteste 360 grade in jurul propriei singuratati, acum perfecte. Nici macar nu mai poate respira, atat de mare este vacuumul creat de suctia caracatitei media.
Cele 8-10 microfoane l-au prins si nu-i mai dau drumul. Chiar daca au burete in varful colector, aceste tentacule ciborgice, jumatate mana umana, jumatate metal, pot strapunge sufletul victimei si-i pot soarbe intr-o clipa viata. OTV, cot la cot cu PRO TV, A3 si Realitatea TV, s-au facut pentru o clipa frati. Vaneaza pentru o secunda impreuna, pentru ca stiu ca din “intervievat” poate curge sange cat pentru toata lumea.
Dar sotul Madalinei Manole e putin mai greu de ucis decat alte victime. Are o neobisnuita stapanire de sine, desi este pe punctul de a claca. Pentru ca tot n-o face secunde intregi, desi nu mai are pe unde sa scape, pentru ca rezista si nu se siluieste pe sine cand toti sunt in emisie, cand totul e LIVE, omul este “un pic ajutat”. Asa cum in evul mediu arsul pe rug era si impuns cu o tepusa pentru ca sa urle - nu sa taca demn, ca nu de asta s-au strans oamenii in piata, nu? - bietul vaduv de doar cateva ore este provocat, printr-un pumnal infipt direct in suflet. Cineva din spatele camerelor, un tinator de microfon in mana ii zbiara: “Dumnezeu s-o odihneasca!”.
“Daca nu spune nimic, mizerabilul, provocati-l!” – imi rasuna in urechi posibilul indemn al unui sef de redactie care i-a promis tanarului tinator de microfon ca-l face om de televiziune. Dar n-a fost sa fie: bietul sot al Madalinei Manole gaseste insa puterea sa reziste. Pareaza aproape plangand cu o intrebare defensiva.
Necrofage pana la devorarea de sine, dar constiente ca moartea unuia e viata pentru restul, celelalte tentacule se azmut asupra tanarului si inabilului tinator de microfon. Il pun pe el pe imagine si incep sa-l suga de viata ca la carte, LIVE, zoomand inainte si aratandu-l pe post al cui e si ce scrie pe buretele sulitei lui. Pentru o clipa, adrenalina a sute de mii de telespectatori vampiri tresare de placuta uimire: alt sange, din presa, LIVE! Mmmm, ce trufanda!
Tanarul reporter balmajeste un “va rog sa ma iertati!...”, aproape busindu-l lacrimile. Multumita de bucatica de viata smulsa din acest tanar, caracatita media isi reia suptul din adevarata victima, cea despre care se facea transmitere, adica a proaspatului vaduv din care trebuie neaparat supta o vorba, o expresie, o explozie, ceva.
Din fericire, omul deja sparsese incercuirea “360 grade” si deja fugea, ca o stiuca cu lingurita inca infipta in ochi si gura, dar libera pentru ca firul unditei s-a rupt.
Linsajul media se amana pentru o data care va fi comunicata ulterior.
Suntem, intr-o majoritate strivitoare, o tara de zombi. Pe multi dintre noi ne-a muscat candva ceva de creier si ne-am transformat in hiene necrofage cu telecomanda in mana. Ca intr-un film horror, multi nu ne-am revenit. Dintr-un “all” de 21 de milioane, un 30 de puncte de audienta au pielea putrezita, cearcane negre in jurul ochilor, oasele la vedere si mormaie incontinuu: “braaaain... braaaain... braaaain...”
